In cadrul unei intilniri cu presa organizate recent de Unifrance, la Paris, cineastul François Ozon a pus punctul pe modul de functionare al cinemaului din Hexagon, pe hibele actorilor francezi si englezi, dar si pe „Moartea domnului Lazarescu".

Alaturi de Jean-Paul Civeyrac, Philippe Ramos si Yves Caumon, François Ozon face parte din noul val de realizatori si scenaristi al cinematografiei franceze. Faima internationala a cucerit-o cu peliculele „8 Femmes", in distributie figurind Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Isabelle Huppert si Emmanuelle Béart, si „The Swimming Pool", cu Charlotte Rampling si Ludivine Sagnier. Au urmat lungmetrajele „5 x 2" si „Timpul ramas". Ultimul sau lungmetraj, „Angel", o adaptare a unui roman britanic de Elizabeth Taylor, cu Romola Garai in rolul principal, este totodata primul pe care Ozon l-a realizat in limba engleza. Povestea se concentreaza asupra ascensiunii si caderii unei autoare de literatura populara in perioada edwardiana, pe numele ei Angel Deverell.

Ati vazut „4, 3, 2"?

Da, interesant, regia am gasit-o prea voluntarista, mi s-a parut putin prea apasat. Filmul insa este destul de puternic, dar „prea da cu pumnul". Am vazut alte pelicule romanesti care m-au impresionat mai mult, „Moartea domnului Lazarescu", acela da film pe gustul meu, era mult mai fin...

Ati vazut in filmul lui Mungiu vreun actor cu care ati vrea sa colaborati?

Nu, nu mi-a sarit nimeni in ochi in mod particular.

Se spune ca pentru rolul principal din ultimul dvs. lungmetraj ati fost in negocieri cu Nicole Kidman...

Pentru mine a fost aproape o terapie sa ma preocup de un personaj ca Angel, megaloman, isteric, atit de rupt de realitate. E exact ceea ce noi artistii nu ar trebui sa devenim. Imediat ce m-am apucat de adaptare m-am gindit la filmele facute la Hollywood in anii ’30-’40, care erau vehicule pentru vedete precum Bette Davis sau Joan Crawford, asa ca ideea initiala a fost sa gasesc un star pentru rolul lui Angel. Asa ca am abordat-o pe Nicole Kidman, ne-am intilnit, i-am dat cartea s-o citeasca, s-a declarat interesata, iar apoi m-am apucat serios de lucru la scenariu. Si atunci mi-am dat seama ca perioada tineretii lui Angel este importanta pentru filmul meu, pe cind in carte ocupa doar cinci pagini. Apoi, mi-am zis ce ma fac?, Nicole Kidman, chiar si cu mult botox, in uniforma, la scoala, n-ar fi mers... Asa ca am optat pentru o actrita de vreo 20 de ani, care poate juca si fata de 16 de ani, si femeia matura. Producatorii mei au fost devastati din cauza acestei decizii.

Ce v-a inspirat in proza britanica?

Acest roman e un caz particular, l-am citit acum sase-sapte ani si chiar de atunci m-am gindit ca e materie prima de film. Am cumparat apoi drepturile de ecranizare, dar, fiindca asta se intimpla imediat dupa „8 Femmes", la care filmarile au fost destul de dificile, nu m-am simtit in stare sa ma apuc de „Angel". M-a interesat in special modul in care Taylor interogheaza statutul artistului, mai precis al unei scriitoare foarte populare care nu produce neaparat literatura de buna calitate. Ceea ce am schimbat fata de roman este statutul iubitului lui Angel, artistul Esmé: in film, este un pictor bun, dar contemporanii nu-i recunosc meritele. In proza lui Taylor, este un pictor prost de la cap la coada, e foarte crud din partea autoarei. Cind m-am apucat de lucru la scenariu m-am gindit sa il transform pe Esmé intr-un contrapunct al eroinei: el va avea parte de posteritate, pe cind ea, desi populara in timpul vietii, va cadea in uitare.

Cum a fost sa lucrati in engleza?

Un cosmar! (ride) Pai, intii a fost lucrul cu actorii englezi, ceea ce a fost minunat, se spune despre ei ca sint cei mai buni din lume. Oricum, sint cei mai profesionisti, isi stiu pe dinafara textele, spre deosebire de francezi, lucreaza mult inainte, ajung pregatiti pe platou si au lucruri sa iti propuna. Cum aveam un nivel mediu de engleza, imi convenea asta. Ceea ce e dificil, tocmai din cauza pregatirii din avans, e ca daca vrei sa schimbi ceva pe loc, sint foarte perturbati. Mi-aduc aminte ca discutasem cu Romola sexualitatea lui Angel, stabilisem ca eroina e frigida. Apoi urma sa filmam scena cu Esmé, cind ei ajung la Paradise House, sint pe pat si trebuia sugerat ca incep sa faca dragoste. Iar Romola nu misca deloc, era stana de piatra. Ii zic: „OK, Romola, esti frigida, de acord, dar femeile mai practica si seductia, iar personajul tau e histrionic, deci...". Asadar, actorii britanici pot fi un pic rigizi, pe cind cei francezi, cum nu lucreaza inainte la roluri, sint gata pentru orice. A fost mai complicata colaborarea cu echipa de tehnicieni, complet diferiti de cei francezi. Fiindca in Anglia se lucreaza enorm pentru Hollywood, metodele de lucru sint foarte ierarhizate si americanizate. In Franta, cind filmam cu buget mic, fiecare pune mina si face de toate, sarcinile nu sint bine delimitate. In Anglia, tehnicienii au fost foarte surprinsi ca ajutam la travelling, un regizor britanic nu face niciodata asa ceva si nici nu vorbeste cu tehnicienii. Iar cum aveam in echipa si francezi, si englezi, a fost un mic razboi pe platou.

Spuneati intr-un interviu ca numeroase actrite au fost speriate de personajul lui Angel. Nu v-a fost teama ca publicul va reactiona la fel?

Stiu ca exista oameni care se chinuiesc cu eroina mea, nu e simpatica din prima, dar te poti atasa de ea incetul cu incetul. Am incercat sa ii fiu fidel acestui personaj. Asta e intotdeauna problema cu cinemaul: pina la ce nivel pot spectatorii suporta un personaj antipatic? Angel este o victima a propriilor vise, a imaginarului ei, si nu e capabila sa accepte realitatea si sa evolueze. Sint constient insa ca publicul ar putea avea probleme cu eroina mea, de altfel cred ca din acest motiv, la care se adauga limba engleza, care i-a deconcertat pe spectatori, si lansarea neinspirata, nu a avut succes comercial in Franta.

Toate filmele dvs. sint diferite ca gen. Cautati aceasta diversitate sau subiectul v-o impune?

Vreau intotdeauna sa fac ceva nou, ma controleaza dorinta de a spune o poveste sau alta... Cum filmez mult, fac cam un lungmetraj pe an, vreau sa ma confrunt cu provocari noi. Din punctul de vedere al temelor, nu din cel al formei, am observat ca anumite subiecte revin in filmele mele.

Tot femeile vor fi si tema urmatorului dvs. lungmetraj?

Va fi povestea unui cuplu, un lungmetraj ceva mai intimist, cu un personaj feminin important. Acum lucrez la scenariu, n-am inca distributie sau titlu. Va fi un film francez, si nu va fi de epoca.

Este prima data cind trece atita timp intre doua filme de-ale dvs., „Angel" era gata in 2006...

Dati-mi bani si miine ma apuc de filmari! Am avut probleme cu productia, plus ca acum nu e prea mult loc in industria cinematografica franceza pentru autori. Am facut filme care au mers bine la incasari si altele care s-au impotmolit. „8 Femmes" si „The Swimming Pool" au fost succese comerciale, asa ca mi-au permis sa gasesc finantare pentru urmatoarele proiecte, pe cind „Angel" n-a mers deloc bine la box-office in Franta, fiind un film mai dificil...

Totusi, sinteti unul dintre cineastii francezi cei mai cunoscuti pe plan international. Cum de aveti probleme cu banii?

Multe dintre filmele mele s-au facut cu finantari internationale, de exemplu in Franta nimeni nu voia o pelicula ca „Sous le Sable", am reusit sa o realizez cu ajutorul japonezilor si al italienilor.

In cinemaul francez primeaza intregul, trebuie sa mearga bine comercial in totalitatea lui, sistemul e cumva global. Atunci cind in Franta blockbusterele autohtone nu au succes la incasari, primii care platesc pentru astfel de esecuri sint autorii. Iar anul trecut au fost multe lungmetraje foarte scumpe, foarte proaste, care au mers la fel de prost la box-office (ca „Sa Majesté Minor", „Le Deuxième Souffle")... Sint pelicule pentru care retelele de televiziune au dat sume mari, crezind ca le vor aduce profituri pe masura. Asa ca acum „nota de plata" e costisitoare, nu gluma, e un accident la scara industriala. Asa ca asta iti impune sa alegi intre doua variante: sau faci un film cu un buget foarte mic, de maximum doua milioane de euro, sau faci o productie „mare", o comedie usor accesibila, sau o continuare, de exemplu daca as face acum „8 Femmes 2", sigur as gasi fonduri. Insa cum la mine bugetul e tocmai intre aceste doua optiuni, iar distributia nu e foarte cunoscuta... Cel mai mult sufera acum cinemaul „de centru". Asa ca urmatorul meu film se va face greu, dar sint obisnuit cu asa ceva, „Sous le sable" l-am facut cu o nimica toata...

Care sint dezavantajele si avantajele coproductiilor?

Depinde de film, „Angel", de exemplu, ne-a obligat la o coproductie. Initial voiam sa il filmam integral in Anglia, dar ne-am dat seama ca Marea Britanie e prea scumpa. Cum nu aveam un star in distributie si mai era si film de epoca, un asemenea lungmetraj n-ar fi putut exista in contextul economiei industriei cinematografice engleze. Asa ca am filmat jumatate din pelicula - tineretea lui Angel - in Belgia, pentru ca acolo au cladiri din caramida rosie, dar si numeroase interioare. Figurantii si decorurile erau mult mai ieftine acolo. Dar resedinta lui Angel, Paradise House, trebuia sa fie plasata in Marea Britanie fiindca aveam neaparata nevoie de un castel englezesc.

O analiza a carierei lui François Ozon puteti citi pe www.cotidianul.ro/select