La radio, intr-o recenta dezbatere, am fost intrebat daca
speculatiile sunt legale. Sunt, desigur. In sensul ca, potrivit unui principiu
de drept, nimeni nu poate sa interzica nimic din ceea ce legea nu interzice.
Mai mult chiar, speculatiile sunt benefice. Ele alimenteaza piata cu vitamine,
fortificand-o si ajutand-o sa lupte mai bine impotriva somnolentei marfurilor,
banilor si titlurilor financiare. Numai ca una este sa speculezi si alta sa
faultezi in timp ce speculezi.

In jocul de-a cum sa speriem populatia cu noi si noi
scumpiri, facut de speculantii pe rata inflatiei, se practica faultul fara jena. De prin august 2007
reprezentantii patronatelor din industria alimentara au inceput sa apara la
televizor si sa ne ameninte ca vor recurge la scumpiri drastice. Amenintari facute cu mana pe inima.
Chipurile ca le-ar fi mila ca vor fi nevoiti sa umfle facturile populatiei, dar
ca mai mila le este de ei insisi, pentru ca au costuri de productie mari, pe
care vor incerca sa le scoata din preturi de consum in crestere. Si cum s-au
angajat intr-un veritabil razboi psihologic, aplica toate tacticile dure ale
acestui tip de razboi. Mai intai au aruncat petarde ca de Craciun vom plati
facturile cu 50 la suta mai mult. Ca noi sa conchidem, vazand ca scumpirile
n-au fost nici pe departe atat de mari, ca patronii din industria alimentara
sunt totusi “baieti buni”. Dupa Craciun insa au revenit in ring cu noi amenintari:
ca marile scumpiri vor veni totusi, dar in februarie.

Terenul de incercare e, intr-adevar, sensibil. Se stie ca la
noi, de ani buni, sondajele de opinie arata ca romanii se tem cu deosebire de
inflatie. Mai mult decat de boli, de somaj si de destabilizare politica. Sigur,
n-au fost bune nici amanarile scumpirilor ce nu mai sufereau tergiversari.
Fiindca de fiecare data s-a inchis o rana in locul careia au fost deschise
altele, mult mai dureroase. Cu atat mai mult cu cat, in astfel de cazuri, au
fost rupte preturile de salarii. Logica economica e insa fara echivoc: cand
sporurile salariale inghit profitul, in conditiile in care productia si
productivitatea scad, nu poate fi evitata cresterea preturilor pe termen lung.

In timp ce economia continua sa produca inflatie, matura
politica lucra de zor ca s-o ascunda sub pres. Dar inflatia reprimata s-a
dovedit mai periculoasa decat inflatia fatisa. Pana la urma, gunoiul n-a mai incaput
sub pres si preturile au explodat. In nici un caz solutia optima in prezent nu
poate fi “inghetarea” preturilor. Pentru ca s-ar intampla lucrul cel mai rau:
descurajarea producatorilor. Cererea solvabila ar creste fara nici un folos,
fiindca ne-am confrunta din nou cu penurie de marfuri. Cresterea economica ar
fi astfel lovita puternic.

Dar nici scumpirile doar de dragul castigului nu-s sanatoase.
Ca sa le evitam, va fi nevoie ca adevarul preturilor sa fie dublat de un sistem
de piete libere, integrate, structurate pe principiul vaselor comunicante, in
care inflatia sa primeasca semnale de la cursul valutar, de la dobanzile
bancare, de la cotele titlurilor de valoare si, in general, de la toti
indicatorii economici importanti, dar nicidecum de la echipe de zgomote
angajate in actiuni speculative. In acelasi timp nu poate fi sfidata nici
necesara corelare intre adevarul preturilor si adevarul costurilor activitatii
productive. Caci avem nevoie de o crestere economica sanatoasa.

Citeste si:

Acum s-au intetit zvonurile ca se scumpesc gazele, carburantii,
electricitatea. Ce trebuie sa intelegem? Ca urcarea preturilor la aceste pozitii
va umfla notele de plata pentru transporturi si pentru lucrarile agricole
mecanizate. Urmarea imediata ar fi o noua crestere a preturilor, indeosebi la marfurile
alimentare. Doua lucruri sunt insa de retinut. Primul, ca autoritatile in
materie infirma zvonurile. Al doilea: chiar daca ele s-ar adeveri, normal ar fi
sa intervina schimbari numai la acele marfuri care suporta noi impulsuri. Si nu sa ne
confruntam cu un efect psihologic specific.

Si anume, sa vedem cum marfurile care se scumpesc influenteaza
piata, tragand dupa ele, in sus, inclusiv preturile acelor marfuri care n-au
primit nici un impuls in costuri.

Firesc ar fi ca lucrurile sa fie repede readuse in matca
lor. Iar preturile care o iau razna fara motiv sa-si revina, obligate la acest
gest de legea cererii si ofertei.

Pe pietele normale, profitul nu se scoate din preturi ce
cresc anapoda, cum se intampla deseori la noi, ci dintr-un volum tot mai mare
de marfuri comercializate pe piata. Oferta in crestere ar fi cel mai sigur
remediu impotriva inflatiei. E drept ca pe piata noastra nu ne putem inca astepta
la reglari firesti intre cerere si oferta. Dar nici nu ne mai luptam cu spirale
inflationiste ca in anii '90, cand se repeta mereu acelasi soc: mai intai se
scumpeau energia si benzina, apoi se scumpeau transporturile, pe urma toate marfurile.
E drept ca nici benzina si nici lumina nu mai pot fi lasate cu “pret social”,
cum s-a intamplat atatia ani, pana cand se adunau presiuni mari, care nu mai
puteau fi tinute in frau si atunci energia si carburantii se scumpeau, iar
toate preturile intrau in agitatie. Dar nici eventuale scumpiri in aceste pozitii
nu ar avea cum sa mai conduca la repunerea in miscare a spiralei inflationiste. Asta
fiindca in economie incepe totusi sa se produca o intoarcere cu fata la rationalitate.
Mai ales ca exista un atu puternic pentru ca inflatia in 2008 sa nu urce acolo
unde o vad promotorii actiunilor speculative: piata n-ar mai suporta un nou
salt al preturilor.

Acum, in economie se impun solutii noi, care sa asigure
regenerarea societatii prin buna functionare a pietelor. Astfel de solutii nu
se gasesc in carti, ci in viata de zi cu zi. Treptat, invatam si lectiile
economiei rationale.