Inceputul de an aduce in PSD o noua tema nascuta din framantarile unui partid care nu-si gaseste un lider capabil sa-i faca fata inamicului numarul unu de la Cotroceni: “Nastase se (poate) intoarce?”

Tema nu apare intamplator, ci la scurt timp dupa ce Mircea Geoana declara intr-un interviu acordat “Jurnalului National” ca-si doreste fotoliul de la Cotroceni. “Ce gluma!” au mormait unii citind acele randuri... „Il va obtine doar daca i-l ofera chiar Traian Basescu”, au gangurit altii. Si cateva zile mai tarziu, in partid incep sa se adune piesele unui puzzle despre o alta candidatura, a celui care in urma cu patru ani reprezenta principala voce anti-Basescu. Acum insa, uriasului de atunci i-au crescut picioare de lut, iar puzzle-ul este greu de ordonat. Oricum, telefoanele zbarnaie, se fac si se desfac scenarii, au loc intalniri de mare taina. Presupuneri, aranjamente. E un amestec intre nostalgia puterii si nevoia de echipa, de solidaritate, pe care doar campania din 2000, cand gruparile Iliescu si Nastase lu ptau pe aceleasi metereze, l-a facut posibil.

Cei care au ingrosat randurile partidului dupa 2000 sunt astazi de partea cealalta a baricadei. Pentru ei, PSD a fost si va ramane doar o trambulina a Puterii, de pe care e bine sa arunci la timp tot ce inseamna balast si sentimentalisme. Mandatul lui Mircea Geoana in fruntea partidului nu a facut altceva decat sa alimenteze permanent iluzia accesului rapid la putere. Suspendarea presedintelui, cooptarea la guvernare au fost modalitati facile de a obtine o solidaritate de stransura a celor incapabili sa-si mai dezlipeasca fundul de scaun. A existat si un castig pe plan local, necesar la nivel de partid, pentru ca PSD a ramas partidul presedintilor de organizatii judetene care au un scop precis: conservarea pozitiilor in raporturile de putere. Dar multi si-au dat seama ca nu e suficient.