Membri PETA (Peoples for the Ethical Treatment of Animals - Asociatia pentru Protectia Animalelor), colorati precum celebrele bomboane M&M, au protestat fata de producatorul Mars Inc.
Ei le cer oamenilor sa nu mai cumpere dulciurile fab

Membri PETA (Peoples for the Ethical Treatment of Animals - Asociatia pentru Protectia Animalelor), colorati precum celebrele bomboane M&M, au protestat fata de producatorul Mars Inc.
Ei le cer oamenilor sa nu mai cumpere dulciurile fabricate de Mars, intrucat angajatii acestei companii experimenteaza pe animale efectele pe care le are consumul indelungat de dulciuri.

DUPA 25 DE ANI - Bumerangurile se intorc chiar si furate
Dovedind ca bumerangurile se intorc intotdeauna la locul de unde au plecat, un oras australian a celebrat joi reintoarcerea in tara a unui bumerang furat in urma cu 25 de ani, dintr-un muzeu, de catre un turist american. Bumerangul, arma pe care aborigenii o foloseau pentru vanarea animalelor, a fost trimis prin posta orasului Mount Isa din Queensland de catre un barbat din Vermont, alaturi de o scrisoare semnata Peter. "Am luat acest obiect in 1983, cand eram tanar si prost. A fost un lucru urat. Imi pare rau", se precizeaza in scrisoare.

GENETICA - Embrioni umani creati prin clonare
Stemagen, o companie din California, SUA, a anuntat ca a creat embrioni umani pornind de la celule epiteliale adulte, exprimandu-si speranta ca prin tehnica utilizata vor putea obtine celule susa embrionare capabile sa trateze maladii incurabile, informeaza AFP. Cercetatorii sustin ca au obtinut cinci embrioni umani utilizand celule ale pielii prelevate de la doi barbati. Dupa ce au facut verificari, oamenii de stiinta nu au reusit sa confirme cu totala certitudine ca ar fi vorba despre clonele celor doi barbati decat in trei din cinci cazuri. Embrionii au fost distrusi in cursul procesului de verificare.

MAREA BRITANIE - Palmier "sinucigas", in Madagascar
Un palmier inalt de 20 de metri, care "se sinucide" dupa ce infloreste, a fost descoperit intr-o regiune izolata din Madagascar, relateaza Sky News. Palmierul a stat "ascuns" timp de secole, pana cand a fost gasit intr-o zona mlastinoasa, de 240 de metri patrati, pe o insula din largul coastei sud-estice a Africii, accesibila doar pe calea aerului. John Dransfield, de la Royal Botanic Gardens din Londra, considera copacul drept o descoperire uimitoare.

PROTEST - Politistele britanice nu mai vor pantaloni
Femeile politiste din Marea Britanie protesteaza vehement impotriva pantalonilor din dotare, intrucat le fac sa arate mult mai grase decat sunt. "Pantalonii pe care suntem nevoite sa-i purtam au o croiala care ne dezavantajeaza si ne fac fundul mare. In plus, materialul din care sunt facuti este greoi si incomod atunci cand alergam dupa infractori", marturiseste ofiterul de politie Catherine Moore. "Si pentru ca nimeni nu ne ia in seama, multe dintre noi prefera sa poarte pantalonii barbatesti", mai spune ea. In plus, nici vestele nu sunt comode, fiind foarte stramte si inadecvate pentru eficienta in campul muncii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.