Dreptatea, bagata la ocnade lege de Valentin Zaschievici "Instantele de judecata ne-au obligat intr-un anume sens prin hotararile pronuntate, dar aceste hotarari nu au avut darul de a ne convinge catusi de putin ca acestea sunt drepte, chiar daca ar putea fi considerate vreodata ca fiind legale."

Asa justifica Filofteia, Veronica si Victoria, cele trei taranci din Valea Danului, hotararea de a merge la puscarie, mai curand decat sa renunte la doua hectare mari si late, pamantul pe care l-au mostenit de la bunici si l-au muncit pana au ajuns ele insele bunici. Cand le-a venit sorocul sa-si execute pedeapsa, au spus in fata camerelor de filmat: "Daca nu murim aici, cand vom iesi ne vom intoarce sa muncim pamantul pe care justitia ni l-a furat".

Asadar, nu intotdeauna ceea ce este legal este si drept? Dar care e atunci diferenta dintre lege si dreptate? Aceea ca legea te obliga si se executa, pe cand dreptatii i te supui pentru ca o intelegi?

Iata de ce patania celor trei babe care au mers la puscarie, dupa un proces de 13 ani, pentru pamant nu este un fapt divers. De aceea o si povestim. Si ne infioram de intelesurile grave pe care ni le dezvaluie.

Acum trei sute, cinci sute sau o mie de ani asa ceva nu s-ar fi intamplat. Acolo, in satul Valea Danului, pricina dintre cele doua grupuri de mostenitori ale acelor prajini de pamant ar fi judecat-o pe loc, in fata obstii, batranii satului. Care stiu povestea pamantului, istoria familiei si a bunurilor sale, vecinatatile si tot ce trebuie unei drepte judecati. Ar fi ascultat mosnegii pe impricinati, ar fi deosebit cu usurinta adevarul de minciuna si ar fi decis cine are dreptul sa bage plugul in acea brazda si cine nu. Iar nesupunere in fata judecatii n-ar fi fost, pentru ca cel vinovat de asa ceva n-ar mai fi putut ramane in sat, de ocara, nici o singura zi.

In zilele noastre, o asemenea pricina au judecat-o, vreme de 13 ani, multi judecatori si judecatoare, care citesc hartii, se uita in carti si decid. Dupa cum ii taie capul, inspiratia si desteptaciunea, unul zice hais si altul, cea. Ce inseamna acest proces pentru judecator? O pacoste, cea mai plicticoasa corvoada de pe lume. Partile sunt oameni simpli si nestiutori. Le scoti vorba din gura cu clestele. Actele sunt confuze, abia le poti descifra. Miza e o nimica toata, colea, niste prajini de pamant, ce-or fi ele asa de pretioase pentru oamenii astia, ca tara e plina de coclauri pe care cresc netulburati maracinii... Cate minute vor fi cugetat judecatorii de partea cui e dreptatea, inainte sa aplice litera legii?

Aceasta poveste, pe care v-o istorisim, e speciala pentru ca are toate datele sutelor de mii de procese care au facut ca Justitia romana sa nu mai prezinte incredere nici pentru copii. Procese cu acte false si martori mincinosi, desfasurate cu greseli si in delasare, fara pic de solemnitate, parca anume facute sa-si piarda lumea si bruma de incredere in lege. Cand pronunti o sentinta balbaindu-te, cascand si scarpinandu-te in nas, aplicand legea citita din carte, dupa 13 ani in care nimeni n-a avut curiozitatea sa afle adevarul, nu inseamna ca ai facut si dreptate. De aceea, sute de mii de romani ies din sala tribunalului mai invrajbiti decat au intrat, de aceea trei babe aleg puscaria in deplina cunostinta de cauza. Iata pilda acestei povesti.

A saptea zi de cosmar de Carmen Dragomir Traiau din niste pensii amarate si de pe urma catorva bucati de pamant pe care Justitia a hotarat, dupa 13 ani de procese, sa le dea altora. Nu mai au nimic decat pungile cu medicamente si speranta ca Dumnezeu le va face dreptate. Filofteia Barbu de 78 de ani, Victoria Mihai de 58 de ani si Veronica Gheorghe de 68 de ani traiesc azi a saptea zi de infern in celula de la Colibasi.

In Romania tuturor posibilitatilor, criminalii, violatorii, hotii si coruptii se plimba nestingheriti, iar instantele judecatoresti trimit la puscarie bunici vinovate ca au sapat o bucata de pamant. O comedie proasta in care nu si-au imaginat niciodata ca vor juca cele trei batrane din Valea Danului. In urma unei sentinte definitive si irevocabile data in 12 decembrie 2007, ele au fost condamnate de Curtea de Apel Pitesti la un an si trei luni de inchisoare pentru nerespectarea unei decizii judecatoresti. In 1994, mai multe persoane se adreseaza Judecatoriei Curtea de Arges pentru a revendica 4 pogoane de teren. Dupa 13 ani de procese, dupa nenumarate revizuiri si apeluri, intrate in malaxorul instantelor, cele trei femei din Valea Danului au ajuns dupa gratii. De o saptamana nu se mai trezesc cu grija orataniilor din curte, ci la apelul de dimineata. Familie le-au devenit sase infractoare care au facut de toate, mai putin omor, iar casa le e de-acum o celula de sase metri, cu gratii la geam si paturi suprapuse.

BUNICILE PERICOL-SOCIAL. In camera de la Colibasi cele trei femei par resemnate. S-au cazat in paturile de jos, le-au lasat celelalte detinute carora li s-a facut mila de batrane. O intrebam pe Veronica Gheorghe cati ani are si-i uram "Multi inainte!". "Nu-mi mai trebuie!", zice si zambeste amar strangandu-si palmele batatorite de munca. Filofteia e cea mai batrana dintre ele. Are o mana in ghips si e cardiaca. Cu putin inainte de a fi arestata, i s-a facut rau, a cazut in casa si si-a rupt bratul. Peste doua saptamani isi va sarbatori cea de 78-a aniversare cu colegele de celula. Azi se simte mai bine dupa ce zilele trecute a avut o criza de tensiune de si-a speriat fata si nepoata, Victoria si Veronica, care-i tin de urat in penitenciar. Filofteia Barbu traia de cinci ani, de cand i-a murit barbatul, dintr-o pensie de urmas de doua milioane de lei vechi si din cele doua pogoane pe care acum judecatorii le-au dat altora. "Jumatate din bani ii dau mereu pe medicamente. Nici de mancare nu ajung... Cu pamantul am putut si noi sa ne tinem, munceam la sapa, cresteam o vaca, ce sa facem?!", povesteste femeia. Fata ei, Victoria Mihai, are un sot pensionat pe caz de boala si un baiat de 40 de ani care e somer. Pogonul pentru care sta acum dupa gratii il primise zestre de la bunicul ei, Alexandru Gh. Barbu.

Citeste si:

Veronica Gheorghe e poate cea mai napastuita dintre cele trei. Pe pamantul de un pogon, cumparat cu act de vanzare-cumparare de la socrul Filofteiei, si-a facut casa. Cand va iesi din inchisoare nu mai are la ce sa se intoarca, a ramas saraca lipita, fara pamant si, posibil, si fara acoperis. Pentru ca pamantul pe care si-a ridicat casa nu mai e al ei, noii proprietari pot cere demolarea constructiei. Barbatul i-a facut infarct, tot pentru o bucata de pamant, si s-a dus intre cei drepti acum noua ani. I-a lasat o pensie de urmas de 740.000 de lei vechi cu care nu putea sa faca mare lucru. "Pe pamantul ala puneam de toate, traiam din el..." Fiecare isi deapana povestea cu gust de pelin si din cand in cand lacrimile le incetoseaza privirea. Se sterg la ochi cu coada broboadei si ne istorisesc mai departe. "Ce-o vrea Dumnezeu cu noi, ne inchinam mereu. Poate ne-o mai invata ce sa facem. Niciodata nu ne-am gandit ca putem sa ajungem la puscarie pentru pamantul nostru. Parca am venit aici de cateva luni, nu de cateva zile... sa lasi patul tau de-acasa nu e usor". Si lacrimile si istoriile le sunt intrerupte de gardienii care spun ca trebuie sa le duca inapoi in celula. In lipsa unei minuni, un an si trei luni de aici inainte, Filofteia, Victoria si Veronica isi vor trai batranetile intre "desteptarea de la 6:00" si "stingerea de la 22:00".

EPOPEEA PAMANTULUI. Pe la 1900, traia in comuna Valea Danului familia Barbu-Rada, Gheorghe si copiii lor. Cand i-au ajuns batranetile ei au impartit pamantul copiilor, in bucati egale, ca sa nu fie cu suparare la nimeni. Descendentii se cearta acum pe pamantul a doi dintre acesti frati, Barbu Maria si Barbu Gh. Alexandru. Prima tabara o acuza pe cealalta ca si-a insusit pamantul bunicii lor. Nici una dintre parti nu are acte de proprietate asupra pamantului pentru ca in satul cu pricina nu s-a facut colectivizare, iar terenurile nu au facut obiectul legilor funciare, singura evidenta a acestora fiind registrele agricole care s-au introdus in 1946. Maria, cea ai carei nepoti au revendicat terenurile de la femeile inchise azi la Colibasi, a plecat din comuna Valea Danului in 1930, astfel ca ea nu figureaza in registrul agricol. S-a dus la Tulcea unde s-a maritat, a luat numele de Ciurea si a avut patru copii. Din acest moment, ceea ce s-a intamplat cu pamantul ei este neclar. Ceea ce se stie precis este ca fratele ei, Barbu Gh. Alexandru a ramas in sat, s-a asezat la casa lui, si-a inscris pamantul la primarie si la randul lui l-a lasat singurului sau baiat, Barbu A. Alexandru. O parte din acest teren batranul Barbu l-a dat zestre nepoatei sale, Victoria (Barbu) Mihai, si o parte l-a vandut in '68 Veronicai Gheorghe. Amandoua, alaturi de vaduva lui Barbu A. Alexandru, Filofteia, sunt astazi dupa gratii.

SIRUL PROCESELOR. In 1994, sase descendenti ai Mariei (Barbu) Ciurea au facut o actiune comuna la Judecatoria Curtea de Arges si au revendicat terenul care le-ar fi apartinut ca mostenitori. Ei l-au acuzat pe batranul Barbu, fratele acesteia, ca si-ar fi insusit terenul bunicii lor, profitand de faptul ca ea a plecat din sat. In 1996, instanta le da castig de cauza. Ceilalti merg la Curtea de Apel si castiga un an mai tarziu. Insa, tabara presupusilor mostenitori ai Mariei Ciurea nu se lasa convinsa si, in 1999, din nou la Tribunalul Arges, castiga o noua hotarare de punere in posesie. La aceasta se face apel si, in 2001, se da o decizie, de data aceasta irevocabila, tot in favoarea reclamantilor. Astfel ca instanta hotaraste, doar pe declaratiile martorilor, ca batranul Barbu si-a insusit terenurile sorei sale dupa plecarea acesteia la Tulcea, desi aceasta i le lasase doar in folosinta. Asadar, Filofteia Barbu, Victoria Mihai si Veronica Gheorghe - in stapanirea carora a ajuns pamantul revendicat - sunt obligate din acest moment de catre instanta "sa respecte proprietatea reclamantilor".

Pentru ca nu au acceptat sa dea altora ceea ce sunt convinse ca le apartine, desi asa a hotarat Justitia, cele trei femei au primit in 2002 o amenda administrativa. Dupa decizia irevocabila, una dintre mostenitoare, Victoria (Ciurea) Constantin, a cumparat pamantul cu pricina de la o parte din ceilalti mostenitori si a devenit proprietara majoritara a terenului. Vazand ca cele trei batrane o impiedica sa il foloseasca, desi justitia ii daduse dreptate, femeia le face acestora plangere penala. Astfel ca, in 2004, pentru nerespectarea hotararii judecatoresti, ele au primit un an de inchisoare cu suspendare, sentinta la care au avut patru ani termen de incercare. Pentru ca in acest timp au incalcat din nou decizia magistatilor, refuzand sa cedeze terenul, instanta a ajuns in decembrie 2007 la ultima solutie de care dispunea: incarcerarea. Asa se face ca batranele au ajuns in urma cu o saptamana, cand au fost puse in aplicare mandatele de executare a pedepsei, dupa gratii. Ele vor fi inchise 15 luni, la pedeapsa adunandu-se si perioada de un an primita in 2004 cu suspendare.

ARGUMENTE PRO. Avocatul celor trei batrane, Marian Diaconescu, acuza instanta de fond pentru felul in care a solutionat procesul, afirmand ca de aici au plecat toate necazurile. "Instanta de fond a refuzat pur si simplu sa verifice apararile noastre, nu a solutionat exceptiile invocate de noi, nu s-a pronuntat cu privire la acestea, desi solutionarea acestora era obligatorie intrucat ar fi facut de prisos cercetarea fondului cauzei", spune acesta. Concret, avocatul sustine ca judecatorii au admis ca proba o adeverinta de pe rolul agricol prin care se arata ca Barbu I. Elisabeta (despre care cei care au revendicat pamantul au sustinut in fata instantei de fond ca ar fi ruda de la care au dreptul la mostenire) a detinut teren in comuna. In fapt, potrivit certificatelor de nastere si deces, aceasta este cu totul o alta persoana decat Barbu Maria (Ciurea), bunica reclamantilor. Acestia recunosc ca aceasta adeverinta a fost folosita, dar ca instanta nu a mai luat-o in considerare. Acest lucru s-a intamplat insa abia in 1999, dupa ce al doilea expert a constatat confuzia. In plus, avocatul sustine ca, potrivit legii, magistratii nu ar fi trebuit sa accepte proba cu martori si ar fi trebuit sa respinga actiunea pentru ca, din moment ce nici o parte nu avea acte de proprietate pe teren, ar fi trebuit sa primeze in fata instantei "posesiunea". Adica, potrivit art. 1846, 1847 din Codul Civil, cel care are "o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar (n.r. - este cunoscut ca atare) asupra unui teren, devine proprietar dupa 30 de ani, asa cum se precizeaza la art. 1890".

Mai mult, avocatul sustine ca martorii au fost convinsi prin diferite promisiuni sa depuna marturie in favoarea mostenitorilor Mariei (Barbu) Ciurea.

Dupa sirul lung de procese si deznodamantul tragico-hilar la care s-a ajuns, avocatul nu mai poate decat sa conchida: "Legea a fost incalcata cu buna stiinta de catre instanta de fond, motivele unei asemenea atitudini fiind de doua categorii: nestiinta sau interes in solutionarea intr-un anumit mod a cauzei".

... SI CONTRA. De partea cealalta, avocata celor care le-au dat in judecata pe cele trei femei din Valea Danului, Nina Cursaru, spune ca in cei 13 ani de proces clientii sai au dovedit instantei ca au dreptate prin "expertiza, martori, acte de stare civila si adeverinte de rol agricol". Victoria Constantin (Ciurea), detinatoarea terenului revendicat, afirma ca a incercat toate variantele de intelegere cu cele trei femei din Valea Danului, insa n-a avut cu cine. "Am vrut sa le las lor pamantul sa-l munceasca si sa-mi dea si mie dreptul meu, dar n-au vrut". De fiecare data i s-a spus: "Va omoram daca veniti aici", sustine aceasta. Desi valoarea pamantului este infima, Victoria Constantin spune ca a continuat atatia ani procesul pentru ca a tot crezut ca se termina, a intrat in hora, iar dupa ce a apucat sa cheltuiasca atatia bani pe judecata n-a mai putut sa dea inapoi. "Cand am vazut la televizor ca le aresteaza tremura carnea pe mine, dar nu se poate ca atatia ani sa nu ma lase sa ma folosesc de ceea ce imi apartine. S-au folosit de tot felul de chichite sa faca lumea sa planga, dar nu e chiar asa", spune femeia.

SANSE. Joi, avocatul batranelor, Marian Diaconescu, a depus la presedintie cerere de gratiere pentru cele trei. Singura lor sansa este in acest moment Traian Basescu. Iar daca s-ar intampla o minune, femeile sunt hotarate sa mearga pana in panzele albe pentru a-si recupera pamantul, desi o hotarare definitiva si irevocabila a justitiei romanesti spune ca au ajuns deja acolo.