In anul 2005, cand guvernatorul Mugur Isarescu spunea ca "piata romaneasca este inundata de lei", am stat si m-am gandit. O avea dreptate? A avut. Economia venea dupa o crestere economica de 8,4%, era al 5-lea an de majorare a PIB-ului, inflatia se redusese la o singura cifra in anul 2004, deficitul de cont curent era mic, deficitul bugetar mic, iar 2004 era primul an in care leul nu se deprecia fata de euro, ba chiar reusea sa se intareasca spre finalul anului. Un an bun.
De unde veneau toti banii atunci? Din cresterea economica. Din majorarea profiturilor. Din majorarea salariilor. Pentru ca economia crestea organic. Şi sanatos. Dar anul 2005 a adus un soc. Cota unica. O masura care pompa bani nu in economie, ci in buzunare. In unele buzunare mai mult, in altele mai putin. Salariatii cu venituri mari au avut castiguri de zeci de procente. Cei cu salarii mici au castigat cateva procente. In ambele cazuri, majorarile salariale nu au tinut cont de productivitatea muncii. In cazul companiilor este si mai interesant. In anul 2004, impozitul pe profit era de 25%, iar Codul Fiscal stabilea, pentru 2005, reducerea la 19%. A venit cota unica. Reducerea a fost mai mare, pana la 16%. Rezultatul? Bani multi in piata, bani mai putini la buget. Prima parte a raspunsului la intrebare era simpla: banii veneau de la buget. Reprezentau un stimul fiscal, dar unul negandit suficient. Pentru ca altfel ar fi trebuit sa tinteasca anumite categorii de platitori de impozite (nu toate) si sa fie limitat in timp. Nu s-a intamplat asa.
Intrebarea mai are un raspuns. La inceputul anului 2005, dobanda cheie - dobanda de politica monetara a BNR (rata de dobanda la care banca centrala bonifica surplusul de bani pe care bancile comerciale nu reuseau sa il plaseze in credite) era de 17%. Perspective de intarire a leului (pe fondul investitiilor in derulare, inertiei cresterii economice si altor factori). In aceste conditii, orice detinator de capital strain a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca: bani din click. Din click de mouse. Mutarea banilor in Romania, transformarea lor in lei, depunerea la dobanzi care au urcat pana la 17%, intarirea leului (7%) au asigurat randamente medii, in euro, de pana la 24%. O comoara de tara. Risc aproape zero (riscul BNR, adica riscul de tara). Ce isi puteau dori investitorii speculativi mai mult? O parte din bani au fost plasati pe Bursa. Indicele general al pietei BET-C a crescut in 2005 cu aproape 40%, iar BET-Fi a avut crestere de 3 cifre. Şi mai profitabil. O parte din banii din piata au venit fix pentru plasamentele monetare sau cele de pe piata de capital.
Problema a fost, insa, ca toti acesti lei, multi, urmareau o oferta limitata de active (imobile, terenuri) sau actiuni. Cererea mare si oferta mica au dus la un singur lucru: cresterea spectaculoasa a preturilor.
Oamenii si-au recapatat terenurile prin retrocedari. Cand au vazut ca preturile cresc, au inceput sa vanda. Au obtinut bani. Pe care i-au plasat, la randul lor, in alte active (case, apartamente etc.). Şi aici, cererea mare si oferta mica au dus preturile in sus. Eu cred ca e deja suficient de sus. Alta sursa de bani, alti bani in piata.
Imprumuturile. Urmare a cresterii economice, oamenii au inceput sa castige mai mult. Reducerea fiscala le-a lasat mai multi bani si, totodata, o capacitate mai mare de indatorare (intr-o tara in care creditul era considerat un lux si un risc prea mare pentru omul de rand, la dobanzi cu doua cifre). Indatorarea a crescut. Pentru a evita restrictiile BNR - care urmareau o crestere moderata a banilor de pe piata, tocmai pentru a nu genera inflatie, bancile comerciale au invatat sa exporte credite. Le exportau in bilanturile bancilor-mama si aduceau rapid bani in Romania. Alti bani, destinati acelorasi active putine.
Deficitul de cont curent. Aproape 7% in 2004, peste 8% in 2005, aproape 10% in 2006 si peste 14% in 2007. Procente aplicate la PIB, iar minusul contului curent alimentat in special de minusul balantei comerciale (exporturile mai mici decat importurile). Asta arata ca economiile strainilor au subventionat plusul de investitii cerut de economia romaneasca, pentru care nu a fost suficienta economisirea interna. Importatorii s-au trezit cu lei. Multi si foarte multi. Pe care i-au plasat in active romanesti: fie in plasamente monetare, fie in economie. De aici, o alta sursa de bani.
Bugetul. Anul 2007 s-a caracterizat prin cel mai mare deficit bugetar din ultimii 4 ani. Bugetul a cheltuit mai mult decat a incasat cu minimum 2,7% din PIB (peste 3 miliarde de euro). Banii s-au dus in majorari salariale, de pensii, dar s-au si risipit intr-o foarte mare masura. Rezultatul? Mai multi bani in piata.
Iata cel putin 7 raspunsuri la intrebarea: "De unde vin toti banii astia?". Ei sunt in piata in 2008. Dar e diferit? Da. Toti acesti bani urmaresc aceeasi oferta limitata de active, de actiuni, de plasamente, care au inceput sa isi diminueze randamentele, simultan cu deprecierea leului si majorarea inflatiei, care au redus randamentele si mai mult. Asta in timp ce toata lumea vrea plasamente la fel de sigure ca la BNR si platite mai bine decat la BNR. Doar ca acest lucru este mai putin posibil decat in trecut.
Şi atunci, permiteti-mi sa ma intreb: Vor pleca domol investitorii sau vor fugi de-a dreptul? Deprecierea brusca a leului din zona 23 noiembrie, 28 decembrie si primele zile din ianuarie imi poate arata ca macar 3 investitori mari s-au decis sa fuga. Desi fuga, in acest caz, nu e tocmai sanatoasa. Ea depreciaza moneda in care s-au facut investitiile si reduce randamentele.
Totusi, piata nu este in panica, desi temerile cresc. Dovada cele 3 valuri mai sus mentionate. Daca investitorii vor iesi din piata "la pas" sau vor fugi, depinde de viteza la care se incetineste economia si de durata incetinirii.
In principal, sunt doua modalitati prin care se poate stimula economia: parghia monetara si cea fiscala. Parghia monetara - incordata de BNR, se intareste insa, pentru ca riscurile inflationiste sunt prea mari. Parghia fiscal-bugetara, in mana Guvernului, dupa ce in ultimii ani a risipit bani, ar avea ca unica optiune sa aloce mai multi bani pentru proiecte publice - spre exemplu autostrazi.
Constat insa, cu tristete, ca in anul electoral 2008, din pacate la fel ca si in ultimii 3, dezvoltarea tarii prin proiecte publice este pe ultimul plan. Pentru ca bugetul nu a reusit sa absoarba din economie veniturile pe care miza, atat in 2005, 2006, 2007 si mai ales in 2008, se va alege aceeasi trista solutie: taierea fondurilor de la cheltuielile de capital. Exact atunci cand ar fi fost mai multa nevoie de ele, pentru o economie care "se sufoca" din cauza lipsei infrastructurii si care are nevoie de rezerve suplimentare de oxigen. Or, in acest caz, investitorii isi vor iuti pasul. Mai multe profituri se vor marca si vor pleca. Mai putini bani vor ramane in tara. Preturile activelor se vor plafona, iar procesul va avea ca deznodamant spargerea diverselor bule. Am stiut tot timpul, in ultimii ani, ca vin o multime de bani. Am descris traseul. Ce am facut cu ei? Raspunsul meu este ca, intr-o masura prea mare, s-au risipit. Sigur, sunt si alte raspunsuri. Cert este ca marea masa a romanilor, dupa 3 ani de astfel de politici, am ramas cu ceva: putine active si multe, multe datorii.