CHESTIUNEA ZILEI
Un medic de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucuresti a fost surprins cu camera ascunsa cand cerea bani pentru o operatie. 1.500 de lei. Comentariile stirii televizate, ca la Revolutie. "Jos comunismul si odata cu el doctorii care cer...". Sau: "Ati innebunit? Pe ce lume traiti? Pai exista spital in tara sa nu dai bani pentru o operatie?"

Intre comentarii, cateva blande. "In Romania mori de foame cu salariul de medic", "Nu inteleg de ce voi vreti ca medicii sa faca munca patriotica? Daca vreti medici pregatiti trebuie sa-i platiti macar la nivelul unui magistrat". Nu e greu de ghicit, autorii acestora sunt niste medici sinceri, cer bani fiindca sunt platiti prost. Insa cand ii iau ca reper pe magistrati, lucrurile se complica. Fiindca nu precizeaza cine trebuie sa-i plateasca la nivelul magistratilor: pacientii sau Guvernul? Si apoi, e vorba de nivelul lefii sau a spagii magistratilor?

Limpezind termenii, discutia devine profitabila. Daca suntem de acord ca spagile sunt implacabile ca impozitele, se impune ca salariile sa se dea in spagi. Vom constata indata ca lungile discutii sindicate - Guvern despre nivelul salariilor bugetarilor vor fi la fel de inutile ca vesnica dezbatere intelectuala - moare sau nu moare arta. Salariile medicilor sunt mici. Nu de azi, de ieri, ci de zeci de ani. Salariile medicilor au nascut dezbateri guvernamentale la fel de vechi: maresti salariile doctorilor, dar cine-ti garanteaza ca nu mai iau si spaga? Nimeni. S-au perpetuat astfel salariul meschin, admitandu-se pe blat spaga ca donatie pentru prestatii chirurgicale platite prost.

Citeste si:

Prin anii nouazeci si ceva, la Spitalul de Urgenta am fost martorul unei cereri de mita eficiente ca o negociere fara cusur. Un chirurg il luase pe unul care daduse in balba de durere: "Ba, baiatule, ia sa vedem... sa vedem ce bani ai la tine, ca sa stiu daca maine te operez sau plec in concediu...". A plecat in concediu. "Amaratul de barbat-miu, isi frangea nevasta-sa mainile, n-are decat 7 lei in casa". A doua zi l-au operat altii, fiindca, intr-adevar, o mierlea si le murea in spital, stricandu-le statisticile.

Pe vremea aceea inca triumfa echitatea socialista. Si universitarii (profesorii), si magistratii erau platiti prost. Lipsind termenul de comparatie, constiintele erau amortite, nu se inregistra nici invidia medicilor. Dar au trecut anii ca in basme. Cu lefurile mici ale unora si spagile mari ale altora, s-a umplut tara de vile. Doar negocierile privind salariile medicilor mor si azi inainte de a se naste: daca astia nu renunta la spaga dupa ce le marim leafa? Greu de raspuns cand e vorba de aventura constiintei. In aceste conditii e bine sa ne raportam la binele public, ce e mai profitabil (pentru economia nationala) sa negociem: salariile sau spagile?