Nadia - despre eliminarea din show-ul lui Donald Trump
“Zeita de la Montreal” nu regreta ca a participat la reality-show-ul “The Celebrity Apprentice”, chiar daca Trump a scos-o din competitie in cel de-al doilea
Nadia - despre eliminarea din show-ul lui Donald Trump
“Zeita de la Montreal” nu regreta ca a participat la reality-show-ul “The Celebrity Apprentice”, chiar daca Trump a scos-o din competitie in cel de-al doilea episod al emisiunii. La ora bilantului, Nadia admite ca nu are aptitudinile necesare pentru a triumfa intr-un astfel de concurs. Jurnalul National: Ce v-a determinat sa participati la “The Celebrity Apprentice”? Nadia Comaneci: Dimensiunea caritabila a show-ului a cantarit cel mai greu in decizia mea. In momentul in care mi s-a facut propunerea incepusem proiectul legat de lansarea fundatiei mele in Romania si m-am gandit ca aceasta participare ma va ajuta in activitatile in care sunt implicata. Apoi am fost flatata ca organizatorii s-au gandit la mine. Toti participantii la aceasta editie speciala a lui “The Apprentice” au fost invitati sa participe la acest show. Pe ce criterii ati fost selectata? Donald Trump a dorit sa aiba in concurs persoane care au facut performanta in domeniile lor de activitate si care ulterior au stiut sa isi conduca afacerile intr-un mod profitabil. Ce parere aveti despre Donald Trump, dupa ce ati avut ocazia sa-l cunoasteti personal? Pe Donald Trump l-am intalnit de cateva ori inainte de acest reality-show si cred ca este un tip foarte destept, pe care il respect foarte mult pentru ce a facut in viata. Iar peste toate, este un individ foarte cumsecade. Program infernal V-a deranjat agresivitatea prin care s-au facut remarcati unii dintre concurenti, cum este cazul lui Omarosa, care a participat la o editie anterioara a reality-show-ului? Nu am urmarit show-urile anterioare, dar eram pusa in garda in legatura cu comportamentul ei. In fine, ideea e ca, acum, Omarosa mi-a devenit o prietena foarte buna, pentru ca este foarte diferita in viata de zi cu zi fata de ce se intampla pe platourile de filmare. Credeti ca ati fost eliminata corect din concurs? Da, pentru ca am fost prea timida in incercarea de a arata un respect foarte mare pentru participanti. Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ati trait in timpul acestui concurs? A fost foarte greu sa stau departe de fiul meu, iar programul filmarilor era infernal, pentru ca se intindea de la 5 dimineata pana la 12 noaptea. Ceea ce era epuizant. Ati regretat vreo clipa ca ati participat la acest reality-show? Nu am regretat nici o clipa, pentru ca a fost o experienta extrem de interesanta, mi-a placut foarte mult si mi-am facut foarte multi prieteni. Nu cred ca am aptitudinile necesare pentru a triumfa intr-un astfel de concurs, dar asta e deja alta discutie. Cu cine anume dintre concurenti v-ati inteles cel mai bine pe parcursul concursului? Nelly (nr. - producatoarea de televiziune Nelly Galan) si Omarosa mi-au devenit foarte apropiate in urma acestui show. Care credeti ca este cea mai potrivita atitudine pe care trebuie sa o ai in afaceri? In afacerile pe care le-am condus am incercat intotdeauna sa ii respect pe cei cu care colaborez, incercand sa am relatii amicale cu ei. Nu stiu daca este si cea mai eficienta, dar pe mine ma multumeste din toate punctele de vedere. Ce parere are sotul dumneavoastra despre participarea la acest show? A fost foarte mandru, deoarece este un show foarte apreciat in Statele Unite, concurentii au fost alesi pe spranceana. Celebritatea nu e o povara Ce om de afaceri roman credeti ca ar fi potrivit sa prezinte “The Apprentice” in Romania? Nu cred ca trebuie sa fii om de afaceri pentru a prezenta un astfel de show. E important sa reusesti sa captezi atentia publicului, pentru ca asta conteaza in final. V-ar tenta oferta de a prezenta o emisiune? Postura de om de afaceri implacabil, dur, adaptat perfect in jungla relatiilor umane nu ma prinde prea bine. Mie mi-ar placea o emisiune cu multa comedie, care sa binedispuna oamenii, o emisiune gen Food&Faitness. Pot sa spun ca am primit asemenea oferte, foarte tentante profesional, dar proiectele in care sunt implicata nu imi ofera prea mult spatiu de manevra. V-ati dorit in vreun moment al vietii dvs. sa nu fi fost o celebritate? In pofida a ceea ce spun multi, celebritatea nu e chiar o povara. E bine sa fii celebru, daca iti gestionezi cum trebuie relatiile cu oamenii, pentru ca scapi de multe neplaceri care afecteaza vedetele. Iar cel mai important e sa ramai cu picioarele pe pamant. Este adevarat ca trebuie sa fii constient ca devii un model pentru altii si acest lucru te obliga.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.