Oamenii de fotbal pusi sub invinuire de catre Directia Nationala Anticoruptie pentru transferuri frauduloase sunt linistiti. Ei sustin ca nu au facut nimic ilegal si sunt convinsi ca dosarele se vor finaliza rapid in favoarea lor.

Giovanni Becali, Victor Becali, Gica Popescu, MM Stoica, George Copos, Cristi Borcea, Sica Puscoci, Jean Padureanu, Mircea Stoenescu si Gigi Netoiu sunt cercetati de DNA pentru transferuri frauduloase. Oamenii de fotbal au fost instiintati joi de initiativa celor de la anticoruptie, dar nici unul nu s-a speriat. Din contra, ei au afisat o atitudine degajata, semn ca sunt acoperiti la toate capitolele. “Sunt complet nevinovat si nu am de ce sa fiu ingrijorat. Vreau ca justitia sa isi faca datoria, sa se faca dreptate. Cand am spus ca am luat comisioane cu sacul, am spus-o in gluma, cu mult timp in urma”, a declarat Giovanni Becali, completat de fratele sau: “Nu am nici o teama, voi pune la dispozitia DNA absolut tot ce imi cere. Nu am nimic de ascuns”. La randul sau, Gica Popescu era foarte linistit, desi nu stia inca ce acuzatii i se aduc. “Or fi probleme, dar nu la mine, ci la altii. Chiar da ca as avea informatii, tot nu le-as spune, pentru ca nu sunt sifon”, a spus si Mihai Stoica, presedintele Unirii Urziceni.

Mai mult, DNA risca sa fie data in judecata de catre unii dintre cei inclusi pe lista. “Am inteles ca saptamana viitoare mi se va comunica exact de ce sunt acuzat. Banuiesc ca este vorba despre inselaciune si evaziune, ca la ceilalti. Marturisesc ca ma simt destul de sifonat din punctul de vedere al imaginii, dar sper ca vinovatii sa plateasca, iar cei nevinovati sa fie reabilitati”, a declarat Mircea Stoenescu, fostul presedinte al lui Dinamo. Singurul care nu a recunoscut ca este pe lista a fost Cristi Borcea, actualul presedinte al clubului din Soseaua Stefan cel Mare. Exista posibilitatea ca initiativa de curatare a fotbalului romanesc sa nu se soldeze cu nici un rezultat, in conditiile in care personajele acuzate si-au luat masurile de precautie si, in plus, au avocati foarte buni.

PAMFLET

Imagini si sunet - Adrian Velea

Cristi Borcea a recunoscut falsul in acte, dar a scapat
Procurorii DNA asteapta rezultatele comisiilor rogatorii facute si pentru transferul lui Adrian Mutu de la Dinamo la Internazionale Milano si Marius Niculae de la Dinamo la Sporting Lisabona. Printre persoanele vizate de extinderea cercetarilor in dosar s-ar putea afla si Nicolae Badea, presedintele Consiliului de Administratie de la FC Dinamo. Povestea transferului lui Niculae este una aparte. Cristian Borcea, pe atunci director executiv la Dinamo, a folosit un copiator pentru a falsifica semnatura jucatorului. Falsul a fost dovedit si chiar recunoscut de Borcea, dar nici un organ de ancheta nu s-a autosesizat, cu toate ca operatiunea s-a desfasurat fara acordul lui Niculae. Nu este de mirare ca Dinamo este clubul care a iesit cel mai sifonat din raportul pe baza caruia a fost alcatuita lista DNA. Se spune ca oficialii gruparii din Soseaua Stefan cel Mare isi permit astfel de “arogante”, deoarece se bucura de protectia celor din Ministerul Administratiei si Internelor. Este celebru cazul “blatului” dintre Ceahlaul Piatra Neamt si Dinamo din 2002. Initial, federatia depunctase ambele echipe, pe baza probelor video. Pedepsele au fost, insa, anulate. Din cate se pare, conducatorii forului de la “Casa Fotbalului” au primit niste telefoane de la generali si au fost obligati sa dea punctele inapoi “cainilor”. Aceste precedente sunt tot atatea argumente care vin in favoarea ipotezei potrivit careia Borcea, Badea sau Stoenescu nu vor pati nimic in urma cercetarii Directiei Nationale Anticoruptie.

DNA-ul incepe antrenamentele
Zece presedinti si impresari de fotbal vor fi chemati saptamana viitoare la DNA pentru a le fi prezentate acuzatiile

Procurorii sustin ca au probe impotriva unui grup de oameni de fotbal. Acestia isi pregatesc apararea, angajandu-si deja avocati pentru a-si demonstra nevinovatia.

Directia Nationala Anticoruptie sustine ca are dovezi prin care sa demonstreze nelegiuirile din fotbal si a inceput urmarirea penala a nu mai putin de zece oameni grei din bransa. Acestia sunt acuzati ca ar fi prejudiciat cluburile cu 10.000.000 de euro, bugetul de stat cu 1.700.000 milioane de euro si Federatia Romana de Fotbal cu 600.000 de euro. Conform comunicatului pus la dispozitie de procurori, cei zece sunt urmariti penal pentru inselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani.
n Giovanni si Victor Becali - impresari. Sunt oamenii cheie din jurul majoritatii transferurilor. Datele DNA spun ca ambii si-au insusit sume din transferurile urmatorilor jucatori: Contra (de la Dinamo la Alaves), I. Ganea (Gloria Bistrita - VfB Stuttgart), Cernat (Dinamo Bucuresti - Dinamo Kiev), Codrea (Dinamo - Genoa), Mara (Dinamo - Alaves), Mihalcea (Dinamo - Genoa), Mitea (Dinamo - Ajax), Sanmartean (Gloria - Panathinaikos), Fl. Bratu (Rapid - Galatasaray) si Alexa (Dinamo - Beijing Guoan).

- George Copos - presedinte si patron UFC Rapid. Este acuzat ca nu a introdus in contabilitatea clubului tot ce a incasat pentru jucatorii Dulca (la Poohang Steelers) si Fl. Bratu (la Galatasaray): 1,7 milioane de euro.
n Cristian Borcea - presedinte executiv al FC Dinamo. Implicat in transferurile tuturor jucatorilor dinamovisti amintiti in lista DNA.
- Jean Padureanu - presedinte la Gloria Bistrita. Este cercetat din cauza transferurilor lui Ganea si Sanmartean.
n Gheorghe Popescu - impresar. Si-a achitat datoriile la stat pentru Fl. Bratu (500.000 de euro), dar este agatat si in cazul Sanmartean, unde exista o diferenta nedeclarata de 300.000 de euro.

- Mihai Stoica - fost director la CF Otelul Galati. Procurorii cerceteaza plecarea dubioasa a galateanului Arhire la Pohaang Steelers.

- Sica Puscoci - avocat. Este implicat in „combinatia” cu MM Stoica referitoare la Arhire, in calitate de impresar, dar si in plecarea lui Dulca in Coreea. Suma pierduta pe drum: 1,2 milioane de euro.

- Gigi Netoiu - actionar la FC Dinamo. Este acuzat ca a declarat doar 800.000 din cei 1,5 milioane de euro in transferul lui Alexa la Beijing Guoan.

- Mircea Stoenescu - fost presedinte la FC Dinamo. A semnat transferurile dinamovistilor Contra, Cernat, Codrea si Mara, diferenta dintre sumele oficiale si neoficiale in aceste cazuri fiind de aproape 7 milioane de euro.

Finantatorul Stelei il acuza pe presedintele Basescu: 'Se distrage atentia de la Hayssam si Dom' Profesor>>

Devenit avocatul verilor sai, Victor si Giovanni, Gigi Becali incearca pe orice cale sa demonstreze opiniei publice ca impresarii, chiar daca nu au actionat intotdeauna moral, nu au facut nici o ilegalitate. „DNA nu are habar de fenomenul fotbal. E vorba de un prejudiciu de 1,7 milioane de euro in 18 ani. Se face mare balamuc acum in fotbal din cauza a 1,7 milioane cu care ar fi fost prejudiciat statul. Le dau eu 1,7 milioane sa isi retraga actiunea in instanta, sa nu mai faca atata circ ca sa distraga atentia de la Hayssam si Dom' Profesor. Am vazut mult circ din asta eu in Romania. Cat a cheltuit DNA cu aceste dosare? S-au plimbat pe banii nostri degeaba, ca sa aiba Dom' Profesor Basescu un as in maneca. Sa scoata dosarul fotbalului cand are nevoie de el. Sa vedeti ca peste trei luni il scoate iar. Tulus e omul lui Basescu. Tulus trebuie sa vina sa fac scoala cu el, sa il invat ce e aia evaziune fiscala, sa il invat eu pe Tulus ce inseamna spalare de bani, sa il invat eu ce inseamna inselaciune. Aici e vorba de bani albi pe care eu vin si ii dau din buzunarul meu si ii bag la negru. Asta inseamna bani negri in fotbal. Prin off-shore e legal sa bagi bani, nu sunt bani negri. Borcea e incriminat pentru inselaciune. Ca sa demonstreze ca e inselaciune trebuie sa trimita Tulus acum la Dinamo: 'Mai, clubul Dinamo, va rog sa imi raspundeti daca va constituiti parte pagubita in acest dosar>>. Si Borcea, care e incriminat de inselaciune, trebuie sa puna stampila si sa spuna: 'Da, il incriminez pe Borcea, pentru ca m-a inselat Borcea>>. Adica Borcea sa semneze ca l-a inselat Borcea. Borcea acum, saracul, intra si la puscarie dupa ce a bagat 6-7-8 milioane de euro. De ce sa il bage la puscarie? Ca nu a bagat mai multi bani?“.

In Ghencea se coace o evaziune in transferul lui Dica
Patronul Stelei a declarat ca vrea sa faca o “evaziune” in ceea ce priveste transferul lui Dica si sa-i dea lui Giovanni un comision record. „Eu pentru transferul lui Nicolae Dica am anuntat public ca vreau 4 milioane de euro. Doar Giovanni poate sa-l vanda pentru ca asa e el superpriceput. Nu ma intereseaza cat negociaza el. Daca reuseste sa-l vanda sa zicem cu 15 milioane, sa imi dea mie 4 si restul sa opreasca el, comision. Sa vedem daca are cineva ce sa-mi faca. Asa vreau eu sa-i dau lui un comision mare, care e problema?