DRIVE TEST - Masina ideala pentru aglomerari urbane
Micuta si sprintena, noua Mazda 2 pare reteta adaptata perfect de constructorul japonez pentru a se bate pe segmentul masinilor de oras. Credeti in dragoste la prima vedere? Nu st
DRIVE TEST - Masina ideala pentru aglomerari urbane
Micuta si sprintena, noua Mazda 2 pare reteta adaptata perfect de constructorul japonez pentru a se bate pe segmentul masinilor de oras. Credeti in dragoste la prima vedere? Nu stiu daca acest cliseu functioneaza de fiecare data, dar cu siguranta si-a dovedit valabilitatea in momentul rendez-vous-ului pe care l-am avut cu Mazda 2. LIPICI. Testata in urma cu o saptamana prin intermediul Arian Motors, Mazda 2 a facut impresie de la prima intalnire. Mignona, cu forme armonioase si bine conturate, noua aparitie a dat un sens clar conceptului de design “Zoom-Zoom”, dupa care a fost reorientata strategia Mazda in ultima perioada. E vorba despre o masina cu mult lipici, a carei aderenta va fi probata cu precadere in randul reprezentantelor sexului frumos, deoarece nu exista femeie care s-o vada pe Mazda 2 si sa nu si-o doreasca. Versiunea testata a fost dotata cu un motor pe benzina, de 1,5 litri si 103 CP, acesta reprezentand momentan si varful de gama. Nebanuita initial de cine stie ce performante, Mazda 2 s-a aratat destul de focoasa. Motorul urca rapid la 4.000 de rotatii, ceea ce confera soferului posibilitatea adoptarii unui stil de condus indeajuns de sportiv, senzatie care este amplificata si de suspensiile mai rigide. Directia este foarte stabila pentru un model din aceasta clasa, in timp ce schimbatorul de viteze, amplasat pe consola centrala, este deosebit de manevrabil. Cu o cursa scurta, acesta contribuie la accentuarea caracterului urban al lui Mazda 2. In ceea ce priveste consumul, trebuie spus ca masina a fost testata cateva zile numai prin Bucuresti. Intr-un trafic infernal, in conditii de iarna adevarata, acesta s-a ridicat la maximum 8,5 litri la 100 km, lucru pe care il consider rezonabil. Ca o concluzie simpla, masina se prezinta cu un design superb, care atrage din prima secunda, iar interiorul bine finisat, chiar si in pofida nefolosirii unor materiale de calitate superioara, face fata. Daca adaugati performantele excelente din punct de vedere dinamic ale motorului de 103 CP si le suprapuneti unei folosiri frecvente a lui Mazda 2 in conditii de trafic urban, aceasta se anunta de pe acum un succes. Versiuni - Inca doua motorizari disponibile In Romania, Mazda 2 este deja disponibila in trei variante de motorizare pe benzina, acestea fiind 1,3 litri, de 75 si 86 CP, respectiv 1,5i - 103 CP, cea despre care am vorbit mai sus. De asemenea, versiunile de echipare sunt in numar de sapte, iar preturile pornesc de la 9.990 de euro. In mod firesc, cea mai ieftina versiune vine cu motorizarea de 75 CP, care este insa slab echipata. Pentru o masina dotata cu niste servicii normale la nivelul anului 2008, ar trebui sa scoateti din buzunar suma neta de 11.490 de euro, cu care v-ati putea achizitiona o Mazda 2 de 1,3 litri, cu airbaguri frontale si laterale (fata), cortina, inchidere centralizata cu telecomanda, geamuri electrice fata, aer conditionat, CD-player cu cititor MP3 si intrare pentru sistem audio auxiliar. Interior - Accesorii simplu de manevrat Fara sa fie un handicap, micuta asiatica este totusi destul de simpla la interior. Nici versiunea testata, care este in prezent varful de gama prezent pe piata din Romania, nu exceleaza. Dotata cu tot ce trebuie, masina are o consola centrala usor de actionat, iar liniile sale intaresc ideea ca proiectantul a avut ca target publicul feminin. Din pacate, interiorul pierde la capitolul cadranelor centrale. Cu un aer usor vetust, turometrul si vitezometrul puteau fi altfel desenate, cumva mai in ton cu senzatia de nou pe care o emana designul de la exterior. In schimb, spatiile de depozitare sunt destul de generoase, iar portbagajul se inscrie in caracteristicile clasei 3, avand suficient loc pentru bagajele a doua trei persoane. Date tehnice Mazda 2 MZR 1.5 Cilindree: 1.498 cmc Putere: 103 CP/6.000 rpm Cuplu maxim: 137 Nm/4.000rpm Transmisie: manuala, in cinci trepte Viteza maxima: 188 Km/h Consum urban: 8,5 l/100 km Pret DDP: 14.590 euro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.