Realitatea Ilustrata, 16 martie, 1933
Marlene Dietrich, actrita contrastelor, cea care a surprins de-a lungul carierei sale prin feminitate, reforma si “tinuta”, atat in rolurile cinematografice, cat si in viata particulara...
Marlene a dat o mica lovitura cand a facut primul sau film american, “Marocco”, in care a aparut ca diseuza intr'o cafenea, purtand frac si joben. “Ce continental!”, au exclamat atunci americanii, dar surpriza a fost repede uitata. A venit apoi ultimu-i film, “Viciul blond”, in care Marlene poarta iar fracul - de data asta insa alb si garnisit cu strasuri. Din momentul de fata actrita a ajuns sa utilizeze imbracamintea barbateasca chiar pe strazile Los Angeles-ului. Vor avea marile luptatoare ale feminitatii mondiale o Jeanee d'Arc in persoana Marlenei Dietrich? Vor suferi oare creatorii de moda ai Parisului o infrangere de pe urma frumoasei Marlene, in aceasta lupta la care a pornit singura si care va deveni poate un eveniment memorabil in istoria lumii? Va fi acest ultimatum al actritei un “strigat de alarma” ce-si va gasi rasunet pe intreaga suprafata a globului si va fi tinuta ei un drapel de libertate pentru femeile care-si risipesc timpul si banii pentru a se afla in pas cu moda? Acestea sunt cateva dintre intrebarile pe care oamenii de gandire ai Hollywoodului si le-au pus in ultimele cateva saptamani, de cand Marlene Dietrich a eclipsat legenda Gretei Garbo, aparand in magazine, cafenele si chiar la premiere in haine barbatesti - ajustate astfel incat sa-i evidentieze provocatoarele-i linii -, dar in orice caz haine barbatesti. Ceea ce pare mai ciudat in aceasta miscare de reforma pe taramul vestmintelor este ca ea a pornit de la o vedeta cinematografica, faimoasa pentru frumusetea, feminitatea ei si pentru frumoasele-i picioare, pe care le ascunde acum in pantalonii largi ai modei masculine. Daca am fi vazut ideea la vreo excentrica batrana si urata, la vreuna din reformatoarele feministe ce reclama sus si tare drepturi egale cu ale barbatilor, sau la vreo femee-atlet, bogata in muschi, dar lipsita de sex-appeal, faptul nu ne-ar fi mirat atat. Dar ca aceasta atitudine sa fie luata de frumoasa si languroasa Dietrich - mama de moda veche, care ar trebui sa-si aduca fetita langa ea, pentru a incepe sa se simta fericita, sotia careia-i place atat de mult sa pregateasca domnului Sieber substantialele mese germane, de aceasta Dietrich care cu o etola de pene poate lua aspectul celei mai seducatoare Lorelei din cate a inregistrat pana acum banda de celuloid - ei bine e prea mult. In cabina sa, unde se pregatia pentru turnarea unui nou film, “Song of songs”, o prima incercare fara mentorul ei Josef von Sternberg, vedeta m'a primit cu o afabilitate uimitor de feminina, marturiseste James Gray, cel care a descoperit-o pe Marlenei Dietrich mai feminina ca oricand. Ochii mari, de o forma minunata, erau accentuati de genele lungi, incarcate de rimel si umbriti cu creionul. Buzele mobile erau fardate cu grija. Unghiile lungi, bine cizelate si lacuite, evidentiau albeata catifelata a mainilor. Parul blond, ondulat cu arta, serpuia in jurul capului disparand partial sub un basc tras pe o spranceana. Pana aici, totul extrem de feminin - si apoi, prin contrast, am observat umerii unghiulari ai costumului barbatesc, pantofii cu varfurile patrate si tocurile plate, camasa barbateasca si un papilon strengaresc. (James Gray) Atitudine “Sunt sincera in preferinta mea pentru hainele barbatesti, nu le port pentru a fi senzationala. Cred ca aceste vestminte ma prind mai bine, imi dau un sentiment de libertate si confort. Hainele feminine iti rapesc multa vreme si te pun pe interminabile cumparaturi. Imbracamintea barbateasca se diferentiaza putin dela un an la altul, asa ca o pot purta atat cat imi place. Sper ca vor mai incerca si alte femei acest gen si ca-si vor da seama de confortul lor, emancipandu-le de conventionalul si restrictiile hainei feminine”. (Realitatea ilustrata, 16 martie 1933)