Despre poezie, cu duiosie

Frumusete -
acasa la Titulescu

Mai exista in lumea aceasta rece si indiferenta in care traim
sali de bal, seri de poezie, carti si oameni care nu plictisesc. Toate sunt
descoperite intamplator (sau poate asa e sa fie), pentru ca mica frumusete nu
iese niciodata sa-si strige stralucirea.

O frumoasa casa de pe
Soseaua Kiseleff. De fapt, un mic palat pe langa care in timpul zilei isi trec
rotile nepasatoare masinile. Iar trecatorii, picioarele nepasatoare. Nimeni nu
se deranjeaza sa-i priveasca albeata imperiala, deoarece capul e prea aplecat spre albeata indoielnica a
caldaramului. Si, chiar daca cineva si-ar ridica privirea absolut intamplator,
faptul ca aceasta casa-mic palat poarta amprenta personalitatii lui Nicolae
Titulescu ar genera, poate, doar o minuscula strafulgerare. Buna si ea pentru
nepasatoarele vremuri. De ceva timp, acest spatiu deosebit si-a format o traditie.
Si anume aceea de a gazdui, pe langa lansarile unor carti de exceptie, seri de
poezie si muzica.

Nu imposibil.
Zilele trecute, istoricul Marian Stefan a lansat o carte de... poezie - “Umbra
dorului” - la Casa Titulescu. Locul ce pastreaza gustul “acelei lumi ce se afla
la granita dintre stiinta si arta”, dupa cum a rostit in cuvantul de deschidere
domnul profesor George G. Potra, director al Fundatiei Europene “Titulescu”. O
lume a finei diplomatii, deloc uitata, doar nedrept ignorata. Desigur, multi il
stiu pe Marian Stefan ca semnatar al atator si atator materiale in Magazin
istoric. Dar cu Marian Stefan poetul e greu, dar nu imposibil sa ne obisnuim.
Desigur, nimeni nu s-a nascut poet, dar aceasta nu inseamna ca un istoric nu
are dreptul, in cele din urma, la vers si rima. Poate fi aceasta o “pedeapsa” a
istoriei? Nu, poate fi mai degraba un nou inceput. Si versurile incep sa curga.
Ce ati zice de un “Popas la Caldarusani”? “Se picura tacerea-ncet si grava/
Peste zidirea vechii manastiri/ In torsul vremii nu e nici o graba,/ Doar
bucuria unei regasiri/ Sub stresini de zidire basaraba,/ Simbol de tara si
agonisiri,/ Lastunii poarta-n ciocuri mal si iarba,/ Gatindu-se de tainice
iubiri/ Se razboiesc in Tatomiru cucii,/ Iar teii se viseaza rau de miere/
Tresare lacul in bataia stiucii/ Inmarmurit de-atata inviere;/ Gandesc si eu, facandu-mi
semnul crucii: De unde-atata viata si putere?!” “Volumul in sine este o surpriza,
un soc, m-a facut sa-mi ascut interior instrumentele di-sectiei. Eu citesc rar,
si nu repede, pentru a nu face jonctiuni. Poezia este a unui om fin, pe care il
intereseaza penumbrele, nostalgia dupa satul natal, dragostea fami-liala”,
izbucneste scriitorul C.D. Zeletin.

Lumina. Si
continua Zeletin, uimitor de doct - numai pentru noi, cei de acum, “volumul are
un singur sonet - 'Popas la Caldarusani>>. In general, sonetul are 36 de conditii
de fixitate. Sonetul este o forma glorioasa inventata de poetii sicilieni ai
secolului al XIII-lea. Dar... De ce sa mai scrii in zilele noastre asa? Ca sa ti
se puna stanta de 'Retro>>? De catre cei care uita ca una dintre bucuriile
noastre sufletesti este duiosia. Cu ea ramanem, nu cu trompetele”. Iata ca lui
Marian Stefan nu ii e teama sa fie si retro, si duios. “Sunt poezii scrise la varste
diferite”, explica... duios istoricul. “Volumul are dramele sufletesti ale dezradacinarii.
Imi doresc ca Fierbintii mei, locul meu natal, sa ramana o cetate inexpugnabila.”
Nu e vorba despre tristete, ci doar despre duiosie, daca nu cumva, prea obisnuiti
fiind cu pumnii in gura, am uitat ce este aceea. Si ce daca istoricul a cazut in
patima rimei? O patima cuminte, nescandaloasa si poate tocmai de aceea pasibila
de neluarea in seama. “In epoca de astazi, in care exista o deruta a valorilor,
ce sa scrii? Dicteul tau sufletesc te-ar indemna, te-ar tenta sa scrii”, isi
continua Zeletin dulcea furie pe monstrii care de fapt zac si in el, si in
fiecare dintre noi. “Si chiar de nu voi fi un far, ci o candela, ajunge. Si
chiar de nu voi fi nici candela, tot ajunge, caci m-am straduit sa aprind
lumina”, spunea odata Titulescu.

Dar, vorba domnului Zeletin, cine se mai gandeste la versul in
arabescuri astazi?

“In loc de cuvant inainte”

Ce as fi fost eu fara tine, limba romana?

Un pom, poate o floare intre sute de mii,

Sau, mai stii,

Un strop de roua in zori de zi...

Unde as fi fost eu fara tine, limba romana?

Intr-o geana de asfintit,

Prin stihii un atom ratacit

Sau, poate, intr-un nor de vanturi gonit... (...)

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe