BRAND - Rockul se muta in Bucuresti
Primul Hard Rock Cafe din Romania isi deschide portile in aceasta duminica in Parcul Herastrau, de la ora 12:00. Hard Rock International, una dintre cele mai cunoscute marci la nivel mondial, renumita pentru muzica rock, obiectele de colectie apartinandu-le vedetelor internationale si distractiei pe care le ofera, isi deschide o noua locatie in Romania, in Capitala. STARURI. Hard Rock Cafe Bucuresti, situata in apropierea Arcului de Triumf, ofera o experienta americana unica, intr-o atmosfera rock'n'roll de neuitat. In restaurantul deschis in fiecare zi intre orele 12:00 si 24:00 sunt instalate numeroase piese din celebra colectie HRC de peste 70.000 obiecte care au apartinut starurilor rock internationale, cum ar fi John Lennon, Elton John, Richie Sambora, Elvis, Bruce Springsteen, Chris Squire (“Yes”), Tina Turner, iar magazinul de unde veti putea cumpara tricouri (unele dintre acestea create de muzicieni celebri), geci de piele, brichete, insigne de colectie, pahare etc. este deschis intre 12:00 si 22:00. Saptamanal vor fi concerte live si evenimente ca Sf. Valentin, Mas Tequila (5 mai), Ziua Fondatorilor (14 iunie), 4 iulie sau evenimente de caritate. STIATI CA... Hard Rock Cafe din Londra a fost initial un showroom Rolls Royce, Hard Rock Cafe din Hong Kong este animata de un King Kong gigantic care se catara pe peretii exteriori ai locatiei, iar locatia din Myrtle Beach este construita in forma unei priamide. Cele mai multe obiecte de colectie - peste 1.000 - se gasesc in Hard Rock Cafe Orlando (inclusiv suvite din parul lui Boy George sau George Clinton), in timp ce Semiole Hard Rock Hotel si Casino Hollywood etaleaza cele mai multe artifacturi rock'n'roll. Hard Rock International Cu cele 123 Hard Rock Cafe si 8 hoteluri/cazinouri deschise in 46 de tari, Hard Rock International este una dintre cele mai cunoscute marci pe plan mondial. Pornind de la o chitara a lui Eric Clapton, Hard Rock detine cea mai mare colectie din lume de obiecte care le-au apartinut celor mai populare staruri pop rock internationale, expusa in locatiile sale de pe intregul mapamond. Hard Rock este, de asemenea, faimoasa pentru colectiile sale de moda, produse legate de muzica, concertele live si website-ul premiat. In afara celor doua hoteluri/cazinouri fanion Seminole Hard Rock Hotels and Casinos din Tampa si Hollywood, Hard Rock International opereaza astfel de locatii si in Las Vegas, Biloxi, Orlando, Chicago, Pattaya si Bali. Alte proiecte similare au fost anuntate in Palm Springs si Macau, deschiderea lor fiind prevazuta pentru 2009.