Federatia Sanitas este dispusa la negocieri cu reprezentantii Ministerelor Sanatatii, Muncii si Finantelor pana sambata, iar daca nu se ajunge la un acord referitor la majorarile salariale din sistemul sanitar pentru 2008, salariatii vor declansa gre
Federatia Sanitas este dispusa la negocieri cu reprezentantii Ministerelor Sanatatii, Muncii si Finantelor pana sambata, iar daca nu se ajunge la un acord referitor la majorarile salariale din sistemul sanitar pentru 2008, salariatii vor declansa greva generala in perioada imediat urmatoare, au amenintat sindicalistii, citati de NewsIn. Potrivit unui comunicat al Federatiei, remis ieri, reprezentantii sindicatelor si cei ai Ministerului Sanatatii au incheiat un acord, in data de 8 ianuarie, care cuprinde 17 puncte referitoare la rezolvarea solicitarilor sindicale si care a stat la baza proiectului de ordonanta de guvern privind salarizarea din sistemul sanitar in 2008. Deoarece documentul nu a fost semnat de ministrul Sanatatii, iar in sedinta de Guvern de miercuri actul normativ nu a fost aprobat, sindicalistii sunt dispusi sa mai negocieze cu reprezentantii celor trei ministere pana la sfarsitul saptamanii. "Federatia Sani-tas atrage atentia ca in cazul in care Guvernul nu va aproba proiectul de ordonanta cu toate punctele cuprinse in acordul negociat cu Ministerul Sanatatii Publice, conflictul colectiv de munca se considera reactivat, iar Federatia Sanitas va declansa in perioada imediat urmatoare greva generala, cu participarea celor 100.000 de membri de sindicat Sanitas, din peste 500 de unitati sanitare", informeaza sursa citata. Presedintele Marius Petcu declara miercuri ca desi initial sindicatele au cerut o majorare salariala de 30%, dupa discutiile cu ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, au scazut la 12%, plus acordarea unor drepturi specifice. Din cauza refuzului ministrului de a semna acordul, se mentine starea conflictuala si se revine la situatia de dinainte de negocieri, a mai spus Petcu. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat miercuri, in contextul negocierilor cu sindicalistii, ca majorarea salariilor bugetarilor trebuie sa se faca tinandu-se cont de inflatie si de cresterea economica si sa se incadreze in limitele stabilite prin bugetul pe 2008. Tariceanu a spus ca, in cazul angajatilor din educatie, cresterea salariilor trebuie sa fie diferentiata, astfel incat debutantii, asistentii si preparatorii, care au salarii mici, sa beneficieze de o majorare mai mare. Acelasi principiu trebuie aplicat si in sistemul sanitar, pentru a opri migrarea cadrelor medicale in alte tari, unde sunt platite mai bine.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.