Grupul financiar Merrill Lynch a afisat ieri pierderi nete de 7,8 miliarde dolari in 2007, spre deosebire de 2006, an in care banca americana a inregistrat castiguri nete de 7,5 miliarde dolari din operatiunile continue, arata raportul financiar al Merrill Lynch. Astfel, Merrill Lynch a inregistrat pierderi nete de 8,3 miliarde dolari din operatiunile continue din 2007, adica de 10,73 dolari/actiune, in scadere semnificativa fata de castigurile de 7,1 miliarde dolari, respectiv de 7,17 dolari/actiune obtinute din operatiunile continue in 2006.
Grupul financiar american a avut venituri nete de 11,3 miliarde dolari in 2007, in scadere cu 67% fata de cele de 33,8 miliarde dolari din 2006, in timp ce pierderile inainte de impozitare inregistrate din operatiuni continue in 2007 au fost de 12,8 miliarde dolari, comparativ cu castigurile inainte de impozitare de 9,8 miliarde de dolari inregistrate din operatiuni continue in 2006.
In a doua jumatate a lui 2007, veniturile nete ale bancii au suferit impactul material al unui mediu mai slab de afaceri si al unei deprecieri nete a activelor, in valoare de 7,9 miliarde dolari in al treilea trimestru si 11,5 miliarde dolari in al patrulea trimestru, ca urmare a problemelor din sectorul american ipotecar cu grad mare de risc.
"Rezultatele financiare ale bancii sunt clar inacceptabile, dar in timpul ultimelor saptamani am imbunatatit constant lichiditatea si bilantul contabil ale bancii", a spus presedintele si directorul general al Merrill Lynch, John Thain.
"In plus, multe dintre activitatile Merrill Lynch au inregistrat rezultate record in 2007 si, anticipand evolutia din 2008, pot spune ca vrem sa pastram in continuare impulsul si sa majoram profitabilitatea pentru actionarii si angajatii nostri", a mai spus Thain.