Asa se face ca ma voi referi la ampla actiune de cunoastere a vietii si operei lui Eminescu in comunitatile romanilor din Germania, la initiativa celor din zona Rhin-Main, cand se aniversa un secol si jumatate de la aparitia acestui Luceafar pe pamantul romanesc. Periplul de doua saptamani a inceput in seara de 15 ianuarie 2000, intr-o sala de conferinte din orasul Offenbach, de langa Frankfurt am Main. In fata unei asistente de peste o suta de persoane - romani, sasi originari din Romania si nemti-nemti - doamna Brandusa Massion, presedinta CROM, a evocat, succint, personalitatea "poetului nepereche", prezentandu-i pe invitatii de onoare, sotii Geraldine Gabor, profesoara originara din Arad, si Ernest-Jurgen Dreyer, artist plastic german. Acestia aveau sa desluseasca "inaltimile poetice si adancul filosofic" ale romanului, comparat cu Petrarca, Puskin, Goethe...
Un adevarat regal de poezie si consideratii, in limbile romana si germana, ale celor doi indragostiti de "Luceafarul", realizatori ai volumului MIHAI EMINESCU, DER ABENDSTERN GEDICHTE (Mainz, 1999). Au recitat/tradus "Lacul", "Sara pe deal" si "La steaua". Curgeau in tonuri distincte, dar cu o metrica si muzicalitate perfect adaptate originalului, unele dintre capodoperele eminesciene, de asa maniera incat ascultatorii erau inmarmuriti. Cei ce-l stiau pe Eminescu il redescopereau, iar cei ce nu-l aflasera il admirau. Mai mult, aflau romanii si germanii despre popasul lui Eminescu la Berlin, despre faptul ca "Scrisorile" erau impregnate de "pesimismul schopenhauerian", cei doi analisti gasind similitudini/apropieri intre "Trost in Tränen" de Goethe si "Luceafarul". Timp de doua ore, la Offenbach, a curs fluviul numit EMINESCU, despre care, ziua urmatoare, ziarul local avea sa consemneze pe larg, scriind ca-i vorba de un poet roman nominalizat de catre UNESCO, la 150 de ani de la nastere.
Debutul "Anului Eminescu" in Germania i-a contaminat si pe conationalii nostri din Bad Kreuznach, Aachen, Köln, Baden-Baden, Freiburg si München (la aniversarea organizata de APOZITIA n-am ajuns). Zile in sir, peste tot tronau imaginea poetului si magia limbii romane a acestuia, intalnirile respective oferind si alte subiecte referitoare la destinul emigratiei/exilului/diasporei romanesti. S-a subliniat faptul ca mai vechii si noii sositi (in total, circa un milion, din care o jumatate sunt sasi si svabi originari din Romania) sunt, in marea lor majoritate, cetateni fideli tarii de adoptie, dar in acelasi timp nu-si uita obarsia, traditiile si limba, mandrindu-se cu valorile spirituale care au dat lumii un Eminescu!
Voi incheia cu o remarca: "Recitindu-l pe Eminescu, ne intoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce-a ramas din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc." Este inceputul prefetei semnate de Mircea Eliade la un volum de poezii (1949), aparut sub egida Bibliotecii Romane din Freiburg, ca prima actiune editoriala a nou, nascutei institutii culturale a exilului romanesc din Germania Federala, care avea sa devina un templu al spiritualitatii noastre peste granita.
P.S. Aceasta calatorie omagiala a reprezentat un model de cum poate fi "exportata" imaginea tarii, prin intermediul marilor noastre personalitati.