Asa-numitele mape profesionale, in fapt dosare de cadre, au devenit mai celebre, in doar o saptamana, decat disparitia avocatei Elodia Ghinescu. Pe cine mai misca acum ca leul a inceput anul 2008 vlaguit si ca in scurt timp am putea sa dam

Asa-numitele mape profesionale, in fapt dosare de cadre, au
devenit mai celebre, in doar o saptamana, decat disparitia avocatei Elodia
Ghinescu.

Pe cine mai misca acum ca leul a inceput anul 2008 vlaguit si
ca in scurt timp am putea sa dam 4 lei pe un dolar, cui ii pasa ca bursa a scazut,
in doar o zi, cu 5% sau ca Uniunea Europeana cere scumpirea gazelor, anul
acesta, cu 70%?

Pentru cei care ne conduc, pentru ca, nu-i asa, “boborul”
i-a ales, conteaza actiunile de rascolire a trecutului - un trecut care si
pentru ei este destul de tenebros -, e important ce au facut unii si altii
inainte de Revolutie, dar nu in plan moral, ci in cel al relatiei cu Militia,
Securitatea, mainile lungi ale sistemului opresiv in institutii - adica exact
cei - oamenii sistemului - si cele - faptele de represiune - condamnate in
raportul Tismaneanu.

Cat crede presedintele acestei tari ca va putea lucra cu
dubla, tripla masura cand e vorba despre calculat reperele morale si
profesionale ale politicii? Daca cineva interesat ar fi scos la lumina
activitatea doamnei Macovei, cand se zbatea cu “draga lege ANI” si cu
rezolvarea problemei locative a parintilor sai, precum si cu achizitionarea
casei din Corbeanca, din salariu ministerial, presedintele, total impartial cum
il stim, ar fi scuzat-o, ca un gentleman si om politic care se gaseste, improscand
cu noroi in toti cei care au cutezat sau vor indrazni vreodata sa-i intineze
imaginea. Cum? Simplu: gratulandu-i pe
cei care ar fi scos pe piata astfel de informatii cu apelative gen: mai,
securistule!, mai, comunistule!, mai, militianule!, mai, teroristule!, mai,
opresorule! mai, hahalero!

Acum, ca e vorba despre un liberal la mijloc, cele spuse de
militie si fostii procurori ceausisti au devenit litera de Evanghelie. Norica
Nicolai il deranjeaza pe presedinte chiar mai mult decat ca este fosta taranista,
deci in totala contradictie doctrinara cu asa-numitul social-democrat presedinte,
actuala liberala, aparatoarea ferventa a cauzei liberalismului, a guvernului
liberal, si chiar a premierului Tariceanu, desi acesta a avut, deseori, rezerve
in a o promova pe Norica Nicolai ca ministru.

Dar ceea ce nu i se poate ierta acesteia este faptul ca e
femeie. Intifada la care luam parte, fara sa vrem, luati pe sus de vartejul
politic, nu are doar conotatii politice sau profesionale, cum se straduieste
din rarunchi sa ne convinga presedintele, ci chiar sexiste.

Imi amintesc, din proprie experienta, ca Traian Basescu isi
sustine doar strict propriile colaboratoare, dar vederile sale in materie de femei
de cariera sunt destul de limitate cand vine vorba despre doamne, la modul
general. Nu accepta sa fie contrazis de o femeie, decat in privinta vremii de
afara sau a cantitatii de zahar in cafea, cel mult.

La aceasta stare a sa naturala se mai adauga si faptul ca, de exemplu, Tudor
Chiuariu a fost un pestisor mult prea prapadit pentru Traian Basescu, pe cand
Norica Nicolai, cu potentialul sau, ar fi putut face ordine in justitia noastra,
mult prea dispusa sa dea dreptate celor care sunt rechini mari, la un moment
dat, pentru a se proteja.

Cat despre doamna Macovei? Cum s-ar putea impaca cu gandul ca
i-a luat locul nu un tanar incepator in cariera, pe care il poate ridiculiza,
ci tot un procuror, ca domnia-sa, si tot femeie. Ce ne facem, doamnelor, cu
atatea probleme in justitia cu fuste? Indiferent cine le poarta...


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.