Proprietarul casei din Mihaileanu e in continuare suparat pe proprietarul apartamentului din Zambaccian. Asa a comentat Adrian Nastase decizia presedintelui Basescu de a da aviz pentru inceperea urmaririi penale in cazul celor opt fosti si actuali ministri, printre care se numara si fostul premier.

"Basescu a dat aviz ca sunt nevinovat!", scrie ironic pe blogul personal Adrian Nastase, explicand ca asta a inteles din conferinta de presa a sefului statului de miercuri seara, in care acesta a afirmat ca "a nu da aviz ar fi un element de blocare a justitiei" si ca, in acest moment, cei vizati de respectivele dosare nu sunt vinovati. "Dupa ce a pornit, cu ajutorul Monicai Macovei, procesele termopanelor politice, Basescu a explicat ca el e mic si nu stie nimic despre dosarele astea si ca asa e justitia, cam chioara. Din cate am inteles, e vorba de un alt 'dezmembramant>> al termopanelor", sustine Nastase. El precizeaza ca subiectul a intrat in derizoriu, dar semnaleaza ca, prin avizul dat miercuri lotului celor opt, Basescu nu face altceva decat sa acopere scandalurile in care este implicat. "Nu doresc sa particip la scenariul lui Basescu de acoperire a scandalurilor 'profesorul>>, stenogramele Hayssam, nominalizarea Noricai Nicolai, mapa 'profesionala>> a Monicai Macovei, dosarele fostului reprezentant de la Anvers. Deocamdata, o sa consider ca proprietarul casei din Mihaileanu e, in continuare, suparat pe proprietarul apartamentului din Zambaccian. In rest, pregatim - in liniste - reuniunea NATO de la Bucuresti, de la inceputul lui aprilie", remarca Nastase. INVENTII IN AN ELECTORAL. Inainte de Nastase, un alt fost ministru dintre cei opt, Codrut Seres, ex-ministru al Economiei, califica gestul lui Basescu de a da aviz pentru urmarirea penala drept unul "electoral", intr-un an electoral, inainte de campania pentru alegerile locale, care va fi una "murdara, dominata de agitarea unor dosare". Seres preciza ca asteapta ca justitia sa se pronunte de mai bine de un an in privinta sa, astfel incat "aceste dosare fabricate sa nu mai poata fi folosite ca instrumente de santaj politic". La randul sau, actualul ministru al Muncii, Paul Pacuraru, sustinea ca acuzatiile de coruptie la adresa sa sunt un "subiect inventat" si este in "lotul" celor opt pentru faptul ca este persoana politica. Pacuraru arata ca scopul acestui scandal este clar si ca se doreste sa se arate ca "exista un singur om bun si un singur partid bun, restul este rau, negru". El adauga ca isi va pastra functia de ministru al Muncii pentru ca asa ii cere premierul si PNL si ca isi va da demisia daca acestia vor avea "o minima rezerva".

Analiza la JustitieMinistrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, a declarat ieri-dimineata ca va analiza intr-o sedinta cu specialistii ministerului, ce ar fi urmat sa aiba loc in cursul zilei, daca avizele presedintelui de incepere a urmaririi penale in cazul celor opt fosti sau actuali ministi intrunesc conditiile legale. "Voi avea o intalnire la minister cu specialistii, cu care voi analiza conditiile de legalitate necesare pentru actele presedintelui privind cazurilor celor opt fosti si actuali ministri. Daca documentele intrunesc conditiile legale, ele vor urma obligatoriu traseul stabilit prin lege", a declarat Melescanu, precizand ca, la finalul intalnirii, va fi facuta publica decizia luata.