Boubouroche

Georges Courteline a scris, in 1893, o melodrama cu numele acesta. Epica e simpla: Boubouroche isi instaleaza amanta, pe Adela, intr-un apartament unde o viziteaza regulat. Dupa o vreme, un vecin de palier il avertizeaza ca tipa il cam insala cu un barbat care, de fiecare data, se ascunde in dulap. Nebun de furie, Boubouroche da buzna in apartamentul Adelei la alta ora decat cea in care o vizita de obicei si il surprinde pe amant in dulap. Dar furiei amantului, femeia ii raspunde cu dispret: "Esti atat de vulgar incat nici macar nu meriti explicatia pe care i-as fi
dat-o altuia care, in situatia ta, ar fi fost mai putin grosolan. Mai bine sa ne despartim". La asa replica, o reactie pe masura: Boubouroche se scuza, isi cere iertare si merge val-vartej sa-l injure pe vigilentul vecin pentru comiterea unei calomnii. Acest exemplu este oferit de o carte recenta a unui filosof francez discret, dar foarte interesant, Clement Rosset: "Refuzul realului" se numeste ea, iar autorul ei constata cum, de multe ori, desi suntem pusi in fata evidentei, refuzam sa conectam observatia fenomenului cu consecintele care ne privesc. De ce? Pentru ca dorinta este, uneori, mai puternica decat realitatea. Sa nu ne miram ca traim mereu la dublu. Ca exista mereu un real obiectiv si un real subiectiv, dintre care nu conteaza decat ultimul. Desi ultimul este, in mod curios, totodata primul. Boubouroche e incornorat numai intr-un punct de vedere: din afara. Dinauntrul pasiunii, angoasei lui, el este doar nepoliticos cu femeia care-l iubeste. La fel se intampla in discutiile din decembrie despre revolutia din 1989. Domnilor, a fost foarte rau pe timpul lui Ceausescu. Dar, acum, serios, nu vedeti cat de bine era pe timpul lui Ceausescu?

---

Despre autor: