Numirea lui Teodor Melescanu ca interimar la Justitie i-a dat posibilitatea sefului statului sa declanseze urmarirea penala pentru lotul de ministri aflati in vizorul DNA si al Parchetului General.

In mai putin de 24 de ore de la preluarea temporara a portofoliului Justitiei de Teodor Melescanu, presedintele Traian Basescu i-a adresat acestuia cererile privind declansarea urmaririi penale impotriva celor opt ministri si fosti ministri "ceruti" de DNA si de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Doar Paul Pacuraru, ministrul Muncii, se mai afla in functie, dupa ce Tudor Chiuariu a demisionat la 10 decembrie, sub amenintarea presedintelui cu suspendarea. Astfel, avizul dat de presedinte solicitarilor procurorilor ii priveste pe fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remes, pe fostul ministru al Economiei Codrut Seres, pe fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy, pe fostul premier Adrian Nastase, pe fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea si pe fostul ministru al Apararii Victor Babiuc.