Institutul Cultural Roman lanseaza marti 22 Ianuarie, un nou proiect de valoare. "Ultimii rapsozi" este un proiect coordonat de renumitul rapsod popular, Grigore Lese. Acest proiect deosebit are ca scop initirea publicului in folclorul traditional romanesc.

Invitatii acestui eveniment in 12 acte sunt oameni care canta asa cum o faceau stramosii lor, cu sute de ani in urma, si care exista inca in Romania, in anumite zone. Unul dintre scopurile evenimentului este constientizarea faptului ca arta traditionala, reprezinta o valoare identitara fundamentala si formeaza un patrimoniu.

In cadrul proiectului pe scena vor evolua reprezentanti ai muzicii traditionale romanesti, dar si a minoritatilor din tara noastra. Seria de 12 spectacole va fi deschisa de un tambalist, Zaim Petru, care marturiseste: "Conservatorul meu l-am facut pe prispa romanului". Zaim Petru este timbalist. Are in repertoriu romante, valsuri, tangouri, muzica lautareasca, balade, cantece de razboi, cantece haiducesti, jocuri romanesti si unguresti. Seratele se vor desfasura in spatiul Institutului Cultural Roman din Bucuresti.