Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, intentioneaza sa desfiinteze fabrica din Bochum, Germania, pana la jumatatea anului, plan care presupune disponibilizarea a pana la 2.300 de angajati, productia fiind transferata catre regi
Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, intentioneaza sa desfiinteze fabrica din Bochum, Germania, pana la jumatatea anului, plan care presupune disponibilizarea a pana la 2.300 de angajati, productia fiind transferata catre regiunile cu costuri mai reduse, in special Romania.
Unitatea de productie de la Bochum, unde se fabrica dispozitive mobile, nu este suficient de competitiva, potrivit companiei finlandeze, iar situatia nu se va imbunatati nici in cazul operarii unor investitii suplimentare, informeaza Reuters.
"Transferam productia la fabricile existente, in principal la cea din Romania, care va deveni operationala in primul trimestru", a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Arja Suominen.
Nokia a anuntat, in martie 2007, ca va infiinta o unitate de productie de telefoane mobile in Romania, investitia fiind estimata la 60 de milioane de euro.
Compania finlandeza va angaja, pana la sfarsitul anului, o mie de persoane la fabrica din comuna Jucu, judetul Cluj, dubland personalul fata de estimarile initiale, a declarat, la inceputul saptamanii, directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, Daniel Don.
Nokia a inceput angajarile pentru deschiderea fabricii, care va avea loc la 11 februarie, a afirmat Don.
Potrivit acestuia, recrutarile si angajarile vor continua pe tot parcursul anului 2008, astfel incat pana la sfarsitul anului, numarul de angajati sa ajunga la 1.000 de persoane. Nokia a prevazut ridicarea graduala a fabricii si recrutarea a aproximativ 500 de angajati pana la sfarsitul anului 2007. Numarul angajatilor va ajunge la 3.500 in momentul in care fabrica va functiona la capacitate maxima.
In opinia unui analist, Jari Honko de la EQ Bank, informatia privind inchiderea fabricii de la Bochum nu este surprinzatoare, intrucat competitivitatea a fost intotdeauna o problema la unitatea germana.
"Pe termen lung, cred ca este o miscare inteligenta. Pe termen scurt, nu stim care vor fi costurile. In general, Germania este o tara scumpa pentru desfiintarea unei fabrici sau disponibilizarea de angajati", a spus Honko.
Pe de alta parte, compania mixta detinuta de Nokia in parteneriat cu Siemens, Nokia Siemens Networks, a anuntat ca intentioneaza sa desfiinteze 9.000 de locuri de munca pana la finele anului 2010, reprezentand 15% din forta de munca angajata la nivel global, dintre care 2.290 de angajati vor fi concediati numai in Germania.
Nokia deruleaza cea mai mare parte a activitatii de productie de telefoane mobile in tarile unde costurile aferente activitatilor de acest tip sunt mai scazute, precum Ungaria, Romania, China si India. De asemenea, compania mai detine o fabrica la Salo, Finlanda. Grupul finlandez este unul dintre cei mai importanti jucatori internationali in domeniul telecomunicatiilor si produce o gama larga de dispozitive mobile si echipamente, solutii si servicii pentru retelele de comunicatii. Firma conduce in clasamentul producatorilor mondiali de telefoane mobile.
In Romania, Nokia este prezent la Cluj-Napoca si cu divizia Nokia Enterprise Solutions din februarie 2006, dupa ce a finalizat achizitia companiei de origine americana Intellisync cu operatiuni la nivel international, inclusiv pe piata locala.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.