Inflatia s-a aprins - scriu ziarele - de la paine, legume,
ulei, tigari sau combustibili. Dar la fel de bine se poate spune ca nu marfurile
au devenit mai scumpe, ci banii sunt prea multi (si, deci, prea ieftini).
Ultima decizie a Consiliului de Administratie al BNR pare sa valideze aceasta
idee, fiindca forul bancii centrale a hotarat sa creasca pretul banilor cu 0,5
puncte procentuale, dupa alte 0,5% in octombrie 2007, si probabil va urma o a
treia majorare a dobanzii de politica monetara in februarie.

Iar daca tot nu credeti ca banii multi (si, deci, ieftini) inseamna
inflatie, haideti sa vedem ce spunea guvernatorul Isarescu in decembrie 2004: “Deciziile
de politica economica sunt evaluate critic, iar scamatoriile nu au cum sa aiba
efectul scontat. Astfel, o relaxare monetara in speranta stimularii cresterii
economice si reducerii somajului - celebra curba a lui Philips - este sanctionata
de piata prin deprecierea cursului si cresterea presiunilor inflationiste.
Efectul pozitiv, daca el se manifesta, dureaza foarte putin si este
neconcludent, dar pierderea de credibilitate ramane, afectand pe termen lung
rezultatele economiei”.

Din cate se vede, in momentul de fata, in afara unei scaderi
de rating avem de toate - crestere economica, somaj redus, depreciere si inflatie
-, asa ca merita sa verificam si un al doilea postulat, potrivit caruia
deficitul extern nu este decat o forma amanata de inflatie. In masura in care
moneda nationala s-a apreciat pe seama intrarilor de bani speculativi, si nu a
fundamentelor din economie, la iesire - provocata de ieftinirea banilor - se
vede cum ramanem doar cu inflatia, nu cu un plus de bunuri si servicii.

Ca sa fie si mai clar, in ultimul comunicat al Consiliului
de Administratie al BNR nu se vorbea doar despre “persistenta presiunilor
exercitate de cererea interna”, ci si despre “perspectiva prelungirii efectelor
unor socuri de natura ofertei”. Inseamna ca banii din afara au finantat un
deficit extern realizat, in principal, pentru satisfacerea cererii interne, si in
prea mica masura pentru a fabrica marfuri care sa fie oferite la export - ori
pe piata interna, pentru a substitui importuri. Asta face ca, la plecarea
capitalurilor pe termen scurt care au finantat deficitul, romanii sa nu ramana
cu o economie capabila sa produca bunuri care sa le concureze pe cele ale strainilor,
ci doar cu un exces de masa monetara ce a constituit contrapartida valutei iesite.
Masa baneasca fara acoperire se numeste inflatie, iar leii mai multi, ce
corespund acum unui euro, depreciere.

Sincer vorbind, ceea ce s-a facut la noi nici nu se poate
numi dezinflatie - lipsa de performanta e aceeasi! -, fiindca doar s-a ascuns
inflatia cu ajutorul aprecierii monedei nationale. A avut loc o scamatorie dupa
urmatorul algoritm: o apreciere a leului cu 1% reduce inflatia cu 0,3%. Adica,
daca in 2004 cursul se plasa la peste 4 lei/euro, iar pana la jumatatea anului
trecut a ajuns la 3,2-3,3 lei/euro, deci daca moneda nationala s-a apreciat cu
17%-20%, ceea ce inseamna 5-6 procente de dezinflatie, rezulta ca scaderea
inflatiei de la 9,3% in 2004 la 3,8% in iunie 2007 s-a obtinut in principal pe
baza intaririi leului. Reciproca e mereu adevarata: o intoarcere a cursului de schimb de unde a plecat echivaleaza cu o
revenire a inflatiei in zona cu doua cifre, pentru ca trebuie sa se tina cont
de asimetria transmisiei cursului de schimb, deprecierea avand un efect inflationist
mai puternic decat efectul dezinflationist al unei aprecieri de aceeasi
amplitudine (tradusa in marje de profit mai ridicate pentru importatorii care
nu-si ajusteaza rapid preturile la aprecierea leului).

Intorcand situatia actuala pe toate fetele, ar trebui sa
privim si reversul medaliei. O depreciere a monedei scumpeste bunurile de
consum, dar ieftineste activele. Fara o majorare a pretului caselor,
terenurilor si spatiilor industriale, probabil ca economia va intra in
recesiune, insa ulterior cresterea economica si dezinflatia se vor relua la un
nivel calitativ superior. Nu pe baza capitalurilor speculative, ci a
investitorilor de cursa lunga care - atrasi de mediul de afaceri din Romania - isi
vor plasa banii in economia reala. Cu asta ar trebui sa fie insa de acord si
politicienii si sa uite ca 2008 e an electoral.