Strada Sfintilor se afla undeva in spatele Pietei Rosetti. Blocul cu numarul zece pare o cladire normala, construita in perioada interbelica, pe el nu se gaseste nici o placa memoriala, nimic care sa indice ca acolo s-ar fi petrecut ceva special. Am descoperit insa ca imobilul a avut un rol fantastic in istoria contemporana a Romaniei.

Constructia a fost inceputa in 1936 de inginerul Liviu Ciulei, principalul suspect in ceea ce presa interbelica avea sa boteze "crima secolului". Inginerul constructor, tatal viitorului regizor cu acelasi nume, era unul dintre cei mai bogati oameni din Bucuresti, mare antreprenor imobiliar. Amanta sa, Tita Cristescu, fiica fondatorului PCR Gheorghe Cristescu, zis Plapumarul, era una dintre marile frumuseti dambovitene (fosta MISS Romania), iute de musca. Dupa ce a tocat o parte din banii lui Ciulei, il anuntase ca "isi reface viata" cu un june diplomat. A fost gasita moarta, otravita cu cianura. Cu toate astea, inginerul a mai avut destule fonduri sa termine blocul de pe Sfintilor, in 1938, si sa-l dea in folosinta. Primul etaj a ramas al firmei sale de constructii Sonaco, iar restul de apartamente au fost inchiriate sau vandute.

MANIU, MAURER, NOSTRADAMUS. Dintr-un interviu pe care mi l-a acordat domnul academician Gabriel Tepelea, si el locatar in Strada Sfintilor numarul zece, aflasem ca Iuliu Maniu a stat de la sfarsitul anilor '30 pana la arestarea sa din 1947 in Blocul Ciulei. Coincidenta, unul dintre vecinii fostului prim-ministru taranist a fost viitorul premier comunist Ion Gheorghe Maurer, pe atunci un avocat cu clientela subtire si conspirator de nuanta rosietica. Am sunat la intamplare la interfon, incercand sa gasesc urmele celor doi. Am avut noroc, presedintele Asociatiei de Locatari, artistul plastic Gheorghe Rosu, este pasionat de istorie. Cu toate ca sta "doar" de treizeci si cinci de ani in bloc, s-a interesat unde au locuit cei doi politicieni. Maniu, care oficial nu avea trecuta pe numele lui nici o proprietate in Bucuresti, utiliza apartamentul numarul doisprezece de la etajul cinci, aflat pe numele familiei Deciu, niste rude ortomane din Ardeal ale celui poreclit Sfinxul. Maurer a stat cu chirie ani buni la etajul trei, in apartamentul cu numarul opt. Proprietarul apartamentului era avocatul si scriitorul Mircea Traian Biju, aflat initial in relatii amicale cu Maurer, a avut la un moment dat un conflict cu chiriasul sau, care mai uita sa-si plateasca datoriile. Viitorul mentor spiritual al lui Nicolae Ceausescu a fost evacuat din apartament in urma unui proces intentat de Biju. Domnul Rosu mi-a mai spus ca blocul de pe Sfintilor nu a avut parte doar de politicieni. In el a locuit in perioada postbelica si un cunoscut "paranormal", Vlaicu Ionescu. Ocultistul, fost detinut politic, a emigrat la un moment dat in Statele Unite ale Americii, unde a facut cariera, ajungand sa fie considerat cel mai bun interpretator al catrenelor lui Nostradamus.

PUPACIOSUL. Domnul Rosu a binevoit sa ma duca la doamna Elena Gion, cea mai veche locatara din bloc. Dansa are optzeci si sapte de ani si s-a mutat pe Strada Sfintilor in 1948, imediat dupa nationalizare. A fost sotia graficianului si caricaturistului Mihail Gion, decedat in 1993. Isi aduce aminte ca in primii ani dupa ce s-a mutat, de teama Securitatii, nici nu se pronunta numele lui Maniu. Se vorbea despre el ca despre "fostul locatar".

In locul demnitarului a venit o familie Coroianu, rude cu Deciu, probabil si cu seful national-taranistilor. Mi-a strafulgerat prin cap o amintire. Mi-am adus aminte cum in anii '80 ma zbenguiam prin casa pe la fostul meu coleg de scoala generala Emil Coroianu (Dumnezeu sa-l ierte, a murit acum cativa ani intr-un accident de circulatie) fara sa stiu, bineinteles, in ce fel de apartament ma aflam. Despre Maurer doamna Gion a mai apucat sa vorbeasca prin anii de dezghet ai lui Ceausescu, atunci cand inca mai traiau in bloc oameni care-l mai prinsesera acolo. Premierul era cica un tip de viata. Organiza petreceri cu diversi amici si ii scandaliza pe cei mai pudibonzi fiindca isi pupa nevasta, Elena (abia o cunoscuse), in lift sau in fata portii.

Citeste si:

USA. Am plecat de la doamna Gion la etajul cinci, unde a stat Iuliu Maniu. Usa apartamentului numarul doisprezece este cea originala, de la construirea blocului. Si soneria pare tot de atunci. Am stat putin si m-am gandit ce oameni au intrat si au iesit pe acolo. Conform marturiei fruntasului taranist Cicerone Ionitoiu, care a fost gazduit cateva zile in apartament, in 1945, de catre seful sau de partid, Maniu avea conditii de viata destul de modeste. In dormitor avea drept mobila un pat simplu de lemn, un sifonier si doua scaune, iar anticamera biroului - o masa fara ornamentatii si alte scaune. Corneliu Coposu, care in timpul razboiului era un fel de sef de cabinet al presedintelui PNT, isi amintea ca tratativele din interiorul partidului, cat si cele cu partenerii politici pentru declansarea loviturii de la 23 August 1944 s-au tinut la Maniu acasa, unde conspirau toti oponentii maresalului Antonescu. Aici s-a negociat solutia guvernului militar condus de generalul Constantin Sanatescu, in care sefii principalelor partide care i se opuneau lui Antonescu au devenit (cu exceptia lui Lucretiu Patrascanu) ministrii fara portofoliu.

Acum, fostul apartament a lui Maniu este inchiriat unor straini care erau plecati in tarile lor calde inca de dinainte de sarbatori. Stiind asta, nu m-am putut abtine sa apas indelung pe butonul soneriei, intrand astfel in rand cu toata floarea clasei politice "burghezo-mosieresti" care facuse acelasi gest. Cand sa plec din bloc, domnul Rosu mi-a mai spus ca sunt niste probleme cu structura de rezistenta si ca spera, daca oamenii primariei se vor gandi sa puna o placa memoriala, ceva, sa le treaca prin cap sa-l si ajute sa consolideze "blocul cu prim-ministri".

Misterele Bucurestilor In onorata nostra Capitala, exista tot felul de locuri valoroase nu atat prin virtutile lor arhitectonice, cat prin intamplarile istorice care s-a desfasurat acolo. In perioada comunista, istoria Romaniei de pana in 1944 a fost ocultata, falsificata si partial negata.De aceea, pana in 1989, multe fapte istorice petrecute in Bucuresti nu au fost pomenite. Implicit, locurile in care s-au petrecut nu au fost marcate intr-un fel. Putina lume mai stie azi, de exemplu, ca undeva, pe Strada Maria Rosetti, era sediul central al Partidului National Liberal, unde Bratienii faceau si desfaceau guverne, ca Marele Orient Masonic functiona undeva pe Lipscani sau ca Societatea Ziaristilor isi avea sediul intr-un actual teatru. De asemenea, doar locuitorii foarte in varsta isi mai aduc aminte ca bordelurile de lux din centru au devenit ateliere de creatie ale artistilor plastici sau sedii ale intreprinderilor socialiste. Jurnalul National va incerca in intervalul urmator sa identifice locurile in care s-au petrecut multe din misterele Bucurestilor secolelor XIX si XX.