AutoItalia Group, importator autorizat al marcilor Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, SsangYong si Honda Motorcycle in Romania, a incheiat anul 2007 cu un total de 16.338 de unitati vandute, cu 56,3 % mai mult decat in 2006, cand s-au comercializat 10.452 de vehicule, si cu 135,6% mai mult decat in 2005 (6.934 de unitati). La acestea se adauga si cele 259 de unitati Honda, un volum cu 57,9% mai mare decat cel din 2006 (164 de unitati).
Prin rezultatele de vanzari obtinute, Fiat a confirmat si anul acesta succesul de care se bucura modelele sale in intreaga Europa. Cu 9.727 de vehicule vandute si o crestere de 50% fata de 2006, marca Fiat a incheiat peste asteptari un an foarte bogat in noutati si evenimente.
Printre cele mai importante se numara lansarea a 3 noi modele (Fiat Linea, Fiat Bravo si Fiat Sedici), introducerea pe piata a noi tehnologii si motorizari: Starjet si T-Jet, precum si extinderea retelei de concesionari. Divizia de vehicule comerciale a inregistrat in 2007 rezultate spectaculoase, Fiat Professional confirmandu-si astfel pozitia de lider incontestabil al pietei de profil din ultimii 14 ani, cu un total de 5.995 de unitati comercializate si o crestere de nu mai putin de 79% fata de volumul atins in 2006 (3.341 de unitati).
Totodata, marca Alfa Romeo, imbogatita anul acesta cu tehnologia Q Tronic si noile versiuni Alfa 147 Black Line si Alfa 159 Emozione, a inregistrat o evolutie de 9% a vanzarilor, de la 237 de unitati in 2006 la 259 in 2007. Un an excelent a avut si exclusivista marca Maserati, a carei crestere a vanzarilor a fost de 38%. In 2007 s-au comercializat 22 de unitati fata de 16 - anul trecut.
De asemenea, Lancia, care se pregateste acum de lansarea noului model Lancia Delta, a pastrat interesul pietii prin modelul Ypsilon, comercializandu-se 32 de unitati, iar pentru SsangYong volumul a fost de 303 unitati, dintre care 99 Kyron, 93 Actyon si 90 SsangYong Rexton. Honda Motorcycles s-a impus in 2007 pe piata de profil printr-o crestere de 57,9% si un volum de 259 de unitati.