In toiul scandalului Bogdan Chireac, m-am intrebat, nu fara surprindere, de ce era luat la intrebari si Cristian Tudor Popescu, daca nu chiar mai ales Cristian Tudor Popescu. Bogdan Chireac era si este in continuare - indiferent de ce i s-a intamplat - o personalitate a presei noastre, cel mai bun comentator roman de politica externa. La Gandul, din punct de vedere al statului de plata, Cristian Tudor Popescu ii era un simplu tovaras de munca. De ce sa fie tras la raspundere Cristian Tudor Popescu pentru acuzatiile aduse unui coleg cu o personalitate proprie? Duminica, 13 ianuarie 2008, Cristian Tudor Popescu a demisionat de la conducerea ziarului Gandul. Atat din declaratiile sale, cat si din informatiile aparute in presa, motivul demisiei l-a constituit diferenta de viziune dintre domnia sa si patronat in privinta performantelor comerciale ale ziarului.

Ca om care a demisionat din fruntea multor institutii de presa atat ante, cat si postdecembriste, eu nu cred ca plecarea lui Cristian Tudor Popescu din fruntea ziarului Gandul e total lipsita de semnificatie politica. Nu spun, Doamne fereste!, ca Adrian Sarbu s-a supus unei comenzi politice directe de a-l debarca din fruntea ziarului. Spun insa ca, indiferent de ce s-a intamplat in realitate, demisia lui Cristian Tudor Popescu e in stransa legatura cu anul electoral 2008, cu specificul din ultimul timp al relatiei presa-Presedintie, cu intreg climatul in care-si desfasoara activitatea presa din ultima vreme. De ce-l luau la intrebari dusmanii lui Bogdan Chireac pe Cristian Tudor Popescu si nu pe Adrian Sarbu? Pentru ca in ochii opiniei publice ziarul Gandul nu era al lui Adrian Sarbu, ci al lui Cristian Tudor Popescu.

Chiar daca in realitate Gandul era scris de redactori, intre care se detasau vedete precum Bogdan Chireac, tot ce aparea in ziar trecea drept comandat sau macar acceptat de Cristian Tudor Popescu. Pana nu de mult, cazul Gandul nu era printre putinele din presa noastra. Intre 1992 si 1997, Evenimentul zilei era ziarul lui Ion Cristoiu. Pentru cititori, pentru politicieni, pentru oamenii de afaceri. Asemanator, cand ziceai Adevarul, ziceai Dumitru Tinu, cand ziceai Romania libera, ziceai Petre Mihai Bacanu, cand ziceai Cronica romana, ziceai Horia Alexandrescu. Se intampla asa pentru ca in fruntea ziarelor respective erau personalitati dominante, care faurisera sau redresasera ziarele respective. Patronii, acolo unde erau, preferau sa ramana in umbra. Fie pentru ca se imbogateau din tirajul ziarelor, fie pentru ca erau complexati de gazetari. Treptat-treptat, aceasta situatie s-a schimbat. Presa n-a mai trait din tiraj. Patronii, cei vechi sau, in cele mai multe cazuri, cei noi, au varat bani in trusturi media. In acelasi timp, ei si-au pierdut complexele initiale fata de gazetari.

Citeste si:

Mai ramasesera in ultimul timp doar trei publicatii care se confundau cu directorii lor: Jurnalul National (Marius Tuca), Ziua (Sorin Rosca Stanescu), Gandul (Cristian Tudor Popescu). In rest, ziarele si televiziunile sunt identificate cu patronii. Realitatea TV inseamna Sorin Ovidiu Vantu, Adevarul - Dinu Patriciu, Evenimentul Zilei - familia Ringier, Trustul Antena - Dan Voiculescu, Trustul National - fratii Micula. La conducerile ziarelor au venit personaje mediocre, simpli executanti ai ordinelor patronului sau trecand drept simpli executanti. Prin plecarea lui Cristian Tudor Popescu de la Gandul, ziarul e acum al lui Adrian Sarbu. Au mai ramas Sorin Rosca Stanescu si Marius Tuca. Sorin Rosca Stanescu, pentru ca e si un om bun om de afaceri, Marius Tuca, pentru ca mai e in gratiile lui Dan Voiculescu. Disparitia publicatiilor identificate cu un jurnalist de calibru convine politicienilor, lui Traian Basescu in primul rand. An electoral unic in perioada postdecembrista, 2008 va fi anul diversiunilor in presa. Doua dintre acestea - cazul Ludovic Orban si cazul Norica Nicolai - s-au si manifestat deja. Pentru cel care va pune la cale diversiunile principale ale lui 2008 - Traian Basescu - o publicatie identificata cu o personalitate a presei e un lucru extrem de incomod.

O diversiune prin presa - asa cum au aratat cele doua cazuri - presupune o presa aflata sub conducerea directa a patronilor. Acestia pot fi santajati de Traian Basescu. Un ziar sau o televiziune sub conducerea unei personalitati risca sa contracareze, prin materialele publicate, intentiile obscure ale unei diversiuni. Fie refuzand sa inghita gogosile oferite de Traian Basescu, fie facand investigatii pe cont propriu. Desigur, Cristian Tudor Popescu, alti lideri de opinie vor putea si scrie la gazete sau sa-si spuna opinia la talk-show-uri. Nu e nici un pericol pentru Traian Basescu. Editorialele si interventiile lor se vor pierde in masinaria de facut zgomot a trusturilor de presa in care furnicile salariate trudesc la comenzile patronului.