Bun, un timp, trendul a fost clar: sa-l facem pe Eminescu mai cool, mai usor digerabil pentru masele de elevi, sa-l ritmam, sa-l punem pe hip-hop, sa-l bagam in veceuri publice recitat de un drogat.

Toate aceste trucuri, asa cum era de asteptat, s-au fisiit repede. Asa cum se rasufla si contestarea radicala propusa cu ani in urma de unii scriitori tineri. N-o sa incetez vreodata sa ma mir de ce poate face lumea anglosaxona din Shakespeare, mai ales in cinema. Problema cu Eminescu nu e ca nu s-ar preta la actualizari inteligente, posibilitatile sint cele care ne omoara. E enervant sa vezi ca singura abordare vioaie se vrea „cool", cind ai deja tot socul artistic inclus. Avem, de exemplu, o scena erotica in proza „Avatarii faraonului Tla", cu un personaj ambiguu, hermafrodit (Cezar/Cezara), care nu mai are nevoie de valoare trendy adaugata. O astfel de scena necesita doar acuratetea intelegerii, felul in care a fost creata, de ce e obsedat Eminescu de astfel de viziuni. Nu sint de acord cu extrema „comercializare" a lui Eminescu pentru ca deja a ajuns de citeva ori in fundaturile propagandei. „Imparat si proletar" e un poem bun, dar acum toata lumea il da exemplu negativ pentru ca a fost utilizat ideologic de comunisti.

Evident, contextualizarea e cea mai buna metoda pentru intelegerea unui autor. Exista o pofta teribila de poveste pe care adoratorii lui Eminescu n-au fost niciodata in stare s-o serveasca atractiv. De citiva ani se contureaza ceva mai clar idila cu Veronica Micle, dar se retin mai ales diminutivele ridicole si mai putin povestea in sine. Eminescu ar trebui „povestit", e un scriitor cu un destin fabulos chiar si dupa moarte. Un documentar despre prostituarea operei lui in scop nationalist sau ceausist ar fi mai mult decit interesant si, poate, amuzant. Alte solutii importante tin tot de cultura video – ar fi o miza extraordinara pentru un regizor sa reconstituie a doua jumatate de secol 19 cu un Eminescu ceva mai plinut (nu era totusi atit de slab pe cit ni-l reprezinta sculptorii de duzina prin piete), mai apropiat de nimicurile vietii (si nu un visator absolut), agitat, prins in lupte politice cu al sau ziar. Un ochi inteligent ar scoate aur din destinul poemelor devenite „hituri muzicale" cu plopi fara sot... Totul e sa ne revina cheful de Eminescu si sa incercam sa ne apropiem noi de el ceva mai mult decit sa-l tot sulemenim „modern" si sa-l tot facem „contemporanul nostru".