Directorul Teatrului Bulandra, presedinte UTE
Alexandru Darie a pus in scena, la Teatrul Bulandra, piesa “Ce
pacat ca-i curva” de John Ford, un spectacol despre tabuurile sfarsitului de
secol al XVII-lea. “Ce pacat ca-i curva” s-a jucat aseara, si se va juca si astazi, in
premiera oficiala la Teatrul Bulandra. Din distributie fac parte Marius Capota,
Claudiu Stanescu, Romeo Pop, Oana Stefanescu s.a. “Subiectul e scandalos,
dragostea incestuoasa dintre doi frati, dar spectacolul e o poezie de dragoste,
cu romantism, iubire, moarte, lacrimi, trupuri nude”, spune Darie. “M-am
bucurat ca nu am vazut in sala reactiile violente de pe scena. Lumea nu a
plecat, desi spectacolul este dens... si are o tema dificila. Iar la final am vazut
spectatori care au plans”, a precizat regizorul. Pentru montarea acestei controversate
piese, Jurnalul National il declara pe Alexandru Darie “Omul zilei”.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026, la finalul unei ultime ediții care a...
Sursa: kudika.ro