„Ochi de pisica", de Margaret Atwood, aparut la Editura Corint, este romanul care i-a atras prozatoarei canadiene protestele feministelor, pentru lumina cruda pe care o arunca asupra relatiilor dintre femei. Traducerea a fost facuta de Virgil Stanciu.

Margaret Atwood a realizat si desenesub pseudonimul Bart Gerrard „Orice ucigas primeste in trupul sau, fara sa doreasca sau sa stie, sufletul victimei sale." Acesta e motoul care deschide una dintre rarele carti izbutite despre cruzimea tacita a lumii feminine, asa cum se arata ea de la virsta pe care majoritatea o cred a inocentei. Intr-o perioada in care un batalion de feministe revendicau superioritatea etica a raporturilor dintre femei, Atwood a desenat, in raspar cu sloganurile timpului, harta incomoda a unor relatii care numai benigne, tolerante si rationale nu sint. Intervalul care capata cel mai puternic ecleraj in cartea canadienei este cel al trecerii de la copilarie la adolescenta, iar punctele nevralgice pe care le extrage din linistitorul clarobscur sint cele care traumatizeaza relatiile dintr-un grup de fetite prepubere din Toronto. Nu sint omise insa nici virstele mai coapte, cu nimic mai indulcite. Pentru a gasi punctul just al raportarii la trecut, Atwood se foloseste de o mai veche stratagema a rememorarii: cea a reintoarcerii in orasul copilariei si al anilor de formare. Elaine Risley, o pictorita care a crescut in atmosfera anilor ’70, se intoarce, la cincizeci de ani, in Toronto, orasul copilariei si al tineretii, pentru o retrospectiva. Intoarcerea aduce cu sine trecutul, ale carui umbre n-au incetat sa bintuie fiecare secunda din ordinea prezentului.

Plonjonul inapoi se face pe nesimtite, ca si cum instantaneele sepia de la sfirsitul anilor ’40 si-ar fi gasit dintotdeauna succesiunea fireasca, in acelasi album cu cele din deceniile care le-au urmat. Lumea pe care o scoate Risley la suprafata prezentului e facuta din acele secvente imposibil de recuperat, care, desi incomode si dureroase, au construit pina la urma o viata. Teancuri de benzi desenate din copilarie, comicsurile fratelui Stephen, expeditiile neobosite alaturi de tata, un entomolog pasionat care-si plimba familia prin salbaticiile din nordul Canadei, in cautare de noi specii, si bizareriile unei prudente vieti domestice sint doar citeva dintre amintirile din care se intrupeaza trecutul.

Cele mai vii ramin insa jocurile crude ale copilariei, cu fetitele din acelasi cartier, fata de care a ramas intotdeauna o exclusa. Pasionata de biologie, necrestinata, cu niste parinti nomazi si un frate impatimit dupa astrofizica, Elaine va ramine o marginala, incapabila sa intre in decorul construit de copile dupa tiparul invatat de la mame sau din cataloagele supermarketurilor din Toronto. E acceptata in grup pentru ca, asemeni oamenilor mari, celelalte fetite trebuie sa umileasca, sa pedepseasca si sa chinuiasca pe cineva, insa Elaine n-a avut de la cine sa invete noile nevoi ale speciei. Din grupul de tartorite din scoala generala, una singura va creste umar la umar cu Elaine, Cordelia, cea de la care fata va invata, la rindul ei, cite ceva despre raceala si despre cruzime. Anii de formare ca pictorita nu sint nici ei la adapost de ostilitate, iar barbatii care reprezinta calupuri consistente din trecutul ei nu fac decit sa reproduca, mai mult sau mai putin stingaci, vechea schema a inechitatii, deformata inca din copilarie.

Retrospectiva lui Elaine din Toronto, cu care se si incheie romanul, e reluarea acelorasi vechi povesti, transformate, de asta data, in tablouri. La fel ca propria viata, straina de tiparele unanim agreate, nici tablourile nu primesc o citire corecta. Cel mai bine o demonstreaza scena in care Elaine citeste pasaje din catalogul expozitiei, in care lucrari crescute exclusiv din zacamintele sinelui sint incarcate cu semnificatii sociale, politice sau vindicative. Aceeasi instrainare, vechea senzatie a deposedarii adasta pina in final: „Pentru ca picturile mi-au scapat de sub control, nu le mai pot porunci ce sa insemne. Daca poseda un pic de energie, ea a fost extrasa din mine. Eu sint carcasa goala".

Chiar ancorata in certitudini pesimiste, cartea lui Atwood pastreaza pina la ultimul rind seninatatea si prospetimea pe care numai bucuria detaliului poate sa le emane. Cautator neobosit, Atwood plonjeaza pina in subteranele povestilor, de unde recupereaza acele mici si banale obiecte, singurele care dau sclipire celor mai gri straturi stocate de memorie. Gindit ca un album al momentelor si al obiectelor singulare, inacceptabile in nici o alta colectie, romanul isi gaseste o punere in abis intr-unul dintre tablourile pe care pictorita le descrie in final. In prim-plan e o fecioara necanonica, „Fecioara Lucrurilor Pierdute": „In miini, in dreptul inimii, tine un obiect din sticla: o bila ochi-de-pisica supradimensionata, cu miezul albastru".

De la nomadism la biblioteca Margaret Atwood s-a nascut pe 18 noiembrie 1939, in Ontario. Profesia tatalui, cea de entomolog, a constrins intreaga familie sa se mute constant, in diverse zone din nordul Quebecului, in functie de ariile de interes pentru cercetare. Copilaria nomada a viitoarei scriitoare nu a tinut-o insa departe de carti si, de la o virsta frageda, Atwood a devenit o vorace consumatoare de povesti. La saisprezece ani scria primele povestiri, iar in 1961 obtinea o diploma in literatura engleza, filozofie si franceza la Universitatea din Toronto. A scris constant poezie, volume de eseuri si critica literara si nu mai putin de treisprezece romane, multe dintre ele best-selleruri cu tiraj-record, premii semnificative si traduceri in toata lumea. Intre 1984 si 1986 a fost presedintele PEN al Clubului si in prezent e membru activ in Amnesty International. Printre cele mai consistente distinctii pe care si le-a adjudecat prozatoarea din 1965 pina in 2006, anul publicarii ultimului roman, „The Tent", se numara Premiul Booker, din 2000, pentru „Asasinul orb", Premiul Arthur C. Clark si Governor General’s Award, ambele pentru „Povestea cameristei". Cele doua romane au fost publicate la Editura Leda Corint.

Despre ultima carte a lui Martin Amis, cititi mai multe pe www.cotidianul.ro/select