Sursele noastre sustin ca scandalul convorbirilor dintre Omar Hayssam si procurorul Ciprian Nastasiu este departe de a se fi incheiat. O informatie de ultima ora pare sa-i dea dreptate lui Radu Stroe, care spunea sambata ca dosarul rapirii din Irak ar putea fi desecretizat mai devreme de 2055, termenul stabilit de presedintele Traian Basescu. Un motiv ar putea fi acela de a afla cine se ascunde sub numele de „domnul profesor“ in transcrierile discutiilor dintre sirian si anchetator. Pentru a vedea cand s-a folosit prima oara acest nume de cod pentru presedinte, trebuie apelat la dosarul operativ al rapirii, aflat in arhivele serviciilor

Sursele noastre sustin ca apelativul „domnul profesor“ a fost folosit prima oara in convorbirile dintre Omar Hayssam si doctorul Mohammad Yassim. Discutiile inregistrate sunt si telefonice, si ambientale. Ele nu apar la dosarul penal al rapirii, dar sunt clasificate in notele operative. Yassim si Hayssam au avut discutii monitorizate intre data rapirii, 28 martie 2005, si cea a arestarii lui Hayssam, 4 aprilie 2005. La acea data insa, Yassim era deja in Irak, transmitand autoritatilor de acolo ca informatiile din Bucuresti spun ca rapirea s-a organizat in Romania, contribuind la noua arestari

Folosirea acestei expresii inca din primavara anului 2005 explica de ce, in iulie 2006, porecla era folosita natural in convorbirea dintre Hayssam si procuror. Mai trebuie spus ca dosarul in care apar convorbirile nu a fost solutionat de Nastasiu, care ceruse sa fie schimbat din dosar. Urmarirea penala s-a considerat a fi gata fara sa fie identificat „profesorul“, desi din convorbiri Hayssam lasa sa se inteleaga ca acest misterios personaj are de suferit de pe urma fugii sale si are puterea de a-i transmite fugarului indicatii. La dosar nu exista nici macar o intrebare adresata procurorului Nastasiu asupra acestui aspect. Dosarul a fost contrasemnat de seful DIICOT

(Lidia Popeanga-Mitchievici,Alecu Racoviceanu)

Asa cum a aratat in urma cu doar cateva zile, ziarul nostru crede ca personajul despre care cei doi vorbesc folosind un nume de cod este chiar presedintele Traian Basescu. Intre timp, presedintele Comisiei SRI, Radu Stroe, s-a aratat interesat de dezlegarea misterului „scandalului Hayssam“ si a cerut precizari atat de la SRI, cat si de la MIRA, UM 0962, Parchet si Politia de frontiera. Oricum, Stroe a sugerat ca anul 2008 poate fi unul in care sa dezlegam secretele „rapirii din Irak“. In acest context, am contactat mai multi fosti sefi de servicii secrete pentru a afla opinia lor despre stenogramele Hayssam-Nastasiu. Senatorul Ioan Talpes, fost sef al SIE, a mentionat si el ca se asteapta, ba chiar spera ca acest an sa fie unul al marilor dezvaluiri. Costin Georgescu, fost sef al SRI, a precizat ca la citirea stenogramelor prima tentatie ar fi sa spunem ca „domnul profesor“ este presedintele Basescu. Asa cum tot ziarul nostru a dezvaluit, se pare ca porecla a fost gasita de Hayssam. Intr-o convorbire din data de 22 iulie 2006, sirianul ii spune lui Nastasiu ca a urmarit scandalul iscat in Romania dupa disparitia lui. Referitor la seful statului, Hayssam a spus atunci ca va gasi el o solutie sa iasa din scandal pentru ca „aici e profesor, stie ce face“.

Cu doar doua zile inainte de convorbirea inregistrata pe 22 iulie 2006, presedintele Basescu ceruse demisiile sefilor SRI, SIE si UM 0962. In aceeasi convorbire, Hayssam a precizat: „Pe scena politica vrea sa o foloseasca. Dar, parerea mea, cum a procedat profesorul foarte bine, ca a sarit la gatul lor chiar daca si-a sacrificat niste oameni pe care, in afara de seful dumneavoastra, meritau ei“. Dupa doar o zi de la demisiile lui Gheorghe Fulga, Radu Timofte si Virgil Ardelean, a renuntat la functie si Ilie Botos, pana atunci seful lui Nastasiu. De asemenea mai exista o convorbire in care Hayssam ii transmite „profesorului“ sa fie atent pe cine nominalizeaza pe functiile ramase vacante.

Comisia SRI a intrat pe fir
Scandalul stenogramelor a ajuns si pe masa Comisiei SRI. De altfel, seful Comisiei SRI nu exclude ipoteza lansata de „Gardianul“, potrivit careia „profesorul“ din stenogramele Hayssam-Nastasiu este sinonim cu presedintele Traian Basescu. „Daca este sa iau de bun textul discutiei in care Hayssam afirma ca profesorul a procedat foarte bine ca a sarit la gatul lor, chiar daca si-a sacrificat niste oameni, (...) mi-ar fi lesne sa presupun ca ar fi vorba de presedintele Basescu. Nu o fac insa“, a spus Stroe.