Presa straina de la Paris, care voteaza pentru Premiile Lumière, a desemnat duminica seara pelicula lui Julian Schnabel drept cel mai bun film francez al anului.

„Scafandrul si fluturele" nu a triumfat la Cannes,ci la Hollywood Premiile Lumière, considerate Globurile de Aur franceze, au coincis anul acesta cu corespondentele lor de la Hollywood atit ca moment al desfasurarii, cit si ca palmares. Duminica seara, Julian Schnabel si al sau „Scafandrul si fluturele" au triumfat atit la fastuoasa gala pariziana, cit si la insipida si criticata conferinta de presa californiana. Adaptarea cinematografica a vietii editorului de moda paralizat Jean-Dominique Bauby a primit Premiul pentru Cel mai bun film francez al anului, precum si cel pentru Cel mai bun actor (Mathieu Amalric). Un moment numai bun pentru ca Schnabel sa se felicite pentru decizia de a realiza filmul in franceza: initial, scenaristul Ronald Harwood adaptase in engleza autobiografia lui Jean-Dominique Bauby, insa regizorul a preferat sa faca filmul in franceza pentru a reda mai bine povestea vietii jurnalistului parizian.

Prezentat in premiera la Festivalul de la Cannes, filmul i-a adus atunci cineastului Julian Schnabel Premiul pentru Cel mai bun regizor, care nu a parut sa-l multumeasca pe american. Intr-o declaratie de presa de dupa decernarea Palme d’Or-ului cistigat atunci de Mungiu, Schnabel sustinea ca stie din surse sigure ca el fusese ales pentru trofeul Croazetei cu doua ore inaintea galei, insa, din motive politice, decizia juriului se schimbase exact inainte de decernare. Schnabel si-a luat insa revansa intre timp, daca nu prin triumful de la Premiile Lumière si de la Globurile de Aur, atunci prin cele aproape 30 de premii si nominalizari de care s-a bucurat in ultimele sase luni. „Scafandrul si fluturele" a avut succes la critici si chiar la publicul american, de pe urma caruia a incasat deja peste un milion de dolari.

Cel mai bun regizor desemnat la Paris a fost Abdellatif Kechiche, pentru filmul „La graine et le mulet", care i-a adus si Premiul „Louis Delluc" pentru Cel mai bun film francez in luna decembrie. Hafsia Herzi a fost aleasa cea mai promitatoare actrita pentru rolul din acest film despre o familie de arabi care se stabileste intr-un oras din sudul Frantei.

Marion Cotillard si-a dublat si ea succesul de la Globurile de Aur, fiind desemnata Cea mai buna actrita pentru interpretarea lui Edith Piaf in filmul „La vie en rose" al lui Olivier Dahan. Biografia ecranizata a celebrei cintarete a cistigat Premiul TV5 Monde, fiind aleasa de public drept Cel mai bun film al anului, prin vot direct pe site-ul televiziunii. In ciuda criticilor populare referitoare la lungimea filmului si la abordarea pe alocuri sentimentala a vietii lui Piaf, filmul lui Dahan a fost un succes in Franta, unde s-au vindut peste cinci milioane de bilete la cinema, insumind peste 35 de milioane de euro.

Cel mai bun actor a fost desemnat Jocelyn Quivrin, pentru rolul din comedia „99 de franci" a lui Jan Koenen. Aceasta superproductie, desi a inregistrat incasari de peste zece milioane de euro si peste 1,2 milioane de bilete vindute, a fost considerata un esec comercial in Franta.

La alte categorii, Premiul pentru Cel mai bun scenariu a fost adjudecat de Alfred Lot, pentru thrillerul „La Chambre des Morts", iar algerianul Nadir Moknèche a fost recompensat pentru filmul sau, „Delice Paloma", ales Cel mai bun film strain in franceza.

Cineastul Claude Lelouch a fost anul acesta maestrul de ceremonii al galei celebrate la Hotel de Ville din Paris. In cel mai emotionant moment al serii, Lelouch si Alain Corneau au adus un omagiu carierei de 50 de ani si 54 de filme a actorului Jean-Pierre Marielle. Dupa ceremonia la care au participat numeroase staruri ale cinematografiei franceze si europene, primarul Parisului, Bertrand Delanoë, a oferit un dineu in Hotel de Ville in onoarea cistigatorilor, urmat de o croaziera nocturna pe Sena.

Globurile de Aur frantuzesti In fiecare an, presa straina rezidenta la Paris se aduna sub drapelul Academiei Lumière pentru a recompensa cinematografia franceza. In cadrul unei gale fastuoase, doua sute de jurnalisti corespondenti, reprezentind aproximativ cincizeci de tari, decerneaza Premiile Lumière. Categoriile luate in considerare sint: regie, film, scenariu, actori, tinere sperante si film francofon - opt premii in total, prin care se recunosc meritele marilor talente ale cinematografiei franceze si francofone. Creata in 1995 la initiativa producatorului Daniel Toscan du Plantier si a jurnalistului american Edward Behr, Academia Lumière isi propune sa sublinieze interesul presei internationale de la Paris pentru cinemaul francez.