Disparitia prematura a „romanului absolut“, cum il numea Petre Tutea, la data de 15 iunie 1889, din cauza unei demente paralitice, cum s-a spus oficial, este una controversata. Cei mai multi sunt de parere ca Eminescu, sub un fals diagnostic, a fost otravit cu mercur, dorindu-se inlaturarea sa din viata publica. Este primul ziarist caruia i se pune calus intr-o maniera dura, metoda care va fi perfectionata in timpul regimului comunist.

Devenit inca din 1876 jurnalist, Eminescu era poate cea mai vehementa voce care dorea unirea tarii-mama cu Ardealul, incurcand itele celor care doreau o alianta militara cu Germania si Austro-Ungaria. Ca multi alti jurnalisti, Eminescu a intrat in vizorul politiei politice si a devenit o problema si o afacere de stat. Cariera sa de ziarist incepe la „Curierul de Iasi“, urmand, apoi, din 1877, sa activeze la „Timpul“, unde, din 1880, Eminescu devine redactor-sef si redactor pe politica. In calitate de jurnalist, Eminescu critica vehement Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, isi acuza colegii ca participa la infiintarea unor institutii bancare in scop de specula, sustine ca apropierea de Imperiul Austro-Ungar nu este nici posibila si nici recomandabila. Eminescu era dedicat complet luptei pentru Romania, amendand atat liberalii, cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in probleme arzatoare ale timpului. Maiorescu nota la acea vreme ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. Stapan pe sine si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“.

Incomod chiar si pentru prietenii apropiati
In scurt timp, Eminescu devine incomod chiar si pentru apropiati. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Ambasador al liberalilor la Viena, Petre P. Carp are, printre altele, sarcina de a-l reduce la tacere pe Eminescu. Intr-o scrisoare trimisa lui Titu Maiorescu, acesta ii atrage atentia: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!“ Maiorescu protesteaza insa, in noiembrie 1881, Eminescu este inlocuit de la conducerea „Timpului“, retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe jurnalist chiar in ziarul pe care acesta il condusese.

In 1882, Eminescu participa la fondarea Societatii Carpatii, care isi propunea sa sprijine orice „intreprindere romaneasca“. Adevaratul scop avea, insa, in vedere situatia romanilor din Imperiu. Considerata subversiva de catre serviciile secrete vieneze, organizatia este atent supravegheata. Aici sunt infiltrati agenti, dar si in redactie. Manifestarile organizate de Societatea Carpatii ingrijorau, in mod deosebit, reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romånia. Societatea era un adevarat partid secret de rezerva, cu mii de membri, care milita fatis pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

Ziaristul Eminescu, urmarit de servicii secrete straine
Ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, scria, pe 7 septembrie 1882, intr-o nota informativa pentru ministrul Casei imperiale si ministrul de externe din Viena ca „Societatea Carpatii a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a urmat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica“. In nota se mai arata ca Societatea dorea sa coopteze studenti transilvaneni de nationalitate romana, care studiau in Bucuresti, pentru a contribui la formarea opiniei publice in favoarea unei „Dacii Mari“. Dintr-un alt raport transmis ministrului de externe austro-ungar Kalkony, in care se vorbea despre o adunare a Societatii, aflam ca un redactor al ziarului „Bukarester Tageblatt“ si spion austriac, Lachman, urmarea foarte atent tot ce intreprindea Eminescu. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, spunea ca „Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea 'iridenta>> a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“.

Necesitatea inlaturarii sale din viata publica
Eminescu continua sa combata si o facea furibund. Critica maghiarizarea numelor romanesti din Transilvania, dar si pe Carol I pentru ca nu se impunea. Condamna „mica intelegere“ dintre conservatori si liberali, iar asta i-a adus si mai multi dusmani. Posibilitatea ca Eminescu sa devina parlamentar, cum obisnuia sa se intample cu multi jurnalisti ai vremii, ar fi fost una nefasta pentru puterile externe Romåniei, pentru ca ar fi putut genera un curent politic ostil si, implicit, neconvenabil intereselor acestora. In acea perioada, Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu Romania pentru 48 de ore, Germania ameninta cu razboiul, prin Bismark, care trimite o telegrama lui Carol I, iar Societatea Carpatii este desfiintata. Pe 28 iunie ar fi trebuit semnat tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Acesta prevedea ca tara noastra sa se orienteze politic, in primul rand, spre Austro-Ungaria si interzicea orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii era anihilarea revendicarii Ardealului de catre Bucuresti. Pana la urma, tratatul va fi semnat in septembrie 1883.

28 iunie 1883, zi fatidica pentru marele poet
Conspiratia asasinarii fizice si morale a lui Eminescu rabufneste tot la data de 28 iunie 1883, cand au loc o serie de evenimente ciudate, menite sa fabrice nebunia eminesciana. In canoanele vremii, a fi declarat nebun insemna indepartarea definitiva din viata publica si, automat, ducea la destituirea celui atins de boala. Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se inventeaza povestea unei boli venerice, se insista pe activitatea sa poetica si mai putin pe cea de jurnalist. Sotia lui Slavici ii trimite lui Maiorescu un billet prin care il instiinteaza ca „domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau“. In acea zi, Eminescu se afla la baia publica Mitrasewschi, in compania lui Grigore Ventura, care-l provoaca la o discutie aprinsa pe acesta, pentru ca imediat sa cheme politia pentru „a ridica un nebun“. Eminescu este salvat de prietenii sai apropiati, Secaseanu si Ocaseanu, care-l calmeaza si-l duc acasa. A fost totusi gasit si internat la ospiciu. Politia ii sigileaza casa, iar Maiorescu ii ridica toate manuscrisele si documentele.