La sfarsitul zilei ajung sa care 50, 60 de dosare. Ghinionistii pottari dupa ei si peste 200 de teancuri intr-o zi. Le iau de la arhiva, din subsol, strabat coridoare lungi pana poposesc in salile de judecata. Dupa 8, 9, chiar 10 ore pe zi de consemnat sentinte, dupa ani petrecuti in frig si praf, analizand dosare, grefierii constata ca plamanii nu-i mai ajuta, ca mainile li s-au umplut de bube. Ca, desi "fara noi judecatorii nu ar putea sa-si faca munca", leafa unui grefier debutant nu depaseste salariul minim pe economie.

In subsolul rece se auzeau doar chitaitul sobolanilor si degetele femeilor pocnind in timp ce luau la puricat fiecare fila in parte. Ochii nu li se desprindeau de cerneala spalacita de pe paginile ingalbenite, de teama ca nu cumva nici cea mai mica si insignifianta nota sa nu se piarda. Caci altfel, spun ele, "te paste inchisoarea". Picaturile de apa de pe pereti se prelingeau pe podea, amestecandu-se cu excrementele rozatoarelor. Degetele iti inghetau pe dosarele imbatranite, ochii ti se umflau si incepeau sa-ti lacrimeze. Arareori oamenii vorbeau. Praful le-ar fi invadat plamanii. Linistea era sparta doar de stranuturi in cascada de la cei pricopsiti cu tot felul de raceli si de alergii, de pe urma microbilor adunati in incaperile pline pana la refuz de hartii. Arhiva Curtii de Apel Bucuresti. Imaginea de groaza a unei sali in care mii de dosare puse unele peste altele asteapta sa fie luate la analizat. Necazul cade pe cei "buni la toate", dupa cum se autonumesc ei, grefierii, personalul auxiliar, in lipsa caruia judecatorii nu ar putea sa instrumenteze nici un caz, nu ar sti ce contin dosarele si nici nu ar avea putere sa consemneze sedinte interminabile.

MORT IN SEDINTA. Pe grefierii de orice fel, arhivari, de sedinta sau tehnoredactori, ii recunosti usor. Mereu pe fuga, cu zeci de kilograme de hartii in brate, atenti la locul si continutul fiecarui maldar de dosare. Cu spirtul in geanta si medicamentele pe birou, arareori daca mai poate scapa cineva de microbul luat din hartoage. Stefania Teleman este sefa grefierelor de la Sectia a VI-a Civila. De 20 de ani trece pragul arhivei si al salilor de judecata si nici acum nu a gasit leacul care sa vindece breasla lor de epuizare si de noianul de boli care se aciueaza in plamani, piele sau gat. "Anul 2006 parca a fost unul fatidic. Doi colegi, agenti procedurali, au murit. Unul dintre ei avea 41 de ani vechime, celalalt a facut infarct la Judecatoria Sectorului 3. Stiu cazuri la Oradea, dar si in Mehedinti, cand cu doua luni inainte de a iesi la pensie un grefier a murit, iar la Cluj, din cauza epuizarii, o colega si-a gasit sfarsitul in sala de sedinta", isi aminteste Stefania Teleman. Este si presedinta Federatiei Nationale Projust.

CU PROSOPU' UD LA GURA. Multa vreme a stat deoparte si a sperat ca intr-un final lucrurile se vor indrepta. Ca aerul din sala de arhiva va deveni prin minune respirabil, ca microbii vor fi starpiti miraculos, ca "cei de sus" vor vedea conditiile in care muncesc ei si vor lua masuri. Nu uita nici acum cei aproape sapte ani in care a lucrat in sediul vechi al Curtii de Apel, in care nu puteai sta decat cu manusi in mana, nevoita fiind sa mergi prin camere joase si cotloane intunecate, sa muncesti in igrasie, inconjurata de rafturi gata sa se prabuseasca pe tine sub povara muntilor de hartii. "Era ingrozitor. Mai ales in perioada 'defrisarilor>>, adica atunci cand luam dosarele vechi la analizat foaie cu foaie. Un caz se putea intinde pe zeci de dosare, kilometri intregi de hartie. Ce e important pastram, ce e de prisos ducem la topit. Stateam atunci de dimineata pana seara in beci, cateodata si trei luni, pana reuseam sa punem totul in ordine. Ieseam de acolo ca niste stafii. Nu mai aveam miros, nu mai vedeam bine, ne clatinam, aveam dureri de cap. Pentru a putea respira, udam batiste sau prosoape si ni le puneam la gura. Dupa vreo 10 minute le spalam. Se faceau negre. Unii colegi de-ai mei isi puneau manusi de lana in maini. Le taiau doar buricele degetelor, ca sa poata sa dezlipeasca foile intre ele. Munca era atat de migaloasa, ca mai mult te incomodau. Iarna nu aveai voie cu radiatoare, cu nici un fel de sursa de caldura, pentru ca nu cumva sa ia foc, iar vara nu puteam tine geamul deschis sau vreun ventilator, ca sa nu zboare vreo foaie de la dosar." Acum, lidera de sindicat se zbate pentru ca breasla pe care o reprezinta sa isi poata primi drepturile. Personal insuficient, bani putini, volumul de munca foarte mare. "Stam cateodata si 14, 15 ore la serviciu, pentru ca avem lucrari cu termene clare si precise si, daca nu le respecti, esti sanctionat. Concediul niciodata nu-l putem lua pe tot, pentru ca sunt putini grefieri, iar de teama ca nu o sa pot fi gata cu toate hartoagele imi iau si acasa de lucru", spune femeia. "Cateodata suntem chemati sa venim de acasa, indiferent de ora. Trebuie sa te supui si sa te infiintezi la lucru, dar atunci cand ne cerem drepturile nimeni nu ne ia in seama."

Citeste si:

BOLI "NEPROFESIONALE". De aproape 40 de ani lucreaza printre dosare. A trecut de la statutul de dactilografa la cel de grefiera dupa ce si-a incercat puterile intr-un examen greu, in care "iti erau testate cunostintele pe care le inveti in toata Facultatea de Drept". Bucuria reusitei multa vreme i-a tinut si de foame, si de frig. Pana ce mainile sale au inceput sa aiba pielea ingrosata, printre degete sa-i apara bube, gatul sa o usture in permanenta si de cele mai multe ori aerul sa-i devina dusman, inecandu-se de fiecare data cand respira. "Rinita alergica o tratez de mai bine de sapte ani, iar dermatita de contact de aproape 20 de ani. Nu a contat cat de precauta am incercat sa fiu. Boala s-a agatat de mine, la fel ca si de cei aproape 90% dintre angajati, care sufera de bronsita", povesteste una dintre veteranele grefierelor si care nu a dorit ca numele sa-i fie facut public. Doamna M, am s-o numesc eu, s-a luptat in nenumaratre randuri ca aceste boli sa fie recunoscute ca fiind profesionale. De fiecare data insa din partea medicilor a primit acelasi raspuns: "Renuntati si gasiti-va alt loc de munca!". "Statul nu recunoaste astmul si dermatita ca fiind boli profesionale, desi nu-i grefier care sa nu sufere mai devreme sau mai tarziu de una dintre aceste boli sau chiar de amandoua."

ADAPTARE DIN MERS. Acum, Palatul de Justitie poarta haine imparatesti. Le zaresti de-ndata ce pasesti pe usa somptuoasa. Marmura, scari impunatoare, tamplarie din lemn de cea mai buna calitate. Lumini care dau straluciri ca de oglinda. La subsol insa pare a fi zona interzisa. Camarutele mici, o idee mai curate si mai ingrijite fata de acum un an, "cand simteai ca te sufoci daca stateai mai mult de 10 minute", inchid in ele aerul greu si prafuit al dosarelor lancezite. "De ce tinerii or vrea sa se faca grefieri?", se intreaba doamna M. Din spusele dumneaei, un grefier debutant nu castiga mai mult de 4 milioane jumatate, iar pentru a ajunge sa aiba 15, 16 milioane "trebuie sa se apropie de pensie". "Daca in trecut grefierii aveau ca salariu 80% din cel al unui judecator, acum de-abia daca acesta este de o treime. In conditiile in care am ajuns sa tinem in fiecare birou matura, faras, carpe. Nu cred ca a fost zi in care sa nu imi sterg biroul, sa nu-l dezinfectez, sa nu matur sau sa fac curat. Nu am asteptat niciodata ca doar cateva femei de serviciu sa faca curat de sute de sali. Si cu toate astea ajungem la pensie ca sa putem muri de foame", spune doamna Teleman.

AU INCERCAT DE TOATE. Greve japoneze, proteste, intruniri cu ministru si cu secretari de stat... Nu au inima sa se aseze pe scarile de la intrarea Tribunalului, sa renunte o zi la spirtul din geanta, la munca lor si sa faca greva. Se revolta in tacere, carand in continuare zeci de dosare pana la epuizare, cu bratele, pe care si-au atarnat timid, scris pe o foaie de hartie si prinsa cu un ac de siguranta, cuvantul "protest"...