Se cade sa ne amintim de Eminescu macar de ziua lui. Sa citim o poezie de-a lui ca sa ne dam seama ca este intr-adevar un geniu si de faptul ca detractorii lui n-au dorit decat sa-si lustruiasca putin propriul nume aruncand cu noroi in marele poet. Sau sa citim un articol de-al lui.Ne-am propus ca de ziua lui Mihai Eminescu sa descoperim "starea natiunii" romane de atunci, asa cum o vedea Eminescu-publicistul.

Prezentandu-si ideile in spirit polemic, ca expresie a unui spirit dinamic, el are totdeauna o privire de ansamblu asupra lumii, fiind preocupat de evolutia societatii moderne romanesti. Printre tezele fundamentale ale gandirii eminesciene cu privire la natiunea romana, exprimate in articole de ziar, se afla chestiunea unirii, situatia paturilor sociale in procesul de trecere la o societate moderna, dar si evolutia noastra istorica privita in raport cu asezarea strainilor in teritoriile romanesti.

PATRIOT. Eminescu a iubit Romania si, ca orice romantic, totdeauna trecutul i-a parut mai frumos, mai plin de oameni mari, de figuri aureolate de vitejie si eroism. De aceea, vorbind despre poporul roman se vede totdeauna o unda de durere in textele lui cand se raporteaza la prezent si o inflacarare cand ii aminteste pe marii barbati ai istoriei noastre: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul.

Cei carora iubirea de neam li se pare un concept gol, ceva fara continut sa citeasca articolele lui Eminescu. Uimit de vastitatea unei minti atat de sclipitoare, Nicolae Iorga scria in 1934: "Eminescu stapanea cu desavarsire cunostinta trecutului romanesc si era perfect initiat in istoria universala, nimeni din generatia lui n-a avut in acest grad instinctul adevaratului inteles al istoriei, la nimeni pana la el nu s-a prefacut intr-un element permanent si determinant al intregii lui judecati".

Unii au spus ca-i xenofob, dar citit pe de-a-ntregul si raportat la situatia politica interna si internationala din vremea sa intepaturile lui Eminescu la adresa unora sau altora de alt neam nu sunt decat reactia unui nationalist de buna factura.
Este rau sa-ti iubesti tara? Raspunsul il poate da fiecare dupa masura sa. Dar mai bine cititi-l pe Eminescu! E cel mai frumos cadou pe care si l-ar fi dorit de ziua lui.

Domnului Dumitru BratianuStimate domnule,
Prin articolul d-voastra publicat in no. din 23 iuliu a.c. al jurnalului Romanul ati imprumutat serbarii de la Putna acea stralucire pe care prestigiul unui nume s-a unei inteligente insemnate i-o da unei fapte neinsemnate chiar.

Daca insa serbarea s-ar intampla intr-adevar ca sa aiba acea insemnatate istorica pe care i-o doriti d-voastra, daca ea ar trebui sa insemne piatra de hotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie sa constatam tocmai noi, aranjatorii serbarii, cum ca meritul acesta, eroismul acestei idei, nu ni se cuvine noua. Daca o generatiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupa in lantuirea timpilor. Si istoria lumii cugeta - desi incet, insa sigur si just: istoria omenirii e desfasurarea cugetarii lui Dumnezeu. Numai espresiunea esterioara, numai formularea cugetarii s-a faptei constituie meritul individului ori al generatiunii, ideea interna a amandurora e latenta in timp, e rezultatul unui lant intreg de cauze, rezultatul ce atarna mult mai putin de vointa celor prezinti decat de a celor trecuti.

Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi si intinse purtau deja in ele intentiunea unei zidiri monumentale care e menita d-a ajunge la o culme, astfel in viata unui popor murea generatiunilor trecute, cari pun fundamentul, contine deja in ea ideea intregului. Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complesul de cugetari cari formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg. Si oare oamenii cei mari ai Romaniei nu-i vedem urmarind cu totii, cu mai multa ori mai putina claritate, un vis al lor de aur, in esinta acelasi la toti si in toti timpii? Crepuscull unui trecut apus arunca prin intunericul secolelor razele lui cele mai frmoase si noi, agintii unei lumi viitoare, nu suntem decat reflesul sau.

De aceea, daca serbarea intru memoria lui Stefan va avea insemnatate, aceea va fi o dovada mai mult cumca ea a fost cuprinsa in sufletul poporului romanesc si s-a realizat pentru c-a trebuit sa se realizeze; daca insa va trece neinsemnata, atunci va fi o dovada cumca a fost espresiunea unor vointe individuale necrescute din samburele ideilor prezintului. Eo axioma a istoriei ca tot ce e bine e un rezultat al cugetarii generale si tot ce e rau e productul celei individuale. De aceea meritul nostru va consista numai in formularea ideilor si trebuintelor esistente ale poporului, nu in crearea unor altora; ne vom lasa indreptati de cugetarea si trebuintele poporului nostru, nu d-ale noastre proprii, recepute poate de la straini, ne vom lasa condusi de curentul ideilor natiunii si nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastre individuale.

Prin numele si inteligenta d-voastra ati aruncat asupra-ne razele cele mai curate ale generatiunii careia ii apartineti; de aceea primiti multamita noastra - nu pentru noi, a carora nu-i nici ideea, nici conditiunile de realizare - ci pentru sfintenia cauzei, a carei flamura o urmam cu totii si a carei un monument e si serbarea aceasta.
15 august 1871
Opere IX. Publicistica, p 98-99 (p.534-536)

"Unul din miturile cele mai semnificative..."Unul din miturile cele mai semnificative din cate a pastrat poporul nostru este urmatorul: La leaganul unui copil se coborasera cele trei ursitori, menindu-i una tarie, alta istetime, a treia marire lumeasca. Muma copilului, nemultumita ca i se daruisera si lui bunuri pe cari le-a avut atatia oameni, ruga pe cele trei zane ca indeosebi copilului ei sa-i haraseasca ceva ce n-a avut inca nici un muritor. Cu-ntristare-i raspunse una din zane: "Ca toti oamenii nici judeci, nici poti judeca ceea ei ai cerut, dar totusi iti implinesc dorinta si daruiesc copilului tau tinereta fara imbatranire si viata far-de moarte". Copilul crestea cu ochii, intr-o zi cat altii intr-un an, si, manat de instinctul de neimbatranire si de nemurire sadit in pieptul lui, lua lumea in cap, spre a mantui imparatiile de pieire, omanirea de dusmani. Trecu pe rand cand prin pustii primejduite de zmei puternici unde nici om, nici turma nu putea petrece si ucidea pe acei zmei, deschizand locuri asezarii oamenilor, cand prin paduri locuite de fiara, pe cari le nimicea facand drum vanatorilor si carbunarilor, cand iar prin imparatii inflorite si vechi, prini orase puternice si avute, pana ce intr-un tarziu ajunse in palatul unei zane aeriane, unde-l astepta neimbatranirea si nemurirea.

Aici petrecu trei zile in deplina liniste.

Dupa trei zile, plecand insa la vanat, adormi intr-o vale frumoasa, in care pietre si copaci, rauri si izvoare incepura a vorbi cu el si a-i aduce aminte de casa parintilor, de locurile parintesti si tot amestecul acesta de vorbiri il fermeca si-l ademeni atat de mult incat "aducerii aminte". Cum iesi din cercul magic al zanei, incepu a nu mai cunoaste lumea. Ajunse intr-un loc unde stia ca e un oras mare si nu gasi decat ruine pe care pasteau caprele. Intreba pe pazitor de nu stia unde e orasul cutare, dar acesta raspunse ca neam de neamul lui nu pomenise acolo decat de ruine. Trecu mai departe si, unde fusese acum trei zile un pustiu intins afla un oras foarte mare. Ba in piata orasului vazu un grup de marmura care-l reprezenta pe el insusi luptandu-se cu un zmeu. El intreba pe-un orasan ce insemneaza acel grup. Acesta-i raspunse ca acum cateva sute de ani un viteaz se zice c-ar fi ucis un zmeu in locurile acestea, care erau pustie, si ca de atunci incoace a fost cu putinta sa se aseze oameni acolo si sa se ridice acel oras.
Dar bine, eu sunt acela - zise atunci cavalerul nemuritor.

Lumea ce se stransese imprejurul lui rase de dansul si-l crezu nebun.
Si astfel pe orisiunde trecea, pe orisiunde vedea inflorire in urma faptelor lui, lumea-si batea joc de el, il lua in ras, nevoind nimeni sa-l creaza ca el fusese acela care curatise codrii de fiara si pustiurile de monstri. Nu trei zile, cum i se parea lui, sute de ani trecusera din timpul cand el plecase in lume dupa nemurire.

Citeste si:

Cam astfel pate si geniul neimbatranit al istoriei romanilor. Daca acest geniu ar veni astazi sub forma lui Mircea cel Batran si ar zice: "Eu v-am dat independenta tarii, caci dupa ce am infrant ostirile turcesti m-am supus imparatului sub conditii cari au trebuit sa va pastreza tara si nationalitatea", multi ar lua in ras pe batran. Daca acelas geniu sub forma lui Cuza Voda ar zice: "Eu v-am dat toate drepturile cate le aveti astazi, si numai datoria publica de sase sute de milioane e meritul vostru de patrusprezece ani incoace", rosii i-ar raspunde, "ca nainte de a se pripasi un fanariot in Strada Doamnei nu existau asemenea idei". Nu ne-am mira daca intr-una din zile rosii s-ar lauda ca ei au "creat universul", care inainte de partidul nationale-liberale nici nu exista. Si cu toate acestea e evident ca o tara care exista de 700 de ani aproape parte independenta, parte pe deplin autonoma inlauntrul sau, nu are sa-si multumeasca existenta unui partid care nu e decat (de) ieri-alaltaieri si independenta, departe de a fi meritul actualei generatii, e suma vietii noastre istorice, minus ineptie unui partid compus din oameni ignoranti si de rea-credinta, care ne-au dat aceasta suma stirbita. A dovedi aceasta stirbire nu e greu.

"Fara a prejudeca hotararile adunarilor..."Fara a prejudeca hotararile Adunarilor, credem cumca linia de purtare a conservatorilor va fi urmatoarea.

N-avem nici un schimb de facut cu Rusia in particular si nu-i dam nimic ei, precum nu pretindem nimic de la ea in special decat ca sa consfinteasca cuvantul imparatului ei. Numai toti semnatarii Tratatului de Paris, care va servi de baza a deliberarilor Congresului, ne pot da ceva - lua nu ne pot nici ei nimic.

Se zice cumca argumentarea unei parti ar fi urmatoarea: imparatul nu voieste sa-si calce cuvantul si, in marginile vointei sale individuale, nici nu-l calca vreodata, dar vointa poporului rusesc cere reluarea Basarabiei.

Dar cu modul acesta orice tratat incheiat intre doua state se poate nimici. Caracterul individual al monarhului nu este decat o garantie mai mult pentru respectarea unui tratat, nu este insa unica lui garantie. Conventia a fost incheiata intre guverne, adica intre oameni cu plenipotente din partea poporului lor, si tocmai vointa popoarelor este angajata prin conventie. Deci nu intelegem ca o vointa angajata sa vrea ceva contra angajamentelor ce le-au luat in mod formal. Ce deosebire mai este atunci intre popor, ca personalitate juridica, si niste bande neorganizate?

Daca am facut odata gresala de a incheia conventie cu ea, n-am incheiat-o pentru a servi politica ruseasca in special. Insarcinata de Europa de a regula cestiuni ce nu ne privesc pe noi, nu i-am cerut decat sa ne garanteze ea in special ceea ce toate puterile ne-au garantat prin Tratatul de la Paris: integritatea si neatarnarea teritoriului nostru actual. Poate sa fie in alte locuri obicei sa se precupeteasca pamantul patriei si cetatenii satului noi nu cunoasteam aceste obiceiuri si nici voim a le cunoaste.

Daca Rusia ne propune un schimb - nu-l primim. Ba orice ne-ar propune Rusia indeosebi nu primim.

Noi nu cunoastem in ea decat pe mandatara Europei, care n-au declarat razboi Turciei pentru a schimba soarta noastra, ci pe aceea a bulgarilor, sarbilor, muntenegrenilor, in sfarsit a popoarelor de care a fost vorba la conferente. De noi n-a fost vorba la conferenta; razboiul ce l-am purtat au fost poate o imprudenta ce se iarta unui popor tanar si arzator, si alianta de fapt o masura care sa ne asigure succesul armelor noastre, iar incolo n-avem a imparti nimic cu Rusia nici in clin, nici in Maneca. Poate din partea noastra sa cucereasca toata tara turceasca, daca o vor lasa alte puteri, cu noi n-a avut razboi, deci n-are a ne lua nici pamant nici a ne da cu sila ceea ce nu-i cerem ei. Daca avem a cere, nu Rusia este aceea de la care vom primi.

Nu cerem nimic, nu primim nimic, nu dam nimic.

Vrea Rusia sa ne dea independenta? N-o primim de la ea.

Vrea sa ne dea Dobrogea? Asemenea n-o primim.

Cu un cuvant, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei spepcial si nu-i cerem decat ceea ce suntem in drept a-i cere ei, ca oricarui pe de rand, cu fata curata: sa respecte pe deplin conventia incheiata cu noi. Nici s-a batut pentru noi, nici n-am poftit-o sa se bata; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia in numele nosru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dansa, ci fiecare pentru sine si ale sale; ea pentru a implini mandatul Europei si pentru confratii ei de peste Dunare; noi pentru noi.

Deci inca o data: Nu voim s-auzim de nici (de) un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, caci n-am insarcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.