Daca tot a venit vorba despre fotbalisti, poate n-ar fi rau sa va zic cite ceva despre proaspata sotie a lui Claudiu Niculescu, prezentatoarea tv a Antenei 2, Diana Munteanu Niculescu. I-am urmarit de mai multe ori prestatia de la emisiunea „Conferinta de presa" si am observat urmatoarea chestie: daca nu repeta de un miliard de ori pe minut expresia „Foarte tare!", atunci exclama, tot de un miliard de ori pe minut, „Incredibil!". Eu inteleg ca Diana are numai invitati fabulosi, care au povesti de succes incredibile si foarte tari, dar mi s-ar parea o idee buna sa mai schimbe putin textele, ca sa nu-si plictiseasca telespectatorii. Iata si niste sugestii: „Uimitor!", „Extraordinar!", „Supertare!", „Fantastic!", „Uluitor!", „Senzational!", „Formidabil!", „Fenomenal!", „Strasnic!", „Grozav!". Mai nasol va fi cind se vor epuiza toate aceste variante de manifestare a admiratiei, insa, din fericire, mai exista si interjectii: „Ei, na!", „Upps!", „Ohh!", „Ahh!", „Oaaa!" si - de ce nu? - „ Ptiu, ptiu!". Iar dupa ce le termina si p-astea, Diana poa' sa-i roage frumos pe domnii de la CNA s-o lase sa apeleze la englezescul „Shit!".

Doamnelor si domnilor, as dori sa va aduc la cunostinta faptul ca Simona Patruleasa a rasfoit o carte! Serios! Am vazut-o eu, la un moment dat, la stirile postului la care lucreaza, deci stiu ce vorbesc. Si n-as fi vazut-o daca cineva aflat in preajma-mi, la momentul cu pricina, n-ar fi scapat o exclamatie: „Iu! Simona Patruleasa se uita printr-o carte!". Sa mai zica cineva ca fetele astea de la sport nu rasfoiesc altceva decit gazetele sportive, ca sa afle ce fotbalist s-a mai despartit de iubita si cine s-a mutat la o echipa mai smechera, pe un salariu mult mai mare!…