Ganduri pe... derdelus

Linistea albului a imbracat Bucurestiul. Aparent. Fiindca noroaiele, de care nu ne putem lepada oricat de mult ne-am dori, au napadit culoarea imaculata a troienelor sub care se pierdeau, la propriu, haurile orasului-santier cu griurile lui maladive, iar la figurat, "culorile politice" greu de armonizat intre ele.
Cei care am avut ragazul, in aceste zile de iarna autentica, sa ne intoarcem, pentru cateva clipe, in lumea copilariei - mult ramasa in urma - am inteles ca anotimpul zapezii ne-a picurat atunci in suflet bucuria rara si aproape inegalabila a povestii dintai: a zborului pe derdelus. A inariparii, imposibil de uitat, ce ne-a deschis si netezit drumurile vietii. Multi dintre noi am ramas cu nostalgia jocului de-a plutirea peste omatul pufos, care ne-a hranit imaginatia si ne-a stimulat asteptarile. Ce n-am da astazi pentru a reinventa magia intalnirii cu fulgii de nea, cu muzica lor cereasca si cu absolutul albului de odinioara, cu ingerii care ne vegheau si cu fantezia visurilor noastre! Dar basmul a ramas troienit la tampla anilor, undeva, intr-un cufar secret, nicidecum dat uitarii si, mai ales, ferit de amenintarea globalizarii.
Cand si cand, insa, ne trezim sechestreti de nametii Romaniei post-post-tranzitioniste. Fiori de groaza ne cutremura si nu atat din pricina timpului inghetat de-a binelea, ci din cauza hahaielilor celor care o conduc. Bunaoara, din viscerele Cotrocenilor, continua sa tasneasca, fie iarna, fie vara - si unde mai pui ca "iarna nu-i ca vara!"- rauri de fiere peste vietile romanilor, peste "derdelusul" lor afectiv. Pe scurt, scandalurile basescine sunt mai presus de timpuri si anotimpuri; cu parere de rau, sunt insasi expresia frustrarilor cuiva care, se pare, n-a avut parte de o copilarie leganata in bratele dumnezeirii; sau care si-a refuzat copilaria, cu plutirea ei cu tot. Sunt apanajul talazurilor si taifunurilor, al confruntarilor intre monstri - acvatici sau terestri, nu mai conteaza. Nu stim cu ce si-o fi hranit "domnul" presedinte dorintele de marire, pe ce partii o fi cotit spre "binele" romanilor, chipurile, pentru a le castiga inimile. Dar un lucru este cert: de doi, trei ani, bate atat de tare pasul pe loc, facand naveta doar din conflict in conflict, incat se aude pana la marginile Europei. Batuta basesciana va intra, astfel, in istorie?! Parca niciodata in Romania nu s-a facut atata zgomot de tropaieli; ba, mai mult, o degradare si o mizerie morala mai mare ca acum, nu ne-a fost dat sa vedem. Sa fie de vina principiul dupa care se guverneaza domnia sa, respectand modelul "buricul pamantului"?! Sau vinovati sa fie toti romanii prea rabdatori, exclusi, de ani buni, din ecuatia interesului prezidential?! Daca ar trebui sa dam un raspuns, ne-am permite - argumentand esecul Romaniei pe mai toate planurile - urmatoarea intrebare: Nu cumva ideea rasturnarii valorilor autentice, a instaurarii derizoriului, a propovaduirii "zazaniei" ii sunt mai aproape de stilul si structura sa marinareasca? Adica, nu cumva el a devenit total strain de noi ? "Stilul e omul insusi", spunea Georges Leclerc de Buffon. Dar, credeti ca ne mai incalzeste remarca naturalistului si scriitorului francez, traitor in veacul al XVIII-lea, acum, in plina iarna, pe derdelusul sperantelor noastre pierdute?!

---

Despre autor: