Numele Noricai a iesit din gura PNL-ului ca un stranut. Inainte sa fi apucat cineva sa puna batista, propunerea a sarit si s-a lipit direct pe oglinda publica in care partidul se ruja.

N-a fost vina nimanui. PNL avea temperatura cam din aprilie 2005, dar prima lui tuse magareasca cu martori dateaza din 2006, cind ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a cerut, dupa ultimul rind de Jidvei, retragerea trupelor din Irak. De atunci febra i-a crescut neincetat si, cu ocazia unor episoade convulsive, din gitul inflamat al organizatiei au mai fost expectorati Chiuariu, Adomnitei si Cioroianu. A, sa nu omitem din anamneza evenimentul Remes, sters de pe obraz cu mineca, redus apoi la discretia unei bilute si lipit undeva sub tablia NUP-ului.

Revenind insa la Norica si izolind povestea individuala de cimpul politic din exterior, asezind-o adica intr-o cusca Faraday cu actele ei si cu „mapa profesionala" in brate, lucrurile se simplifica. Asadar, pentru fotoliul de ministru al Justitiei isi face incalzirea un candidat provenit din breasla Dreptatii, ale carui competenta si moralitate au dat-o in bara fara sa se sinchiseasca de orinduire. Si dictatura, si democratia au strimbat din nas la prostiile facute de Norica la serviciu, iar scorul de unu la unu are acum, in democratie, o sansa mare sa fie dezechilibrat. Cit priveste faptele recente ale omului politic Nicolai, ele sint, prin contrast cu referentialul liberal, o dezonoare pentru esenta reformismului, caci Norica s-a pus de-a curmezisul lustratiei liderilor PCR, s-a straduit din rasputeri ca legea ANI sa devina inutila, a votat pentru desfiintarea DNA si pentru modificarile aberante la Codul penal si Codul de procedura penala. Aceste fapte au capatat azi audienta nicidecum sub gravitatie proprie sau la presiunea unei algebre politice sanatoase. Nu, matematica intirzierii si a esecului sta pe fundamente mult mai romanesti. Avem de-a face cu o matrice insistenta si dezastruoasa, care contine, pe linii, criza dramatica de cadre din PNL, populismul si egolatria lui Basescu, iar pe coloane - coloanele isterizate de fani nezdruncinati. E practic un ménage à trois cu Traian, Calin si al treilea loc etern disponibil, in care presedintele, abia reintrat in teribilismul adolescentei, a iesit sa pirasca la televizor. Parasit de Adriana Saftoiu si, se pare, de ultimele rezerve de prudenta, beat de necesitatea dialogului cu multimea, presedintele Romaniei s-a facut mai intii ca nu-l gaseste pe premier in agenda telefonului rosu si apoi a format, excitat, numarul poporului. Fara discutie, povestea Noricai putea fi transata intr-un tête-à-tête Basescu - Tariceanu, in care presedintele se putea dezlantui cu „mapa profesionala". Cazul Nicolai e grav; nu mai grav ca altele, dar suficient ca un sef de guvern sa inteleaga ca se leaga la cap. Basescu a preferat insa luminile rampei, a gindit doar la persoana intii, a tinut mortis sa iasa la televizor, fara sa-i pese ca e ales sa faca exact contrariul, adica SA REZOLVE CU DISCRETIE SI IMPERSONAL. Iar audienta generala, care functiona inca in logica piftiei, a mahmurelii si a noilor facturi la gaze, si-a facut nauca temele la Indignare si a trecut in contul vanitatii prezidentiale foloasele de imagine ale inca unui circ. Un circ in care inconstienta merge pe sirma, iar nesimtirea sare la trapez, un spectacol al incetinirii, al lipsei de vocatie si al ratarii istorice, un show ieftin care ne costa scump, pe care nu platim doar bani, ci mai ales timp. Un drum spre nicaieri asfaltat cu incompetenta si tupeu, pe ale carui indicatoare ne-am obisnuit sa citim: „Aici sint anii dumneavoastra".