Este deja afirmatie curenta "sporirea slariilor doar in functie de cresterea productivitatii muncii", intrucat - se spune in continuare - altfel, adica daca nu se respecta corelatia, se produce o alimentare a inflatiei si beneficiarii se pot alege chiar cu mai putin decat aveau! Sa vedem insa in functie de care reper anume se pretinde a se recurge sau nu la cresteri de salarii. Reperul il constituie cresterea productivitatii muncii in industrie, singurul sector, de altminteri, in care acest lucru poate fi calculat cat de cat obiectiv. In agricultura, un asemenea calcul este foarte greu, iar in agricultura din Romania ar fi pur si simplu imposibil. Nu mai vorbim de totala irelevanta pentru alte sectoare a rezultatelor. In servicii, de asemenea, calculul este extrem de dificil, astfel incat - desi, o data cu dezvoltarea, grosul ocuparii fortei de munca se deplaseaza spre servicii, iar PIB-ul tinde sa fie obtinut cu preponderenta tot aici -, reperul de crestere a productivitatii muncii pe ansamblul economiei ramane ceea ce se intampla din acest punct de vedere in industrie. Faptul are si o motivatie economica. Cea mai mare productivitate a muncii exista in industrie si aceasta este si principala sursa de crestere a productivitatii muncii pe ansamblul economiei. Din ea isi trage seva si dezvoltarea serviciilor. Desigur, daca industria exista si progreseaza!

Or, tocmai aici este problema in Romania cu folosirea cresterilor de productivitate din industrie ca reper pentru cresterile de salarii din economie, in general, si din sectorul bugetar, in particular. Dupa o demolare fara egal in istorie prin amploare si rapiditate in perioada postdecembrista, industria din Romania nu a ajuns sa cunoasca nici acum de fapt vreo revenire. Aceasta nu a devenit in Romania actuala nici reper al dezvoltarii si nici sursa de propulsare a PIB-ului. Si, mai ales, continua sa fie desconsiderata. In Romania, cresterile de productivitate din industrie provin nu din cresteri semnificative de productie, ci, in continuare, din restructurari de personal. Industria din Romania, inclusiv cea sub controlul capitalului strain, exista mai ales in structurile care nu au apucat sa fie demolate (inca), intrucat de structuri noi este vorba doar in cazul activitatilor de lohn pentru componente auto, care au inlocuit in ultimii cativa ani activitatile de lohn pentru textile, care se desfasurau in amplasamente existente din trecut.

Daca nu constituie un reper al dezvoltarii economiei, ci, dimpotriva, un sector in defensiva, cum ar putea industria din Romania sa fie, prin cresterile de productivitate inregistrate, reper pentru cresterile salariale din intreaga economie? Cum li se atribuie relevanta generalizata tendintelor in productivitatea muncii tocmai dintr-un sector altminteri desconsiderat?! De ce nu li se atribuie o asemenea relevanta rezultatelor economice, altfel atat de cantate, din imobiliar, unde profiturile debordante ar reclama macar in sectorul cu pricina, si nu si in altele, salarii crescute exploziv fata de cele actuale?!