Bucurestenii au ajuns sa plateasca printre cele mai mari tarife din Europa pentru locuintele inchiriate. Reprezentantii pietei se asteapta la o noua majorare påna la mijlocul anului, ca urmare a scumpirii creditelor acordate de bancile comerciale.

Locuitorii Capitalei Romaniei platesc printre cele mai mari chirii din Europa, desi nu se lauda cu venituri comparabile cu cele din tarile puternice ale „batranului continent”. Doar in marile capitale europene, precum Paris, Berna, Praga, Amsterdam, Londra sau Madrid, tarifele sunt mai ridicate. Analistul imobiliar Radu Zilisteanu explica situatia prin prisma marimii pietei imobiliare destinate inchirierii. „La noi, 92% din fondul locativ este in proprietate privata. Restul de 8% reprezinta, teoretic, stocul maxim de apartamente care pot fi inchiriate, dar in realitate este mult mai mic, de 4%. In tarile vestice, lucrurile stau cu totul diferit, iar aproximativ 60-70% din numarul total de locuinte se afla la dispozitia chiriasilor”, ne-a declarat Radu Zilisteanu. Acesta spune ca, in Romania, tarifele de inchiriere au crescut exploziv in ultimii ani, ca o consecinta a majorarii preturilor locuintelor. Spre exemplu, in zona Unirii, un apartament cu doua camere nu poate fi inchiriat cu mai putin de 1.400 de dolari americani/luna. Lucrurile nu stau diferit nici in alte sectoare bine cotate ale Bucurestiului. Pentru un apartament cu doua camere, mobilat ultramodern, situat la Piata Victoriei, in vecinatatea cladirii Guvernului, proprietarul cere peste 2.200 USD/luna.