Face “mofturi” fiindca se respecta si nu vrea sa fie bagata in
aceeasi oala cu si­liconatele sau manelistii. Silvia Dumitrescu a ramas
aceeasi nonconformista care merge contra curentului.

Jurnalul National:
Unde sunt coafurile colorate de altadata si tinutele extravagante?

Silvia Dumitrescu:
Erau bune pe vremea cand se incerca o “unifor­mizare” prin impunerea unei tinute
standard. Culmea este ca acum, cand toata lumea are libertatea de a iesi din
tipare, mai toti se imbraca la fel. Acum pot fi contra curentului prin simplul
fapt ca sunt eu insami.

Jurnalul National: Si in muzica tot contra cu­ren­tului mergi?

Silvia Dumitrescu:
Daca reusita inseamna doar co­mer­cial, manele si silicoane, sigur n-as alege
aceasta cale. Eu fac “mof­tu­ri”, in sensul bun, pentru ca nu vreau sa-mi
asociez imaginea cu ori­ci­ne, oricum. Trendul acum e sa te duci la Marius
Mo­ga, care iti asigura un succes izbitor. Eu insa am ales ca­lea cea mai grea.
De altfel, am si schim­­bat macazul, de la genul care m-a consacrat la jazz.
Din pacate insa, in ziua de azi, totul se bazeaza pe dictatura banilor. Mi-as
dori sa fac astfel de concerte, acesta este visul meu de acum.

Schimbare de macaz

Jurnalul National: Cum te-ai adaptat de la ma­rea scena la viata
din clu­buri?

Silvia Dumitrescu:
Din mers. E un public restrans, dar select.

Jurnalul National: Mai ai timp sa dai si lectii?

Citeste si:

Silvia Dumitrescu:
Predau muzica la Academia “Cen­ter Stage”, am vreo 40 de copii in grupa, si tin
cursuri la Targoviste, la Liceul de Muzica. M-am gandit mult pana sa accept.
Sper sa se mai nasca la Targoviste o voce precum cea a Lau­rei Stoica.

Jurnalul National: Se poate trai doar din mu­zica?

Silvia Dumitrescu:
Da, si inca destul de bine, daca ne gandim la play-back si slagare de o vara. E
mai greu in cazul celor care canta cu trupa, cu instrumentisti.

Jurnalul National: De multe ori ai dat tonul...

Silvia Dumitrescu:
Referitor la vestimentatie, da. Am aparut pentru prima data cu blu­gi rupti in
fund si in genunchi. Ple­cam in turnee, treceam prin sate si comune, iar
oamenii care veneau de la sapa direct la Caminul Cultu­ral erau de-a dreptul socati.
Imi amin­tesc ca, intr-un catun, “orga de lu­mini” era de fapt un bec, pe care
co­l­­­e­gii mei l-au tot aprins si l-au stins pa­na cand l-au ars. Spectacolul
a con­tinuat pe intuneric... In loc de afi­se, tin minte ca ne plimbam cu
pri­marul prin localitate, sa ne vada lu­mea in carne si oase. Acum insa sunt
alte conditii si alte timpuri.

Jurnalul National: Crezi ca pe alte meleaguri ti-ar fi mai bine?

Silvia Dumitrescu:
Ma cam bate un gand de plecare, dar nu m-am hotarat inca... Fiul meu, Iulian,
studiaza tot muzica si daca va avea noroc sa capete o bursa, evident ca o sa-l
sustin.

catalina.iancu@jurnalul.ro