Salariile: un automobil care inainteaza cu frana de mana trasa

O intrebare va domina viata economica si in 2008. O intrebare
esentiala: “Care este pretul fortei de munca in Romania de astazi?”

Nu-i deloc simplu de raspuns la aceasta intrebare.
Statisticienii spun ca veniturile cresc mult mai repede decat productivitatea.
Dar cresc incet, inaintand ca un automobil cu frana de mana trasa. Iar multi
dintre muncitori, dintre salariati in general - si-i am in vedere pe cei
harnici, priceputi si cinstiti - nu pot sa inteleaga un lucru, ce li se pare a
fi cu capul in jos: de ce ei, oricat de mult si de bine ar munci, chiar si
atunci cand sunt performanti, se aleg cu o plata derizorie pentru ceea ce fac?
Fara indoiala ca nedumerirea lor vine dintr-o realitate dramatica. Salariatii,
cei cu venituri fixe, sunt primii loviti de preturile ce se apropie, in
Romania, de cele din tarile dezvoltate. La multe marfuri chiar am luat-o inaintea
celor mai scumpe piete din Vest. In timp ce pretul muncii a ramas in coada
Europei.

Ca sa nu ramanem doar in planul impresiilor, sa vedem ce
spun cifrele. Desigur, cele calculate de Comisia Nationala de Statistica. Din
octombrie '90 pana in prezent, timp de 17 ani, preturile de consum in Romania
au crescut, in medie, de 3.000 de ori. Cresterea salariala, ca medie pe
economie, a fost insa mult mai mica. Fapt ce arata ca preturile s-au miscat
mult mai iute decat salariile. Din compararea cifrelor se vede limpede ca
salariatul roman, numarandu-si castigul din munca, abia in 2007 a prins din urma
preturile grabite. Caci mult timp preturile marfurilor au urcat, in timp ce pretul
fortei de munca a scazut.

Sigur, salariatii au logica lor. Ei fac raportul intre cati
bani primesc pentru munca prestata si ce pot sa cumpere cu acesti bani. Ceea ce
ii sperie, in primul rand, este diferenta considerabila intre plata muncii lor si
notele de plata pe care ei le achita. Cu deosebire cele de la intretinere.

Dupa logica economica, insa, raportul nu se face intre
salarii si preturi. Ci intre salarii si eficienta muncii. Aici e cheia
problemei. Pentru ca economia romaneasca sufera de lipsa de eficienta.

Salariatii, cei harnici si cinstiti, ar putea argumenta: “Noi
nu avem nici o vina!”. Asa este. Dar cum ar putea sa fie platite salarii
compe­titive in companii care nu sunt in nici un fel de competitie? Societatea
romaneasca, in mare parte, dezavueaza concurenta si continua sa se agate de
egalitarism.

Noi am avut parte, ani in sir, de un surogat de concurenta: intrecerea
socialista. Dar formalismul acestei false competitii, boala ce s-a cronicizat,
nu a avut nici un fel de efect pozitiv asupra calitatii produselor si eficientei
economice. Mai mult, munca nestimulata a produs pagube imense, ce n-au facut
altceva decat sa traga economia inapoi. Chiar si atunci cand ni s-a dat iluzia
ca ea merge inainte, adunand “pe cap de locuitor” tone de otel si productii
agricole falsificate, tot inapoi a mers. Cand, in decembrie '89, intrecerea
socialista a cazut, impreuna cu stalpii vechii societati, s-a sarit din lac in
put: in economie n-au mai operat nici norme, nici obiective calitative si nici
rigori financiare. Si nici nu s-a nascut un gand sanatos de trecere de la
competitia-surogat la o competitie reala: sfanta concurenta.

Sistemul nostru de salarizare, de dupa decembrie '89, desi a
suferit multe innoiri, n-a reusit sa se scuture pe deplin de reflexul
colectivist. Din aceasta cauza, este intretinut in continuare somnul lin al
cantitatii fara calitate. In timp ce in multe companii, cu deosebire in cele de
stat, un salariu mediu lunar de numai 300 de euro pe luna, suma platita in “dulcele”
stil egalitarist de altadata, nu stimuleaza pe nimeni. Culmea e ca justificarea
cel mai des auzita, in legatura cu lipsa stimulentelor muncii, e lipsa de bani.
Aparent, justificarea e reala. Daca luam insa in calcul marile si micile “ciupeli”,
cele operate in “cazanul comun”, ce exprima fata neoficiala a sistemului de
venituri, ajungem la sume uriase. Aceste sume, insa, departe de a stimula
munca, pentru ca nu cei harnici si competenti ajung la ele, ci doar cei “descurcareti”,
indeamna la lene si la chiul. Si asta pentru ca multi au castiguri mai mari nu
pentru ca ar fi mai harnici sau mai competenti, ci fiindca au o mana ceva mai
lunga.

Asadar, nu banii lipsesc. Ci gandirea vie, moderna, descatusata
de povara trecutului, in privinta repartitiei lor. Fiindca banii trebuie sa
ajunga la cei ce stiu sa-i inmulteasca si nu in gaurile negre ale economiei.

Suntem acum in Uniunea Europeana si milioane de romani ce au
inca necazuri vor sa ajunga sa traiasca bine, sa scape de conditiile grele in
care se zbat. De fapt, isi doresc bunastarea pe care pana acum au asteptat-o in
zadar. O bunastare pe care s-o simta in piata, in magazine si nicidecum in
comunicate statistice. N-ar fi insa de ajuns ca preturile sa creasca mai incet
pentru a li se schimba standardul de viata. Nu vom avea o altfel de bunastare
cat timp munca va fi rau organizata, productivitatea se afla la un nivel de
jos, randamentul masinilor va fi scazut, iar calitatea produselor va conti-nua sa fie sub asteptari.
Din aceste cauze, in primul rand, cresterea
veniturilor populatiei intarzie, fapt ce amana cresterea puterii de cumparare.
Efectul imediat: intr-o societate ce consuma in exces, pentru o mare parte a
populatiei consumul ramane restrans. Si la un consum restrans nu putem avea
decat o oferta restransa de bani si de servicii.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe