Porumbelul rosu de la fereastra mea a fost inlocuit de o pereche de porumbei "imbracati" in alb-negru. Vor si ei sa fie in pas cu lumea, sa nu-i piarda ritmul, intelesul si, mai ales, culorile. Sa nu fie mai prejos decat ceata de fiecare zi, sa se asorteze cu chiciura diminetilor si, de ce nu, sa gangureasca ceva in acord cu susoteala lumii. O revolutie catodica ne-ar prinde bine la inceputul fiecarui an, astfel incat toate televizoarele sa fie alb-negru. Si statiile ar trebui sa emita alb-negru, ca sa intelegem mai bine zapezile si promoroaca, turturii si bruma, pentru a deslusi mai exact lumina soarelui. Si, vai, sa pricepem odata pentru totdeauna orizonturile. Mai ales acum, cand nu le vedem niciunde, ascunse de teama de a deveni locuri comune undeva in spatele ceturilor din noi. Sa invatam cat inseamna alb-negrul atunci cand ne cotropeste sufletul, cand ceata ne ia temperatura sangelui fara sa-i pese de noi, cand porumbeii alb-negru isi iau zborul cu tot cu noi spre nicaieri sau oriunde...