Cresteri, profit, situatie aproape roz. La noi. Declin, razbunare, surprize, la ei. Asa se anunta anul acesta in previziunile specialistilor media romani si din Occident.

Jurnalistii vor mentine cu greu friiele profesieiintr-o perioada in care „controlul consumatorilor"este un laitmotiv New media va scoate capul din perioada adolescentina, in timp ce mass-media batrine vor intra in faza terminala. Aceasta fraza impreuna cu surorile ei, „contentul furnizat de cititori", „ziarul nu mai este ziar, a devenit brand" si „noua generatie de consumatori are controlul" vor fi repetate atit de des incit cineva va cere interzicerea lor prin lege. Momentan insa nu pot fi ignorate. Sint fenomenele care bulverseaza atit media autohtone, cit si pe cele din Vest, iar previziunile pentru anul de abia inceput trebuie sa le ia in calcul. „Este primul dintre cei doi ani «grei» electorali - si experienta ne-a invatat ca in astfel de perioade se intimpla tot felul de miscari bizare, ceea ce face orice previziune inca si mai riscanta ca de obicei", spune Ioana Avadani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, inainte de a consulta globul de cristal.

Televiziunea apare cel mai des in scenariile autohtone ale viitorului. Nu degeaba majoritatea banilor din publicitate se varsa aici, la fel ca orele romanilor de timp liber. Posturile de nisa vor fi la mare cautare - si de achizitie, dar si de lansare. „Holdingul Dogan s-a anuntat a fi unul dintre cei mai activi cumparatori in urmatorii ani. Sint si proprietari media autohtoni care tatoneaza terenul", spune Larisa Ghitulescu, jurnalist media. Tot la nivel de lansari si achizitii, ea mai arata cu degetul inspre planurile Lagardére, care a anuntat de anul trecut doua posturi in Romania.

Soarta televiziunilor lui Voiculescu va fi o alta marca din 2008. Cu titlul „Un mare jucator mondial va intra pe piata de tv", Catalin Tolontan posteaza pe blogul sau, tolo.ro, in cadrul previziunilor de inceput de an: „Cred ca A1 si RTL se vor intelege pina la urma si asa va rezulta cea mai mare tranzactie din istoria media din RO". „Sa vedem daca miscarea se va produce in 2008, an electoral", nuanteaza si Larisa Ghitulescu. Cind vine vorba de audiovizual, Ioana Avadani se gindeste prima data la lege: „2008 este si anul cind macar se vor negocia (transparent sau nu) modificarile legislative impuse de noua directiva europeana si cele care vor permite trecerea la televiziunea digitala (proces care ar trebui sa se incheie - repet, sa se incheie - in 2012)".

In print, Larisa Ghitulescu prezice pentru sexul frumos: „Pe segmentul feminin va fi una dintre cele mai acerbe competitii de pina acum, explicata prin intrarea Attica Media pe aceasta nisa si cresterea interesului de business din partea Sanoma". Pe Catalin Tolontan, in schimb, presa scrisa il duce cu gindul la marketing: „Ziarele vor ajunge la bugete de marketing care vor reprezenta 15-20% din cheltuielile bugetate. Inserturile, DVD-urile, gadgeturile si promotiile vor ajuta ziarele, pentru ca un continut valoros nu se vinde singur". Tot aici, seful de la GSP adauga alte lucruri optimiste: „Liderii din presa scrisa vor ajunge la margini de profit de 30%. Marii cistigatori ai lui 2007, „Ziarul Financiar", „Gazeta Sporturilor", „Libertatea", vor continua sa-si creasca nu doar profitul absolut, ci si marginea. Pentru prima oara in Romania se va vorbi despre ziare cu margine de 30%".

Marii investitori ai ultimilor ani vor avea si ei parte de semne bune, crede Tolontan: „Realitatea TV va ajunge pe break even, Antena 3 va continua sa-si creasca profitul, Cotidianul isi va reduce pierderea, «Click!» se va aseza ferm drept al doilea tabloid al tarii si in Top 5 tiraje audiate BRAT, iar «ProSport» va beneficia de Anul Sportiv 2008 pentru a obtine cel mai bun rezultat financiar al ultimilor 5 ani, probabil o pierdere acceptabila".

Analistii media ar trebui sa stea cu un ochi pe piata de IT, caci ambele sectoare vor fi din ce in ce mai interdependente, mai crede Avadani. „In 2008, tehnologia va impinge sectorul inainte, restul actorilor fiind siliti sa tina pasul. In timp ce multi teoreticieni vorbesc despre «convergenta media», probleme la fel de serioase pune «divergenta media», modul din ce in ce mai diversificat in care se consuma produsele mediatice".

La profesie se gindeste tot Avadani. De fapt, mai mult spera, dupa cum recunoaste ea, ca breasla jurnalistica „sa reuseasca sa tina friiele profesiei, intr-o astfel de perioada de explozie a «continutului» mediatic. Modul in care oamenii de media vor sti sa impuna publicului diferenta dintre «jurnalismul profesionist» si «furnizarea de content» (am folosit barbarismul intentionat) este crucial pentru succesul viitor al companiilor de media".

In afara granitelor si la un macronivel, previziunile media pentru 2008 au inceput de prin noiembrie anul trecut. Blogul Media Post’s, realizat de o echipa de specialisti in media, are si el cele zece trenduri de urmarit pe 2008. „Topirea media" este tendinta care le afecteaza cel mai mult pe celelalte. „Se pare ca am intrat intr-un final in ceea ce editorialistul de la Ad Age, Bob Garfield, il numea «scenariul haosului». Decaderea numarului de telespectatori, a banilor din publicitate si a calitatii programelor va ucide televiziunea cu care ne-am obisnuit de 50 de ani. Ma intreb cu adevarat daca media vechi vor mai rezista inca un deceniu", scrie Mark Simon, unul din bloggerii Media Post’s. Asa cum batrinele mass-media intra in stadiu terminal, new media va iesi din perioada adolescentina, in care cei mai multi au avut cec in alb sa faca ce vor cu datele colectate de la useri.

„Viitorul promite pierderi, razbunare, surprize sau ceva de genul asta", isi incepea viziunea Jon Fine, de la „BusinessWeek". Cotidienele vor redefini cuvintul „cotidian", pune acesta pe lista viitoarelor intimplari media. Cel putin unul din ziarele americane din top 100 va renunta la editia de simbata, iar asta se va intimpla si pe alte piete, mai mici, crede jurnalistul. In Romania, fenomenul s-a intimplat deja, moda fiind data de Cotidianul, o data cu relansarea de anul trecut, si a fost preluata deja si de alte ziare. Jon Fine are si el o dorinta pentru anul inceput: Congresul sa adopte o lege prin care sa se interzica urmatoarele fraze: „consumatorul are controlul", orice referinte la proprietatile media ca fiind branduri si nu ziare, reviste sau emisiuni tv si, bineinteles, termenul „content".

Despre recesiunea media, pe www.cotidianul.ro/select