La 10 ianuarie 1906, la Tulcea, s-a nascut Grigore, fiul arheologului numismat Constantin Moisil si al Elenei Moisil, institutoare. Astazi, numele acestui fiu este prezent pe copertele multor tratate de specialitate originale, in bibliografiile studentilor la matematica si la discipline derivate, la noi si in strainatate, in multe publicatii straine de specialitate, in istoria primelor calculatoare din Romania, fiind chiar si subiectul unor teze de doctorat. Este numele unui om de stiinta care a facut din matematica drumul spre un progres dezirabil, intruchipat si de calculator, un ganditor pentru care aceasta stiinta era, cum el insusi scria, "ceva larg, care se intinde de la filozofie la inginerie".
"O teorema e o scrisoare de dragoste"
Pana sa capete greutate in mediul stiintific autohton si in lumea culturala in general, numele lui Grigore Moisil si-a netezit drumul, cautand raspunsuri la intrebarile si indoielile starnite de problemele matematice, de emotiile transmise de muzica si literatura, de necazurile in amor. Pana sa aleaga matematica, pe care a descifrat-o innobilator, adica pana in 1924, cand a fost admis la Politehnica si, mai tarziu, la Facultatea de Matematica, isi traise o adolescenta de viitor intelectual. Fusese un adolescent care conferentiaza, noteaza idei si planuri, tine jurnal si, desigur, are dileme sentimentale. Dupa ce a ales matematica, nu i-a inchis portile spre celelalte domenii, nu a facut din ea un scop, ci un mijloc care serveste la descoperirea adancimii de sub suprafete. In "Fondul Moisil" de la Biblioteca Academiei exista insemnari despre curiozitatea cu care ii asculta, la Fundatie, pe Tudor Vianu, Dimitrie Gusti sau Nicolae Iorga. Pasiunea pentru ce este dincolo de suprafete l-a apropiat de mai toate formele gandirii omenesti. Mintea savantului de mai tarziu care credea ca "o teorema e o scrisoare de dragoste catre un necunoscut, catre acela care ii prinde nu numai intelesul, ci si toate subintelesurile" a demonstrat, pe parcursul unui cariere lungi, ca prietene mai bune ca stiintele si artele nici ca exista.
Dupa anii studentiei, la Politehnica si la Facultatea de Matematica din Universitate, si dupa renuntarea la prima, chiar in anul IV, a sustinut un doctorat briliant ("Mecanica analitica a sistemelor continue", publicat la o editura pariziana in acelasi an 1929), in fata unor savanti ca Gh. Titeica, A. Davidoglu si D. Pompeiu (mentor in tot si in toate, care indeamna la "lucruri rare"). A plecat apoi la Sorbona, a stralucit si acolo, si-a luat examenul de docenta si apoi a devenit conferentiar la Facultatea de Matematica in Iasi, unde a ramas 10 ani, dupa ce a studiat si la Roma. Iata ideea de la care a pornit "Logica si teoria demonstratiei", inceput in 1935, primul curs de algebra abstracta moderna din Romania: "Intelegeam, incet, incet, ca matematica se schimbase. Se schimba. Se va schimba. (...) Matematica clasica, de la Newton la Leibniz, era o matematica a cantitatii. Matematica ce se organiza sub ochii mei, pe care voiam s-o prind din urma, s-o inteleg, s-o fac inteleasa, era alta." (citat dupa ultima editie a volumului scris de Viorica Moisil, "A fost odata... Grigore Moisil")
Matematica peste tot....
A fost primul pas important din profesoratul de 41 de ani si in activitatea de cercetare, care n-au fost scutite de turbulente sau alunecari, dar in care nu s-au stins niciodata placerea care aduce descoperirile stiintifice, curiozitatea, deschiderea si umorul. Interesul pentru logica matematica si filozofia stiintei era deja aprins inainte de plecarea la Bucuresti. S-a intamplat in 1942, cand a venit la prima Catedra de Analiza Superioara si Logica Matematica, dupa ce, in Iasiul lui 1940, fusese pe lista neagra a legionarilor, desi, se stie, nu era filosemit, ci pur si simplu nu discrimina, cum am spune azi, pe astfel de considerente. La Bucuresti, si-a intensificat viata universitara, si-a scris opera, a conferentiat, a colaborat prietenos cu studentii si colegii a alunecat spre... comunism. A ajuns ambasador in Turcia pentru 2 ani, dupa care, in 1948, a fost ales membru al Academiei Romane, apoi si presedinte al Societatii de Matematica, pe care a condus-o pana la moarte, survenita in timpul vizitei la Ottawa din 1976, dupa ce-si luase medicamentele indicate.
Popularitatea in randul publicului larg, care venea sa-i asculte cursurile la facultate, a castigat-o nu numai datorita importantei contributiilor sale stiintifice, care se extinsesera spre automatica si electronica, spre inventia numita calculator (pe care-l aprecia si pentru ca, spre deosebire de oameni, isi recunoaste greselile), ci si datorita prezentei pe undele radioului si pe ecranul alb-negru. Aceasta popularitate si participarea permanenta la viata sociala, care il atragea si care i-a aratat calitatile umane nu l-au abatut deloc din drumul de "matematician total", cum l-a numit Mircea Malita. Rubrica "Stiinta si umanism", pe care a avut-o in "Contemporanul", din 1970 pana la moarte, l-a popularizat ca om de stiinta iubitor de arta, ca spirit dotat pentru ambele orizonturi, si, mai mult, ca "spirit universal", cum il considera Constantin Noica. Poate ca dorinta sa de a scrie "un catalog al ideilor false" il arata cel mai bine pe ganditorul iubitor de nuante. In primul articol scria, cu talent de eseist: "Se stie ca o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata. Imi place sa surprind momentul de banalizare a unei idei, momentul cand oamenii seriosi se lauda: eu am avut ideea asta cel dintai; si tu iti aduci aminte cum "el" o trata drept un paradox." Relevanta este si dorinta sa, dincolo de meschinul context practic (sicanele decanului de la Matematica), de a se muta la Facultatea de Filozofie, in 1971.
Savantul caruia ii placea sa lucreze noaptea, care era oricand disponibil pentru studenti si si colegi, care, cand era deja celebru, si-a cumparat un Trabant cu care venea la facultate, a gasit drumul spre primele calculatoare, spre dezvoltarea informaticii si a formarii primilor informaticieni. A fost membru al Institutului International de Filozofie si al Academiei din Bologna, iar in 1996 i s-a decernat, post-mortem, Computer Pioneer Award, al Societatii IEEE. I-a placut sa fie profesor, si nu inginer, lucru pe care-l constatase din tinerete, sa rada de prejudecati, sa scape de infatuarea tineretii, dar niciodata de tinerete. Inchei citind un fragment din cartea Vioricai Moisil: "Fuma si la curs. Dragos Vaida povesteste ca le ingaduia elevilor (studentilor, n.red.) sa fumeze la examen. Vazand insa ca elevii circula prea mult in sala si susotesc spre a lua tigari unul de la altul, pusese un afis: +Profesorul Moisil imprumuta tigari=. Dupa un timp, constatand ca imprumutul ajunsese prea oneros, pusese alt afis: "Profesorul Moisil nu mai imprumuta tigari=."