De ce a fost "Orbitor. Aripa dreapta" cartea anului 2007?

Cititorii de literatura au asteptat destul ca Mircea Cartarescu sa-si publice acest al treilea volum al trilogiei la care a scris din 1992. S-a intamplat in vara anului trecut, cand "Orbitor. Aripa dreapta", a polarizat receptarea, creand o tabara a admiratorilor si una a criticilor rezervati, sa spunem, cu privire la meritele volumului sau chiar dezamagiti de prestatia cea mai recenta scriitorului. Important pentru carte este ca aceste doua atitudini nu s-au manifestat numai in presa culturala, cum se intampla de obicei, ci si in ziarele centrale.
La sfarsitul anului trecut, revista "Romania literara" i-a acordat romanului lui Mircea Cartarescu titlul de "cea mai buna carte a anului". Aceasta alegere este motivata, cu siguranta, si prin faptul ca "Orbitor. Aripa dreapta" este incheierea unui proiect romanesc in care scriitorul si-a folosit toate resursele, un proiect de peste 1.000 de pagini de literatura buna in care pune la lucru toate armele pe care le-a achizitionat in multii ani scursi de cand s-a facut scriitor. Inainte de toate a contat individualiatea puternica a scriiturii cartaresciene, care nu prea seamana cu nimic din literatura noastra, care are dibacia de a fi si bomba, si orhidee, ca sa parafrazez un critic de film de la noi (care spunea ca Maryl Streep poate juca si o bomba, si o orhidee).
Sigur ca existenta meritelor volumului al treilea din "Orbitor", pe care voi incerca sa le schematizez in cele ce urmeaza, nu exclude in nici un fel existenta unor defecte. Dar, judecate in lumina impresiei puternice pe care o face intregul, ele raman minore. Poate ca, in unele capitole, cantitatea diminueaza usor calitatea, poate ca, asa cum ii reprosa un critic, Cartarescu se autopastiseaza in unele secvente ale discursului sau prolix, poate ca nu-i reuseste impecabil un adevarat roman al Revolutiei din 1989, poate ca se joaca prea mult cu unele procedee si oboseste cititorul, poate ca... Astfel de obiectii, cele mai multe dintre ele valabile si pentru celelalte doua volume ale trilogiei, pot fi ridicate oricand. Dar semnele marii literaturii raman nestirbite in cartile lui Mircea Cartarescu. Una dintre dovezi este si recunoasterea critica pe care a primit-o in strainatate, unde este unul dintre cei mai tradusi scriitori romani.
Si acum iata o lista de motive pentru care "Orbitor. Aripa Dreapta" a fost evenimentul editorial in Romania lui 2007:
1.Este un roman total, adica un spatiu in care se intalnesc un roman mistico-ezoteric (avandu-i in centru pe misticul Heraman si pe Victor, geamanul cautat, protagonistul unei povesti bune) cu un altul dedicat unei postmoderne istorii de familie, un roman al copilariei petrecute in Floreasca si in Stefan cel Mare, un roman al existentei in Romania comunista, un roman al Revolutiei din 1989 vazute de un ochi de acolo, un alt roman oniric etc. A citi aceasta carte-palimpsest, adica o postmoderna "carteviata" sau "viatacarte" care i-a dat cosmaruri autorului inseamna a explora o fictiune luxurianta, nesfarsita despre "finite cu metamorfoza": "Suntem omizi si vom deveni fluturi, iata intreaga noastra poveste, tot sensul nostru in lume, intr-o singura imagine providentiala, pe care-o poate-ntelege oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul sau visceral. Suntem fiinte cu metamorfoza, deja construite pentru mantuire. Stim ca maine soarele va rasari, si asta-nseamna ca ni s-au deschis deja, inmugurite timid, organele de simt pentru viitor, caci altfel cum am indrazni sa credem asta"?
2. Este o halucinanta sinteza de imaginar si real, de elemente din arhiva imaginarului si elemente din arhiva comunismului romanesc (cu mama care se zbate se mai hraneasca familia o zi, cu atmosfera cozii de la alimentara si bancurile care ridiculizeaza sistemul, cu omniprezentul miros de rantas din scara blocului, cu tata care s-a facut ziarist si are Volga de serviciu etc.). Acest chip al realului se lipeste de un imaginar abundent care plimba cititorul prin galaxii, corpuri, nasterea universului si fireasca lui disparitie, prin mituri personale si impersonale, prin locuri ale mintii lui Mircea, ale mintii celorlalte personaje si chiar ale mintii noastre.
3. Este un roman prin care scriitorul se confirma pe sine, este acelasi din volumele, de poezie si proza, publicate inaine de carti precum "De ce iubim femeile" (taxat de critici ca fiind o concesie facuta comercialului, desi autorul este de alta parere) sau volume de publicistica, datorate nou descoperitului sau apetit pentru actualitatea politica, sociala etc.
4. Cum destul de rar se intampla in beletristica romaneasca, "Orbitor. Aripa dreapta" este o fictiune atotincapatoare, in care se combina elemente livresti cu elemente de fantastic si absurd, tratate in maniere la fel de diverse, o fictiune populata de personaje numeroase, adunate din povesti diferite, care traiesc bine in spatiul infinit al "orbitorului".
5. Este un trist poem al Bucurestiului comunist: cu blocuri terne si copii care traiesc in si printre ele, cu gospodine ce cara nelipsitele sacose sau isi pun nelipsitele bigudiuri, cu statui care se revolta si pornesc spre infernala Casa a Poporului, cu "baieti cu ochi albastri" care sunt peste tot etc. Inchei lista care ar putea continua ilustrand cu un pasaj ce descrie orasul invaluit in fumul ce iese din focul facut cu carnete de partid: "Fumul era acum gros sa-l tai cu cutitul. Tusind, tata s-a repezit la usa si am iesit amandoi pe balcon, in aerul tare ca de munte. Fumul albastrui se-nalta in valuri peste capatele noastre, de parc-ar fi iesit dintr-un cuptor mare. Tata ramase cu capu-n palme, inlacrimat si tremurand ca varga in frigul iernii, dar eu imi urmam presimtirile si n-a fost nevoie sa ma-ntorc spre sutele de ferestre al blocului nostru ca sa vad sutele de valuri de fum albastrui inaltandu-se din mai toate bucatariile, urcand spre cer sumbru si contopindu-se acolo, deasupra morii, a plopilor si-a Casei Scanteii din zare intr-o coloana groasa, ce se contopea la randul ei cu altele si altele si altele, din toate blocurile si din toate cartierele, pana ce, ca deasupra Sodomei si Gomorei, peste Bucuresti se-nalta un enorm stalp de funingine palpaitoare ce-ajungea pan-la cer, amestecandu-se cu norii de zapada."

---

Despre autor: