Obsesia criminalului

Acest caz a fost rezolvat si este relatat de colegul si de
prietenul meu, colonelul (r) Dumitru Bucur, fost sef al judiciarului de la Militia
munici­piului Oradea.

21 aprilie 1980. In asteptarea celui despre care ofiterul de
serviciu ma anuntase ca sosise si avea sa fie condus la mine, mi-am aruncat
privirea spre rezolutia sefului. Era depusa pe un fluturas de hartie, prins cu
o agrafa de reclamatie. Desi in atributiunile mele nu intra si investigarea
cazurilor de disparitie de la domiciliu a unor persoane, totusi seful imi
repartiza, e drept mai rar, si cate un astfel de caz.

“Investigatii si convorbire. T. 3 zile”. Atat cuprindea
rezolutia. T. insemna termenul pe care-l oferise sa-i raportez daca disparitia
femeii din sesizare puta fi considerata suspecta si, drept urmare, cazul imi ramanea
mie ori lucrurile se la­mureau si reclamatia se clasa.

Investigatii si cautari

Din investigatii nu obtinusem nici un rezultat. Femeia era
de negasit. O cautase si reclamantul, concubinul disparutei. Acesta se numea
Iosif Kerekes, iar concubina Maria Enciu. Ambii locuiau inr-o casuta, compusa
dintr-un mic hol si o camera de 2x3 m. Lo­cuinta celor doi parca se ascundea
dupa cele cateva apartamente aflate pe partea stanga a curtii.

Holul era aproape nemobilat. In camara, in stanga usii, o
soba de te­racota; langa perete, un pat, iar pe dreapta, fereastra ce da spre o
mica gradina si o masa.

Impreuna cu maiorul Stefan Sa­ray, un bun ofiter
criminalist, am cercetat cele doua incaperi. Concubinul ne urmarea miscarile cu
priviri descumpanite, mirate, nerealizand ce cautam. Statea pe marginea
pa­tului, cu mainile pe genunchi.

La iesirea din incapere, nu stiu nici acum de ce, ochii mi
s-au oprit la soba din coltul camerei. Am privit-o pret de cateva secunde, apoi
am pasit peste prag. In curte i-am spus concubinului ca daca intre timp afla
ceva despre disparuta sa-mi dea un telefon. In strada, maiorul Saray m-a intrebat:

- De ce v-ati oprit langa soba?

Nu i-am raspuns imediat. Cautam sa-mi explic, mai intai mie,
de ce am facut-o.

- Numai sobar nu a fost cel care i-a montat-o, continua
maiorul.

Da, poate asta era, mi-am zis, dalele superioare erau
anapoda fi­xate, iar pasta de argila rudimentar aplicata. Dar ce importanta
avea pentru noi? Nici una.

Discutie cu un fost judiciarist

In apropierea curtii din care iesisem se gasea un mic bufet.
Gestionarul era un fost politist. Lucrase multi ani in militia judiciara.

- Stoica, i-am zis, il cunosti pe Iosif Kerekes?

- E clientul meu si el, si nevasta lui. Cumpara, el sau ea,
bere ori vodca si beau acasa. Dar de cateva zile nu i-am mai vazut.

- Omului i-a disparut nevasta. Nu stie de ce si nici unde
s-a dus.

Stoica zambi si spuse proptindu-si o mana in cantul usii.

- Va pierdeti timpul, domnule colonel, zau asa. Pai, cucoana
asta l-a mai parasit de doua sau trei ori. Insa tot la el s-a intors. Beau, se
bat, pentru ca el e foarte gelos, iar a doua zi au uitat totul.

- De unde stii ca se bateau?

- Mi-a povestit ea odata, cand era putin “ciupita”, ca avea
sa-l pa­raseasca definitiv pe individ. Din gelozie, de cate ori se imbata o
bate, zicea. A disparut un timp, insa a revenit si, cum evenimentul trebuia sarbatorit,
au cumparat amandoi o lada cu bere. Nu v-a povestit el?

- Acum reclama pentru prima oara disparitia concubinei.

- Pai... anul trecut a fost plecata mai bine de o luna. Ce
dracu' l-a apucat acum sa se adreseze militiei? Numai daca nu era beat cand a
scris reclamatia...

Doua batai scurte in usa si in birou a intrat Iosif Kerekes.
Slab, nebarbierit, cu ochii injectati, aproa­pe de nerecunoscut. A dat din cap,
silabisind un sters “sa traiti” si s-a oprit langa usa. L-am poftit sa se
apropie si, dupa un timp, l-am intrebat:

- Nici o veste?

- Nu, domnule colonel. Nu stiu unde sa o mai caut.

Vocea ii era dogita, lipsita de orice nuanta.

- Spune-mi, domnule, Maria a mai plecat de la dumneata,
uneori timp indelungat si totusi nu ne-ai sesizat. Acum de ce ai facut-o?

Ceru permisiunea sa-si aprinda o tigara, apoi raspunse soptit:

- Stiam unde se dusese... vorbisem cu ea la telefon. Era ba
la o ruda, ba la alta. Acum insa nu-i de gasit. Unde sa fi plecat numai cu
rochia pe ea? Alta data isi lua in geamantan toate lucrurile ei.

- Erai gelos si... o cam bateai.

- Vorbe, domnule colonel. Nu zic ca... asa o palma, dar mai
revenea ea la mine daca nu-i convenea?

Isi strivi tigara si am observat ca degetele-i tremurau
puternic. Aveam convingerea ca daca-i da­deam un pahar cu apa nu-l putea duce
la gura fara sa verse.

L-am lasat sa plece. Impreuna cu un coleg l-am urmarit
discret. A calatorit cu tramvaiul pana la gara. Apoi a ramas in statia
autobuzului 11. Cu autobuzul a mers pana la statia din apropierea Strazii Ion
Bogdan. A coborat si, spre nedumerirea noastra, s-a urcat pe rambleul caii
ferate, luand-o in directia Episcopia Bihor. Dupa aproape 30 de minute l-am vazut
parasind rambleul, luand-o spre statia de autobuz. Cu­rand a aparut si colegul
meu.

- Domnule colonel, asta nu-i intreg la minte. A mers circa
50 de metri pe langa calea ferata, apoi s-a oprit si a ramas impietrit cu ochii
in pamant minute in sir. Dupa ce a plecat m-am dus si eu in acel loc. N-am vazut
nimic.

- Condu-ma, te rog, unde s-a oprit el.

Nici eu n-am gasit vreo justificare comportarii ciudate a
acestuia.

“Am ingropat-o in gradina”

In zilele ce au urmat, respectivul a revenit de multe ori la
acel loc. Cu ajutorul unui teleobiectiv am realizat cateva fotografii. Oricat
m-am uitat apoi la ele n-am gasit rostul acestei pozitii de sfinx umilit in fata
pietrelor de langa calea ferata. Eram insa sigur ca acea zona il obseda, dar de
ce? M-am hotarat sa trec la atac.

- Domnule, i-am spus pe un ton dur, de cum a intrat in
birou, e vremea sa nu ne mai ascundem dupa degete. Timpul nostru este extrem de
pretios. Spune-mi ce s-a intamplat cu concubina dumitale. Nu ne mai pune pe
drumuri fara rost.

Individul inghiti in sec, isi trecu limba peste buze si, cu
barbia tre­murand, spuse ca dintr-o rasu­flare:

- Da, nu mai rezist. Eu am omorat-o, domnule colonel.

- Cum?

- Am aruncat-o in Cris si s-a inecat. Eram amandoi beti si...

Mi-a istorisit apoi cum a procedat, ora evenimentului si
alte bali­verne. Nu credeam o iota din ce de­bita, mai ales ca, in locul pe
care mi l-a indicat ca a aruncat-o, adancimea raului abia daca avea 30-40 de
centimetri. A incheiat spunandu-mi:

- Cautati cadavrul si va veti convinge ca spun adevarul.

Aha, mi-am zis, tipului ii merge mintea. Daca nu gaseam
cadavrul nu-l puteam invinui de comiterea omorului. I-am zis zambind ironic:

- Ma crezi prost? Adica cum? Doamna a acceptat sa se plimbe,
sea­ra, in luna aprilie, numai intr-o rochie?

Si-a aprins o tigara si tot timpul cat a fumat nu a scos o
vorba. Privea tamp, undeva.

- Domnule colonel, incepe lin, stingandu-si restul de tigara,
am sa va spun adevarul. Era seara... Bau­se cateva sticle cu bere. Nu stiu din
ce ne-am luat la harta. Am lovit-o o data, de doua ori, apoi a treia oara si
mai tare. S-a izbit cu tam­pla de coltul mesei si nu s-a mai sculat de jos. Am
sapat o groapa in gradina din fata casei si pana di­mi­neata nimeni nu putea
spune ca acolo, sub pamant si cires, zace o femeie...

Misterul sobei de teracota

Patru ofiteri am sapat, timp de aproape o jumatate de zi, gradina.
Nici urma de cadavru. Ma mintise din nou. Eu si procurorul fierbeam.

Dupa-amiaza, suspectul a facut obisnuita sa “excursie” pe
rambleul de cale ferata. Dupa plecarea lui, impreuna cu maiorul Saray si
pro­cu­ror am rascolit misteriosul loc, piatra cu pia­tra. Perseverenta ne-a
fost ras­pla­tita. Intre doua pietre am dat peste un fragment de os si cateva
fire de par. Am dat fuga la seful labo­ratorului medico-legal, doctorul Virgil
Scridon. Era un fragment dintr-o calota craniana, zona occipitala, provenind de
la o femeie.

Deci asta era, i-am zis, intre­bandu-ma unde putea fi restul
ca­da­vrului, neindoindu-ma ca fragmentul de os a apartinut craniului Ma­riei.
Probabil, prins de remuscari, Io­sif Kerekes venea in acel loc, ui­tan­du-se
minute in sir, poate si ru­gan­du-se sa i se ierte abominabila fapta, la ceea
ce mai ramasese din Maria.

Dar cine putea dovedi ca era al disparutei? Elanul meu, initial,
incepea sa se topeasca. Noptile aveam cosmaruri. Rasul satanic al lui Ke­re­kes
imi domina visele. Pana intr-o dimineata, cand i-am spus lui Saray:

- Pisti, te pricepi sa demontezi o soba?

Mi-a raspuns afirmativ. Ne-am reinfiintat la locuinta cu
pricina. Medicul legist-sef si procurorul Titus Paius ne insoteau. De asemenea,
Iosif Kerekes.

Saray, imbracat intr-o salopeta, s-a pus pe demolatul sobei;
bucata cu bucata. Ajunsesem la jumatatea sobei cand medicul legist Sericon
ce­ru sa luminam puternic interiorul. In coltul unei dale se afla o vertebra
car­bonizata. Apoi, alta. Mai jos, alte fragmente osoase. Doctorul s-a pronuntat
pe loc: faceau parte dintr-un schelet uman de sex feminin.

M-am uitat la Iosif Kerekes. Ne privea intr-o stare de adanca
prostratie. Ceea ce era de demonstrat avu­sese loc. Nu ne-a contrazis.
Dimpotriva, ne-a prezentat si cutitul de care s-a folosit la sectionarea
cada­vrului.

Osemintele

“Dupa-amiaza,
suspectul a facut obisnuita sa “excursie” pe rambleul de cale ferata. Dupa
plecarea lui, impreuna cu maiorul Saray si pro­cu­ror am rascolit misteriosul
loc, piatra cu pia­tra. Perseverenta ne-a fost ras­pla­tita. Intre doua pietre
am dat peste un fragment de os si cateva fire de par. Am dat fuga la seful
labo­ratorului medico-legal, doctorul Virgil Scridon. Era un fragment dintr-o
calota craniana, provenind de la o femeie. Deci asta era, i-am zis, intre­bandu-ma
unde putea fi restul ca­da­vrului, neindoindu-ma ca fragmentul de os a apartinut
craniului Ma­riei. Probabil, prins de remuscari, Io­sif Kerekes venea in acel
loc, ui­tan­du-se minute in sir, poate si ru­gan­du-se sa i se ierte
abominabila fapta, la ceea ce mai ramasese din Maria”

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe