Nunta in mahalaua Dudesti, cu tot tacamul

ROMANIA CA O TELENOVELA
Alergand pe cheiul Dambovitei, pe sub castanii fierti de caldura, tramvaiul face un scurt si neasteptat ocol, atingand usor marginea orasului, ca si cum s-ar abate pe la o bere, dupa care se inscrie ferm in linia dreapta a soselei. O artera larga - de o parte si de alta, gradini de legume, casute tiganesti, din scanduri fixate in cuie ruginite, proaspata sapatura a unui sant de canalizare, depozitul de butoaie al unor intreprinderi - pe care tramvaiul luneca in viteza, pacanind pe la incheieturile sinelor si rupand tacerea inalta a serii cu soneria lui metalica. Statiile au fost plantate chiar in mijlocul soselei, pe limbi de beton, zise si refugii de tramvai. Pe aceste ridicaturi calatorii asteapta tramvaiul mai ceva ca elicopterul salvator disperatii gramaditi pe acoperisul unei case inconjurate de apele furioase. Acum, pe limba de beton, adasta o familie de tigani: barbatii, in camasi galbene, cu vesta neagra, femeile maturand praful cu fustele, o fetita alergand sa prinda tramvaiul ivit la orizont si un baietas tuciuriu, cu pantaloni si camasa barbateasca, pe cap cu o palarie neagra, sugandu-si degetul, sarguincios. Si iar, pe dreapta si pe stanga, case tiganesti din scanduri razbite de un verde putred, baracile lungi, in galben varstat, ale lucratorilor la metrou, pe prispa unei sandramale o femeie injura si boceste. O fata de vreo 12 ani merge la magazin. O urmeaza miorlaind sora mai mica, desculta, si fata se opreste din cand in cand si-i arde cate o palma in cap, zicandu-i sa se intoarca dracului acasa. Sora mai mica (despre ea e vorba) se opreste, incaseaza lovitura, dar nu se intoarce, o ia din nou dupa aia mare cand aceasta porneste mai departe. Doua fetiscane, in pantaloni verzi si stransi pe pulpe, asemenea unor nadragi de cavaleristi din tablouri, asteapta tramvaiul 26.

Orizontul e sangeriu, si soarele n-a apus inca.

La intersectia cu Ion Sulea cobor si iau tramvaiul 18. Un tramvai prelung, silentios, lunecand in viteza printre casute de mahala in jos catre Sfanta Vineri, unde cei care se urca nu-i lasa pe cei dinauntru sa coboare, si ultimul calator, un tanar subtire, muncitor si timid, pluteste pe deasupra tuturor pana in strada. In Dudesti, Restaurantul "Perla", arzand in lumini sarbatoresti, s-a lasat cu totul prada unei nunti de mahala, stralucind si larmuind prin toate ferestrele. Cei dinauntru n-au tras perdelele de-al dracului, sa vada toata lumea ce bine petrec ei si sa crape de ciuda. Raspunzandu-le, mahalaua s-a adunat pe la ferestre, cu catel, cu purcel, sa comenteze nunta, care se vede in strada, mai ceva ca un acvariu. Cele doua saloane impart nuntasii in doua: cei care mananca sau stau la masa, pur si simplu, si cei care danseaza sau cred ca danseaza. In primul salon sunt: mireasa, soacra mica si soacra mare; e si orchestra, destul de indrazneata in miscari la aceasta ora, e si mirele, inalt si chel, cu un papion negru, batandu-i barbia. Din cand in cand, mireasa trece protocolar in salonul doi, se prinde intr-o hora, se asaza langa cineva la masa, schimband doua-trei vorbe, sa nu zica ala c-a fost neglijat de vedeta serii, ciupeste de obraji un pusti uitat de toata lumea, se pupa (ori de cate ori se intalneste) cu vechile ei prietene. Cate ceva din toate, sa multumeasca pe toata lumea, nimeni sa nu plece suparat si sa spuna ca nu s-a distrat la nunta ei. Ochiul soacrei mari vegheaza atent la respectarea ceremonialului si, mai ales, ca nu cumva, Doamne fereste!, mireasa sa faca ceva ce nu se cade. Si astfel, in timp ce mireasa zvarle din pantofiori intr-o parte si-n alta, ca si cum ar vrea sa scape de ei, la o hora zdrobitoare, vine soacra si o trage deoparte, amintindu-i ca a venit momentul lui "Ia-ti, mireasa, ziua buna". E momentul cand orice mireasa trebuie sa fie trista, conform scenariului nescris, dar pe care toata lumea il respecta cu sfintenie. Daca reuseste sa si planga, e si mai bine. Ca la un semn, intregul salon se intristeaza. Melodia orchestrei se taraste pe podele, lesinata de melancolie. Stranse in jurul miresei, mai multe fete mari se balanseaza intr-o parte si-n alta, smiorcaindu-se amarnic. Cativa pasi mai incolo, surorile de la tara ale soacrei mari, in picioare, cu fata aspra si incremenita, vegheaza parca, de la distanta, ca nici un amanunt sa nu fie uitat. Soacra mare ii scoate miresei coronita, muzica se jeleste si se trage de par, fetele se smiorcaie si-si sufla nasucul in batistuta calda, umeda de lacrimi, vine mirele si pupa mireasa pe buze, protocolar, mireasa plange si ea, apoi isi pune o basma cenusie, care o imbatraneste, vin si altii sa o pupe, chiar si dintre cei nechemati.

In rest, cele doua saloane sunt doua scene cu lume ca in viata. Prinsa in hora, o tipa cu solduri mari, in fusta alba si bluza transparenta, misca falnic din solduri, balansandu-se ritmic intr-o parte si-n alta, inchipuind o figura pe care dansul n-o cere. Ea o face cu titlul de infloritura. Colega ei, tot in alb, dar mai mica de statura, zvarle aiurea din picioare, ca la sarit coarda, jucandu-si sanii liberi sub bluza, toata numai o apa de transpiratie.

Ma rup cu greu din randul spectatorilor care continua sa comenteze amuzati si o iau pe jos catre casa, ca printr-un film de la cinema.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe