Louis de Carmontelle a creat, in secolul al XVIII-lea, o instalatie asemanatoare cinematografului modern.

Scena din imagine este una tipica societatiifranceze din secolul al XVIII-lea Expozitia curenta de la Getty Museum din Los Angeles scoate in evidenta unele dintre cele mai bizare si mai minutioase lucrari pe care le are in colectie. Picturile apartin artistului francez Louis de Carmontelle si sint peisaje tipice secolului al XVIII-lea, cu personaje idilice in lumina tirzie a soarelui de vara. Ceea ce distinge aceste picturi de restul tablourilor din colectia muzeului este forma in care erau prezentate la curtea ducelui de Orléans, Louis-Philippe, unde artistul lucra ca „maestru de entertainment". Lucrarile aratau ca niste suluri de pinza pe care artistul le desfasura intr-un cadru special, in semiintuneric, in interiorul unei cutii transparente luminate din spate, cu muzica pe fundal si spunind in acelasi timp povestea din imagine, dindu-i o forma epica, transformind experienta intr-una mai degraba cinematografica. Artistul francez a reusit sa dea impresia de mobilitate lucrarii cu ajutorul unei tehnici speciale de manipulare a culorii, pentru care tablourile lui au fost adesea numite de critici „sulurile transparente". Acest tip de performance avea mare succes in rindul nobilimii franceze, pentru ca imbina pictura cu teatrul si muzica, dar mai ales pentru iluzia motrice a imaginilor lui Carmontelle, o experienta vizuala inedita pentru acea vreme. In aceeasi perioada, Benjamin Franklin descoperea forme de utilizare a electricitatii, lumina devenind unul dintre cele mai fierbinti subiecte de salon in rindul elitei. Tot atunci se faceau primele experimente cu lanterna, precursoarea proiectorului modern, si apareau conceptele de panorama si diorama.

Istoricul francez Laurence Chatel de Brancion a scris un volum despre experimentele lui Carmontelle cu lumina si miscarea imaginilor, considerind „sulurile transparente" drept precursoarele cinematografiei moderne. Sulurile pictate erau de peste 42 de metri lungime, iar cutia in care toata aceasta banda se desfasura trimite la televizorul de azi. De cele mai multe ori, audienta artistului era hipnotizata de imaginile si de povestile care i se desfasurau sub priviri, intr-un mod foarte asemanator pasiunii cineastilor de azi. Felul in care a reusit sa insereze un puternic jet de entertainment in lucrarile sale, combinind imaginile cu muzica si cuvinte rostite cu voce tare, explica de ce Carmontelle a ajuns, in foarte scurt timp, unul dintre artistii preferati ai Frantei prerevolutionare.

Expozitia contine intregul sul pictat, dar si o reproducere dupa cutia in care era prezentat. Celelalte lucrari ale artistului reflecta obsesia sa constanta pentru tema transparentei, indiferent daca este vorba despre peisaje, intilniri cu caracter social sau piese de teatru. Ceea ce l-a interesat toata viata pe artist au fost pictarea spatiilor transparente si diferite forme de a reda transparenta prin culoare. S-a folosit din plin de toate aceste tehnici in realizarea sulului, pentru a crea iluzia de motricitate, desenind mereu ceea ce nu se vede, pictind invizibilul intr-un mod credibil.

Detaliu din „Peisajele transparente" ale luiCarmontelle „Carmontelle era un artist de curte si traia in permanenta in prezenta artistocratiei si a celor mai inteligenti oameni de la curte, pe care el era platit sa ii distreze si sa-i amuze", scrie Julian Brooks, curator asociat la Getty, in texul de prezentare a expozitiei. „Asta ne ajuta sa intelegem putin mai bine cum arata viata in acea perioada. Rochiile, trasurile, barca, felul in care este construit peisajul, totul este foarte realist. Intreaga lucrare pare a fi o fereastra in timp", a mai adaugat el. Nascut in 1717 ca fiu al unui cizmar, a reusit sa se faca remarcat in societate prin carisma si elocventa. Semna, inca de tinar, cronici de arta, a regizat piese de teatru si, de-a lungul carierei sale, a realizat 750 de portrete in marime naturala ale oaspetilor de onoare de la curtea ducelui de Orléans, pe care acestia, de cele mai multe ori, le primeau in dar din partea ducelui. Printre acesti oaspeti s-au numarat Voltaire si Mozart; asa s-au pastrat cele mai importante imagini pe care le cunoastem despre cei doi. Dar Carmontelle nu se afla la curte in calitate de artist, ci drept responsabil cu distractia oamenilor de la curte. Era treaba lui sa organizeze petreceri (manager de relatii publice, in termeni contemporani), indiferent daca era vorba despre festivitati care implicau intregul oras, petreceri de la curte sau simple intilniri in natura.

Lucrarile artistului francez s-au bucurat de o atentie speciala din partea istoricilor, pentru ca ilustreaza, intr-un mod destul de minutios, scene din viata cotidiana in Franta iluminista, cu bogate detalii legate de obiceiurile oamenilor, stilul de viata, sursele de inspiratie in moda, relatia dintre gradina, un spatiu foarte pretuit si folosit in acele vremuri, si evenimentele sociale. Gradinaritul era foarte la moda in acea vreme. Altfel de ce ar fi pozat o tinara doamna de societate, cu grebla in mina, trebaluind printr-o gradina impecabila, artistului care urma sa-i faca portretul? Conform tablourilor lui Carmontelle, gradinile pariziene reflectau moda formelor iregulare, peisagistica de inspiratie mai degraba londoneza decit franceza, construirea unor forme de relief false si integrarea unor elemente tipice peisajelor agricole din afara orasului. Carmontelle si-a transpus viziunea asupra gradinilor pe hirtie englezeasca, folosind acuarela, guasa si o guma speciala a carei urma pe pinza permitea aderenta unor culori speciale, transparente.

Pentru a vedea cum functiona instalatia lui Carmontelle, accesati www.cotidianul.ro/select