Aurel Storin implineste astazi 71 de ani. Ce ne-a marturisit
la moment aniversar...

“Va multumesc ca mi-ati adus aminte: aproape uitasem ca e
ziua mea. Anul acesta am avut un motiv in plus sa uit de ziua mea: peste doua
zile, la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, imi voi sustine
public teza de doctorat 'Teatrul romanesc de revista. Di­mensiunea literara>>.
Sunt prea preocupat de aceste momente pentru a nu le uita pe celelalte. Nu pot
sa nu va marturisesc emotia mea pentru faptul ca este pentru prima oara, in
istoria sa de 135 de ani, cand revista romaneasca intra la Universitate. Nu
cred ca teatrul romanesc de revista a visat vreodata sa se afle in atentia plina
de rigoare si de subtila competenta a atator eminenti profesori universitari care
vor constitui comisia de doctorat a tezei mele... Poate ca numai si pentru
acest lucru, efortul meu de aproape 50 de ani pe baricadele revistei romanesti,
uneori cu mici victorii, alteori cu mari infrangeri, se arata a fi fost pe
deplin justificat.

Da, am scris si versuri pentru muzica usoara. Nu mi-am facut
o profesie din asta: a fost hobby-ul meu. Intr-o viata care a inceput sa nu mai
fie putina, am scris aproape 400 de cantece. Uneori, versurile mele bune nu
s-au bucurat de succes. In schimb, o banalitate fara cusur, primul meu 'text>>
de cantec, 'Lalele>>, pe care l-am scris acum mai mult de patru decenii, se mai
canta si astazi, dupa o cariera eclatanta. Tot eu am scris si versurile cantecului
'Sa mori de dragoste ranita>>, cu muzica unui stralucit compozitor si in
interpretarea fara seaman a Angelei Similea. Am auzit ca a triumfat in sondaje
anii trecuti. M-am bucurat, desi eu nu mai cred nici in triumfuri, nici in
sondaje.

Slujesc teatrul romanesc de revista de 47 de ani. Sunt, dupa
cate cunosc, cel mai longeviv secretar li­terar din istoria teatrului romanesc.
Nu stiu la ce-mi foloseste chestia asta, dar simt ca-mi gadila vanitatea... Am
trait multe intamplari ciudate. De altfel, lumea revistei este uneori plina de
ciudatenii. Dar nu regret ca le-am trait. Despre cele mai multe din intamplarile
mele am scris intr-o carte aparuta acum cativa ani, 'Farmecul discret al
tea­trului de revista>>.

Ma tem ca sunt un om trist. Nu sunt un partener bun pentru
exube­ranta. Si nu-mi plac bancurile, cu toate ca le gust. Nu e un paradox, poti
sa gusti o mancare si sa nu-ti placa... De altfel, uneori mi se pare ca tristetea
este cea mai inalta forma de umor... ('O, tara
trista, plina de umor...>> scria Bacovia, mi se pare un vers genial).

Citeste si:

Scurgerea timpului? Ce-i asta? Timpul nu se scurge, pur si
simplu, inainteaza. Numai noi ne scurgem, pana nu mai ramane nimic...

Ce-mi doresc de la noul an de viata? Daca nu e cumva prea
mult, imi doresc sa exist...”

Melancolie

“Ma tem ca sunt un om
trist. Nu sunt un partener bun pentru exuberanta. Nu e un paradox, poti sa gusti
o mancare si sa nu-ti placa... De altfel, uneori mi se pare ca tristetea este
cea mai inalta forma de umor...”

Aurel Storin