Chiar daca nu a trecut decat putin peste o saptamana de la inceputul lui 2008, noul an debuteaza "in forta" in Bucuresti la capitolul lupte de strada si scandaluri intre gasti rivale, pornite sa-si faca dreptate cu pumnul, bata, arme albe si de foc. In multe cazuri autoritatile intervin "la spartul targului", iar batausii nu mai sunt de gasit. Dar cea mai grava situatie se inregistreaza la Craiova, Bania fiind in ultimii ani scena multor confruntari violente. Adevarate razboaie de strada. De cele mai multe ori, politistii si jandarmii au fost depasiti de situatie, asistand neputinciosi la incaierari. Craiova tinde sa devina un "No man's land". Nici Bucurestiul nu sta foarte bine. Cresc cazurile de agresiuni in mijloacele de transport in comun, oameni nevinovati fiind prinsi fara voia lor in conflicte violente. La cele doua scandaluri petrecute in ultima saptamana, oamenii legii ori au ajuns la final, ori au devenit victimele batausilor. Ba chiar s-a tras in politisti cu arme.
127 de grupuri in Bucuresti
Politistii bucuresteni de la Serviciul de Analiza si Prevenirea Criminalitatii au spus ca in fiecare an, in Bucuresti se infiinteaza 20 - 30 de gasti de cartier. Anul trecut au fost identificate 127 astfel de grupuri. Potrivit unui studiu intocmit de politisti numarul gastilor de cartier este in scadere fata de anii precedenti, iar una dintre principalele cauze este cresterea gruparilor de tip "colt de strada". Altfel spus, vechile gasti s-au impartit in grupulete mai mici si stau in fata blocurilor, pe strada. Politistii sustin ca grupurile formate in ultimii ani la colt de strada castiga teren in favoarea gastilor de cartier.
Batai in autobuz
Ultimul scandal de proportii s-a petrecut ieri dimineata intre doua grupuri de tineri din Capitala. Dupa ce s-au incaierat in apropierea parcului Moghioros, combatantii s-au mutat intr-un autobuz al RATB, continuandu-si disputa printre calatorii ingroziti. Conflictul a inceput intre cativa tineri aflati in apropierea unui centru comercial din Sectorul 6 al Capitalei, dar, la scurt timp, fiecare dintre grupuri a chemat intariri. Opt dintre tinerii implicati in scandal se intorceau de la ziua unui prieten. Acestia sustin ca pe drum au fost atacati din senin, in dreptul parcului Moghioros. Confruntarea cea mai violenta s-a dat intr-un autobuz al RATB. Opt membri ai uneia dintre gasti au fost agresati de alti aproape douazeci de tineri, inca neidentificati, iar mijlocul de transport in comun a fost vandalizat. Pasagerii n-au mai stiut pe unde sa fuga ca sa nu fie prinsi si ei in rafuiala, iar soferul autobuzului s-a baricadat in cabina. Doi tineri au fost raniti in altercatie. Unul dintre cei agresati a fost internat la spital, dupa ce fost injunghiat in brat, in timp ce restul, cu rani mai usoare, au refuzat internarea. Victimele le-au spus politistilor ca nu stiu de ce au fost batuti. "Opt tineri cu varste intre 17 si 24 de ani au fost agresati de aproape douazeci de persoane; unul dintre agresati are o plaga injunghiata la nivelul mainii iar altul, la nivel cranian", a spus Marius Militaru, purtator de cuvant al Jandarmeriei Capitalei. Politia a demarat cercetarile in acest caz, identificand doar o parte dintre batausi, cei care sustin ca au fost atacati.
Elevi injunghiati
In noiembrie anul trecut, doi elevi au ajuns la spital, dintre care unul in stare grava, dupa ce au fost injunghiati in coapse, in urma unui scandal izbucnit intr-un autobuz, in Sectorul 3 al Capitalei. Elevii s-au urcat intr-un autobuz, iar la statia urmatoare, in mijlocul de transport s-a urcat un grup de sase persoane, care i-au abordat pe cei doi elevi, iscandu-se astfel un scandal. In timpul disputei, unul din cei sase scandalagii a scos un cutit cu care i-a injunghiat in zona coapselor pe cei doi elevi.
Razboaie pe strazile Craiovei
De departe, cea mai bogata zona in lupte de strada este cea a Craiovei. Bania a cunoscut de-a lungul ultimilor ani cele mai numeroase si cele mai sangeroase incaierari in strada, interlopi si clanuri de tigani luptandu-se cu sabii, topoare si arme de foc.
De cele mai multe ori, la numeroasele "razboaie" de pe strazile Craiovei, oamenii legii sunt depasiti de situatie, acestia asistand neputinciosi la incaierari. Ultimul scandal s-a petrecut la sfarsitul anului trecut, cand trei tineri s-au luat la bataie pentru o fata, in altercatie fiind folosite si arme de foc. Un tanar a fost impuscat atunci, in plina strada, in coapsa piciorului stang. De asemenea, numai in luna octombrie a anului trecut, in Craiova au avut loc trei scandaluri de proportii, la care au participat zeci de oameni, mai multi dintre acestia ajungand pe paturile spitalelor. Luna a debutat cu un scandal intre doua clanuri de tigani din Craiova, soldat cu internarea a patru persoane, cu plagi prin taiere si impuscare. Peste 200 de persoane s-au strans apoi in curtea spitalului din Craiova, unde au fost adusi barbatii raniti. "Nici una dintre partile implicate nu vrea sa dea declaratii cu privire la scandal. Asa fac de obicei. Se bat, dupa care nu mai vorbesc. Isi rezolva lucrurile intre ei. Asteptam ca medicul legist sa se pronunte pentru a putea incadra faptele", declara atunci comisarul sef Ion Constantin, Comandantul Politiei Craiova. La zece zile dupa acest incident, trei tineri craioveni au fost implicati intr-un alt conflict de strada, soldat cu mai multe impuscaturi, in cartierul Brestei, din Craiova. Potrivit politistilor, unul dintre participantii la scandal mai fusese implicat intr-o rafuiala, tot cu focuri de arma, chiar in urma cu o luna, el fiind eliberat atunci recent, din arest. Tot in Banie, in vara anului trecut, in apropierea stadionului "Ion Oblemenco" a avut loc un conflict intre doua clanuri de romi. In scandal s-au tras si focuri de arma, la fata locului fiind gasite mai multe tuburi de cartuse trase, martorii sustinand ca in conflict au fost implicate peste 30 de persoane. Cel mai "celebru" scandal din Craiova a avut loc in urma cu patru ani, cand peste 300 de tigani s-au adunat in cartierul Fata Luncii, avand asupra lor sabii ninja, furci, topoare, cutite si arme de foc. Romii au reclamat ca nu mai suporta "tratamentul" la care sunt supusi de capii lumii interlope din Craiova, mai exact de membrii unei organizatii cunoscute sub numele de "Fratia". Deoarece tiganii se manifestau foarte violent si ii amenintau pe politisti cu sabiile, acestia au tras cu gloante de cauciuc, sapte persoane ajungand la spital.
Politisti raniti
Un alt scandal de proportii s-a petrecut in Bucuresti, la sfarsitul saptamanii trecute, cand doi politisti au fost raniti, in timp ce incercau sa desparta doua grupuri care s-au luat la bataie in fata discotecii Max din Complexul studentesc Regie. Cele doua grupuri, unul format din sase persoane, altul format din patru, s-au luat la bataie pe o alee din apropierea discotecii Max, duminica, in jurul orei 05.00, iar politistii care patrulau in zona s-au autosesizat, au chemat intariri si au intervenit pentru a-i desparti pe scandalagii. La fata locului au sosit patru echipaje de politie formate din opt politisti de la sectiile 20 si 21, care au sarit sa-i desparta pe batausi. "In timpul interventiei, doi politisti de la sectia 20 au fost raniti usor, unul la fata, celalalt la picior. Au fost dusi la spital pentru ingrijiri medicale, dar ranile nu au fost atat de grave incat sa necesite internarea lor. Scandalagii au fugit imediat ce au vazut ca i-au ranit pe cei doi. A fost sesizat si Parchetul Judecatoriei Sectorului 6, iar scandalagii sunt cercetati, sub coordonarea procurorului, pentru ultraj contra bunelor moravuri si ultraj. Cert este ca in altercatie a fost folosit si un pistol cu bile de cauciuc, dar urmeaza sa stabilim cine il detine, daca il detine legal si in ce conditii a folosit arma", a declarat comisarul Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei. Potrivit ProTv, in incident au fost folosite sabii, bate si arme de foc, cei doi politisti raniti fiind de fapt impuscati.
Ancheta la IPJ Dolj
O echipa de control din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) s-a deplasat anul trecut la Craiova, pentru a face o analiza a activitatii desfasurate de conducerea IPJ Dolj, avand in vedere scandalurile tot mai dese de pe strazile Craiovei. Prefectul de Dolj, Silviu Dumitru, afirma la sfarsitul anului trecut ca sefii Politiei craiovene au ragaz cateva zile pentru a rezolva problema scandalurilor de pe strazile municipiului. De asemenea, presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, i-a cerut demisia comandantului IPJ Dolj, Georgel Enescu, pentru scandalurile petrecute in ultimele luni in Craiova si in care s-au folosit arme de foc.
Ucis pentru o fata
Violenta din strada a ajuns chiar si la crima, un adolescent de 17 ani fiind injunghiat mortal anul trecut, iar alti doi tineri fiind grav raniti, in urma unor violente intre doua bande de cartier rivale, petrecute in zona Pietei Obor din Capitala. Pe fondul unor conflicte mai vechi, doua grupuri de persoane, din care faceau parte si victimele, s-au luat la bataie in zona Obor, conflictul continuand pe Soseaua Colentina. Motivul conflictului ar fi fost o fata, care a renuntat la unul din membrii unui grup in favoarea altuia din grupul rival.